Sunt prinsă într-o maşinărie ce se cheamă timp.

Nu mai porneşte nici măcar la a doua cheie,

nici la farmecul meu de femeie.

-”Hai că acum am timp de tine!”, îmi zice cineva la telefon

cu un glas de trombon

dintr-o trompă de-afon;

-Timp de mine, timp pentru mine, ce mai contează?!

Visează în continuare,

căci azi nu sunt colac de salvare;

nu sunt nici gura ta de oxigen pentr-o clipă,

nici flacon cu esenţă de visare,

sau foarfecă de tăiat coşmarul de aseară;

nu-s înger, căci n-am aripioare!

-Dar ce ziceai de timp?, căci uitasem

acţiunea unde-o  plasasem…

Cu minte obosită şi zdrenţe de gânduri,

ţesute-n covoare de cuvinte şi rânduri

ascunse în straiţe atârnate de gât,

suspinam după vremuri

şi-un timp de demult;

căci cel de acum se stinse-ntr-o vrajă

ca nişte plante ce se ofiliseră-n grabă,

înainte de vreme,

de vremea lor,

de dinainte de primul amor.

Sunt sigura c-aţi pierdut şi timpul, şi rima,

şi de da, îmi asum toata vina,

caci oameni şi lucruri mă indeamnă cu foc:

-Fă-ţi timp şi de noi, şi fă-ne şi loc

în noianul de-ntâmplări şi rele sau bune

din momentul căzut ce poartă un nume

şoptit, senzual şi un pic repetat:

TIMP PIERDUT, TIMP UITAT!

 ”masinarie, cheie, oxigen, aripioare, plante, telefon, straite, zdrente, covoare,trompa, flacon, foarfeca”…au fost cuvintele obligatorii pe care cu siguranţă le veţi găsi şi în celelalte texte, ale duzinei de cuvinte, adăpostite în tabelul lui Eddie.

18 gânduri despre “Timp pierdut, timp uitat

  1. Nu e timpul pierdut, nu e timpul uitat,
    Este timpul pe care nouă ni l-ai dat,
    Este timpul în care cu drag conversăm,
    Este timpul ce-i dat ca să nu ne uităm,
    Să nu uităm ziua, să nu uităm clipa,
    Să ne amintim, să nu uităm nimica.
    Să ne fie memoria bun partener,
    Poate pentru duzina cu-n tabel efemer,
    Poate pentru o viață trăită-n vârtej,
    Ca si cum ne-am juca într-un circ, în manej!

    Lasă timpul să treacă, tu trăiește doar clipa,
    Efemerul ce zboară mângâind cu aripa,
    Tot prezentul acesta ce se vrea neuitat,
    Amintirea ce dăinuie într-al lumii veleat.

    1. Vinovată mă simt de tradarea din mine,
      caci cuvantul ramane, dar eu fug spre un mâine
      ce mi-e azi mai mereu, caci n-apuc sa-l comprim
      şi sa port conversaţii cu acei ce revin
      pe aici, pe un blog, unde vin tot mai rar
      sa mai pun in sirag cate-un mărgăritar.
      Dar incerc sa traiesc, fix asa precum spui,
      bifand viaţa la pas, fara treceri hai-hui,
      şi atunci cand cuvântul se va vrea scris aici
      sa mi-aduc şi prezentul, nu doar lumea din vis.

      Mulţumesc, Mugur, pentru tot..

    1. ..ţie trebuie sa-ti mulţumesc in mod deosebit pentru increderea ce mi-o acorzi. Cum spuneam mă simt vinovata ca nu ajung nici măcar pe blogul meu, darămite pe ale voastre şi asta mă opreşte dă mai scriu, uneori..

      1. Si eu am perioade in care trec rar sau deloc pe blog, dar la ultimele 3-4 editii ale duzinei m-am incapatanat sa scriu. Articolele tale le voi citi mereu cu drag, atunci cand ai timp si simti ca vrei sa le scrii. 🙂

      2. ..am văzut ”atenţionarea” saptamana asta. Eram pe telefon şi am citit, programându-mi sa intru pe fiecare blog ce imi lasa semne pe aici, dar mai ales la tine. Abia de am ajuns pe vreo două. Parcă e un făcut, in realul meu plouă cu vesti ..rele, trăznet şi mă lasă fără vlagă. Din nou mulţumesc. Apropo, tocmai ce am primit vestea mortii unei mătuşi de-a sotului, imi tremura si sufletul, nu doar mana..

  2. Timpul tau e al nostru, de fapt, cu noi, intre noi, pentru noi.Timp pentru scris ai avea nevoie, dar se lungeste ea ziua, caci e pacat sa nu asterni pe hartie tot ce te bucura si implineste, si sper ca vei recupera. Ma simt vinovat pentru asta.

  3. Timpul. Prieten si inamic Uneori il pierdem facand lucruri aparent utile. dar uitam de cele cu adevarat importante El trece, zmulgandu-ne zambete si lacrimi. Si ia cu el parti din noi, fara sa ne dam seama. Si sunt zile in care ne reaminteste asta. Brutal sau bland..
    .Timpul pe care il petrec cu tine, in real ul nostru auditiv, e un timp castigat. Timp placut sufletului meu. La fel si cel petrecut aici. Nicidecum pierdut.

    1. Vad ca ne-am insuşit amândouă expresia ”realul nostru auditiv”, dar ce frumos sună şi mai ales cand ştim ca exista acele momente doar pentru noi două. Stii cat urasc eu telefonul, nu? Ei, bine..tu mi-ai mai schimbat puţin starea asta..

    1. Mă leg de cuvânt cu fire din mine
      dar uneori se destramă şi nu imi mai tine
      aproape, nici visul, dorinţa, avântul
      şi-atunci fug un pic, mai iute ca vântul
      şi mă-ntorc mai mereu risipind din ce-am strâns,
      aducând o tristeţe sau un mic nou surâs,
      după caz…şi noroc.

Lasă un răspuns