Tălmăcind mărgăritare

Toate-s bune și frumoase, dacă ești cu suflet blând,
Cu răbdare și măsură și-nțelepciune-n gând,
Căci în toate tu găsi-vei bunul rost și frumusețea,
Chiar de-i arșiță cu vara sau e ploaia cu tristețea,
Chiar de toamna e cu frunze… moarte pe cărare,
Doamne, totuși astă vreme ce culori frumoase are…!

Tot așa și ploaia rece ne adună lângă sobă
Și găsim bună ocazie să mai stăm, tihniți, de vorbă.

Scotocind în a mea minte, după bruma de frumos,
Am găsit un colț de toamnă, l-am purtat, încet, pe jos,
S-a-ntalnit, la o rascruce, cu o ploaie cam subțire,
Iar pe dealul ce mă are cu o vijelie-n fire,
L-am lăsat ca să descurce ițele împrumutate
Si-am gândit cu voce tare, privind scenele-inversate:

Cum se face că acasă parcă am alt anotimp,
Iar în lumea asta mare vremea are un alt chip?

Chibzuit-am printre rânduri, dumirindu-mă ușor:
Omul vede ce-are-n suflet, și de-i cald, și de e nor,
Și va face să devină, la o cană cu licoare,
Arșița în bucurie, ploaia în eliberare,
Căci dispare tot urâtul, cand se-ntâlnesc oameni faini,
Iar pe timpul-elefantul nu mai dăm nici vreo doi bani!

Am pe buze zâmbet strașnic, inima îmi bate tare:
Bine-i să-ți horească o toamnă, cu atingere de floare

…. tălmăcind mărgăritare!

Dintr-un colț de casă, unde prieteniile se leagă zilnic, daca zilele trecute pisicul Scorțișoara era lipit de Fifi a noastră, a venit și rândul lui Pisi Ghimbir sa se îmblânzească langa catifeaua noastra. In rest, frig mare aici, băgat flori in casa, acum adun pământ scos din ghivece și cert pisici sturlubatici, uitând de probleme reale. Bine v-am regăsit. Am rămas în urmă cu toate, va mulțumesc pentru semnele lăsate, promit că vin în povești, m-am apucat de lucruri noi care îmi mănâncă timpul liber dar îmi așază bucurie în suflet! Sănătoși sa fim!

 

 

Fotografia postată de Adriana Tîrnoveanu.

 

Eu și toamna

Aceeași toamnă!, spune lumea. Pare aceeași ca decor;
Doar că eu cred că numa-n versuri ne repetăm, adeseori.

E o altă toamnă ruginie și eu mă simt alta cu ea,
Dar adevărul stă în frunza ce-mi spune că e nouă ea,
Iar eu mai veche cu o toamnă, de aceea sunt politicoasă
Și-o rog să-mi zica „sărut-mâna”, ca pentru o doamnă serioasă!

 

 

Inspirata de potecuță, mi-au zburat niște idei prin minte…

Prezentul

Mă-ntreabă lumea de ce toamna se scriu poeme mult mai multe, e un fapt
Sau doar în pragul timpului din frunze, noi ne citim în rost înfrigurat?

Eu spun că, în licorile călduțe, pluteşte-un cântec arămiu și-opac,
Pe patul nostru se așază muze, iar sufletele strigă și se-mpac

Și doar din ruginiul de afară mai potcovim vreo două vorbe moi,
Asa se naște versul de aramă și nouă ni se pare că cei vechi sunt noi.

Eu stau de-un ceas și prăduiesc pădurea. În gând, mi-am făurit, deja, vreo trei averi,
Am ineluse roșii și cercei din frunze, din ghinde mi-am făcut un colier;

Am ciocolată caldă-n moț de frișcă, ce dacă-s la dietă mai mereu?
În toamna asta am arvunit perfectul. Perfecți suntem, perfectă sunt și eu.

Sunt fata cu mileuri de dantelă și am din macrame o pernă crem,
Pe masa am un coș ca de nuiele și în toate acestea toamna o îndemn:

Să se așeze și să toarcă viața, s-o facă cum îi place și cum vrea,
Veni-va vremea să întoarcem foaia și unora nu le va-ntoarce ea

Vreo frunză sau măcar etcetera,
Iar noi nu vom avea cum protesta.

Păcat mi-ai fost, păcat mi-ești încă

Îmi tace vântu-n mintea mea,
nu bate nici măcar o geană,
te-ai întomnat în palma mea
și nici măcar nu era toamnă.

Îmi tace inima în alb
de teama unor reci fiori,
și-n mine cioburile cad,
să mă adun întreagă-n zori.

Îmi tac poveștile cu tâlc,
se înnorează pe a mea frunte,
tu te retragi într-un cuvânt
și-acela plouă amănunte;

Și cum mă zbat eu în tăceri,
mai șușotesc, că nu-s cuminte,
și soaptele îmi par averi
pe joc de soartă risipite.

Mă port cu tine ca-ntr-un film,
cu subtitrare pe îndelete,
noi nici actori nu știm să fim,
dar ne simțim niște vedete.

Avem nevoie doar de-o toamnă
și un covor de frunze moi,
cu roșu vom calca în goană
și spectatori vom fi tot noi;

Și vom tăcea că prea ni-s mute
și jurăminte și iubiri,
și va ploua peste cuvinte
și vom rămâne amintiri.

Nu mă privi; ai mâna stângă
plină de frunze ca trofeu,
păcat mi-ai fost, păcat mi-ești încă,
și ce păcat că frunza-s eu…

18 septembrie, Brașov

Tu pleacă, cum se pleacă, prin(tre) cocori!

Și cade toamna la fereastra ta,
Și vor cădea și frunze și suspine,
Ce dacă plină-n rod e toamna mea,
De nu mi-e plină inima de tine.

Și va pleca și verdele din câmp,
Tu vei pleca în lume, îmi spui mie,
Mă-ntreb de sunt uitucă și de-n suflet strâng,
Căci nu mi-aduc aminte ce te-nvie

De fiecare dată când te văd zâmbind,
În colț de amintire însingurată;
Tu pleci, îmi zici, dar îmi rămâi senin,
Iar toamnele-s mai dulci ca niciodată.

Și cade cerul la fereastra mea,
Cazi tu într-o visare întomnată,
Mă-ntreb dacă iubești pe altcineva
Sau doar e-o toamnă care vrea să ne despartă.

Pe un trotuar ciobit te-aștept, lângă castani,
Nu știu de ești sau vii, sau pleci cu zile,
Pe frunze scriu așa cum fac de ani,
Și-adun, în palme, arămiu de file,

În care te culeg și te cobor,
Și te pastrez în anotimp cu ceață,
Din trupul meu îți fac ție-un covor,
Dar tu m-ai risipit într-o dulceață,

…de gutui, să-ți fiu, pe pâine, dulcele uitării,
Ce dacă vine toamna peste noi,
Când tu mă amăgești în inima mirării
C-un du-te vino, ba cu soare, ba cu ploi?!

Să pleci, cu toamna, dacă vrei, nu-mi pasă,
Dar lasă-mi cheia inimii, acasă,
Să o arunc în focul fără pași ușori,
Tu pleacă, cum se pleacă, prin cocori!

 

…din ciclul celor #enșpemiiscuzațiexpresia poezii despre toamnă

sursa foto – emag, tapet