Frivolități de sâmbătă, la prânz

 

În parfum de mentă, dintr-o vară plânsă,
Unde tac cireșe și albăstrele dorm,
Mi s-a copt iubirea prinsă într-o caisă,
Doar tu erai mugur într-un alt decor.

Nu aș ști să-ți scutur praful de pe verbe,
Par îmbălsămate, să reziste vrei,
Îmi cern zahăr pudră să ascund regrete
Și te-ascund în ceașcă, într-un ceai de tei.

Tu nu simți arome, nestatornicia,
Nici alegeri duble ce mă-nvăluiesc,
Mă privești albastru, ești ca poezia,
Copt adânc în rime, esențe lipsesc!

Te strecori fanfară-n gesturi explicite,
Colorezi cu ochii trupuri de liană,
Îmi șoptești de artă, lucruri ilicite,
Pari un croitor cu o ruptă haină!

Uimitoare nu-ți-e toată efervescența,
Nici măcar strădania de a te risipi,
Uimitor e faptul că tu ai credința
Că doar nenorocul nu te lasă a fi

Cel care cunoaște, simte și iubește,
Chiar dacă o face numa-n teorii!

 

Fotografia postată de Adriana Tîrnoveanu.

 

Tomnim împreună, dar nu la fel

Toți vorbesc de toamne, toți se miră iar
Că ești, azi, ursita vremii-n calendar,
Toți vorbesc de frunze și de aramă caldă
În priviri de jar ca într-o baladă,

Toți vorbesc de toamna care intră-n noi,
Azi cu soare mult, mâine cu noi ploi,
Cu strigare surdă dintr-un belșug sfânt,
Să le fie toamnă, să le fie amurg

Dezbrăcat de frunze, dar cu rost în sine,
Mi-e îmi e toamnă doar de sunt cu tine
Și de îmi pui, în păr, roșu fum sau ghinde,
Mi-e îmi e toamnă de nu sunt cuminte;

Se ascund în inimi diferite stări,
Ție îți e toamna de parcă-i un ieri
Așteptat din clipa ce-a plecat subit,
Altuia îi pare anotimp cernit,

Mi-e nu îmi pasă de vă sună a ceață,
A înfrigurări, ploi și promoroacă;
Toamna e vestită că-i puțin mofluză,
Mi-e îmi e toamnă doar de îmi ești frunză;

Și de trec secunde și-n rotiri se scurg
Anotimpuri vieți care-n zile curg,
Nu mă-mpotrivesc, știu că va fi bine,
Pot să trec o toamnă doar de sunt cu tine.

 

Tomnim împreună, dar nu la fel (1 septembrie 2018)

sursa foto: pinterest

În vara care pare toamnă

În toamna care pare vară,
pardon, m-am încurcat, zevzec,
în vara care pare toamnă,
m-am învârtit mai mult în cerc.

Am rătăcit precum nebuna,
printre răspunsuri și-ntrebări,
și-am amețit spunând întruna
că-n viață nu vreau supărări.

Cad frunze, dar se coc caise,
se-ascund în noi furtuni și ploi,
e soare în zile nepromise,
iar tu mă tulburi într-o joi.

Citesc pe buze despre doruri,
și le rotești înmugurind,
mă rup, de tot, de niște roluri,
de vorbe ce se sinucid.

În cercul meu nu mai încape
nici mâlul zilelor cu nori,
nu mai suport nici noi angoase,
nici drame sau exagerări.

-Pun barieră, să se știe!
-În cerc?, mă-ntrebi nedumerit,
-Da, interzisă să le fie,
intrușilor, vreo vorbă-n vânt!

În cercul verii mele ude,
am niște perne și cinci cărți,
am un hamac în a mea curte
legat, strategic, lângă porți.

Nu las pe nimenea să intre,
doar c-o parola drumu-i lin,
o știi, de ești printre cuvinte,
la mine-n vară, cu senin.

Să nu cumva să cauți ceață,
nici să nu pui gri pe cuvânt,
de vrei să intri-n a mea viață,
adu-mi doar soare, nu urât!

Ne-om legăna în cerc de apă,
sub anotimp cam indecis,
în vara care pare toamnă,
eu te invit: ciocnim un vis!

Ce zici? Te-nvârți-n al meu senin?
Fac cinste c-un pahar cu vin.

Îți mai aduci aminte?

Îți mai aduci aminte? Mi-erai rod
Și gust de vară, de măr dulce,
Mi-ai pus ghiduș o țintă roz,
Și-ai folosit iubirea în cartușe.

M-ai țintuit meșteșugit,
Eram pierdută după-ți vorba-ntreagă,
Îți mai aduci aminte? M-ai topit,
Când ai șoptit că nu este de șagă

Cu ce-ai simțit, cu ce răsună,
Cu ce vom strânge-n pumni pe veci.
Îți mai aduci aminte? Mi-ai dat luna,
Ai pus în mine milioane de povești

Să ne ajungă o viață și încă una,
Să-ntorci furtuni din drum, s-alungi ochi nepoftiți.
Îți mai aduci aminte? Mi-ai luat răul cu mâna.

Mi-aduc aminte atât: eram sortiți!

sursa – pinterest

Patru anotimpuri într-o singură zi

Patru anotimpuri într-o singură zi:

Ba e soare, plouă tare,
Ninge-n crestele stâncoase,
Cade frunza, frigu-i mare,
Și bat vânturi furioase;

Roșu-i totul, degradeuri
Se strecoară în tablou,
Filigran ca în mileuri,
Broderii cu autor;

Arămiu și brumă deasã
Sunt de acuma parteneri,
Iar în via de acasă
Stă chiar scena unor seri

De revistă, cu tangoul
Simbol fin al pasiunii,
Spectator e doar ecoul
Freamătului din petunii.

Strângem, astfel, recuzita
Pentru-n timp capricios,
Pentru o șoaptă auzită
Dintr-un rost melodios,

Și te uiți cum amantlâcul
Se-nfiripã la tot pasul,
Cum se poartă vicleșugul
Pe la porți în tot orașul,

Și cum se iubesc frenetic
Ierni cu veri și toamne noi
De nu știi de-i doar poetic
Sau dacă se-ascund de ploi.

În final, te-ntrebi cu teamă,
Zgribulită de mirare,
Oare dacă bagi în seamă
Toamna, își va lua și ajutoare?

Nu-i ajunge strop de vară?
Prinde-n ea și primăveri?
Iar cu înlănțuiri de iarnă
Strânge-un an în două seri?

Când ți se pare că în plină toamnă, într-o singură zi, au intrat  anotimpuri buluc. Să vă fie cald și bine, indiferent de anotimpuri!

patru anotimpuri într-o singură zi
patru anotimpuri într-o singură zi