Mărgăritare versificate

Visul anotimpurilor răzleţe

Potop de cuvinte
Aduceai, aseară, cu tine,
În somn.
 
Fără noimă, sens
Şi fără de valoare.
 
Pluteai peste mine,
Pluteai peste tine,
Pluteai.
 
Nu ştiu cum ai făcut
Dar ai ajuns în cele patru anotimpuri
Deodată,
Ai început să-ţi scuturi mâinile:
 
Mai întâi, a căzut iarna –
Ai păstrat nişte lupi albi cu ochii sticloşi;
Ai alungat, cumva, frigul,
Dar ai păstrat albul zăpezii.
Ştiu, nu-ţi place gerul iernii,
Nici zloata. Dar ai păstrat Crăciunul.
 
Apoi, ai scuturat vara,
Dar nu vara aia călduţă
Calină şi blândă. Nu.
Ai scuturat-o pe cea fierbinte
Cu soare mult şi secetă densă
Şi n-ai păstrat nici marea. Ce păcat!
Doar lumina și o floare a soarelui
Bonus, drumuri lungi pe cărări de munte
Și niște ii înflorate. Veri toate.
 
Cu toamna era  un pic previzibil
Că o laşi în pre-urmă,
Cuvânt inventat înadins pentru tine –
Că-l simţi.
 
Ai păstrat tot rodul, dar mai ales vinul,
Ce-ţi face sufletul sa facă un popas.
Si-ai mai pus pe tipsie câteva sărbători,
Rugăciuni; ai dat deoparte niste nori
Si ti-ai urat mulți ani, peste timp,
Intr-un noiembrie cât un anotimp.
 
 
Pe cea de pe urmă, frumoasă şi crudă,
Cu ploi răcorinde peste păduri şi glii
Ai aşezat-o pe podium de onoare
Şi ai păstrat-o toată, c-o ştii.
O aștepti din decembrie, exaltat
De verde marcat.
 
În visul cu vorbe aparent neînţelese,
Am simțit  că-n drum tainic ai fost, noaptea, plecat,
Din mâini ţi-au picat anotimpuri răzleţe,
Dar ştiu că pe mine, şi-n vis, m-ai păstrat.
sursa: pinterest.com

2 gânduri despre „Visul anotimpurilor răzleţe

Comentariile sunt închise