Ochii inimii mele

Pentru cei care scriu pe blog, cred ca e puțin derutant  că vin cu o avalanșă de texte. Găsesc zilnic, cuvinte scrise doar pe facebook, cuvinte care s-au pierdut și pe care le adun, cu grijă, indiferent dacă se potrivesc în context sau anotimp. Cuvintele de mai jos le așez, de vreo trei ani, de ziua mea de naștere:

De sunt eu fata aceasta dintre cuvinte vii,
Cu ochi de păpădie şi chiar de ciocolată,
Te rog, aţine-i calea şi spune-i că o ştii
Dintr-o poveste veche sau dintr-o nouă şoaptă.

Va picura din ceaiul cu tei, liniştitor,
Şi-n palmă îţi va pune un ban de turtă dulce,
Te va ruga să-i dai, în schimb, un deget de lichior
Cu gust de portocală şi aromă ce iţi curge

Din sufletul tău plin, ce întregeşte totul,
Şi gustul, şi mirosul, şi freamătul din nări,
Căci minunat nu este cel ce sfinţeşte locul,
Ci cel ce crede-n stele şi-n ale lor culori.

Pot eu să fiu oricum, nu are importanţă,
De cel ce mă citeşte mă ţine la distanţă
Şi-mi caută pricină, şi taie în cuvinte,
Şi pierde gust, aromă, şi nu mai tine minte
Nimic din ce e-al lui şi ce îl reprezintă!

Asa că eu mă-nclin, îmi prind ceaşca de toartă,
Te chem din nou la masă şi-n ale mele roluri,
Voi şti că-n ochii tăi vor face roată-roată,
Vor creşte şi-or părea o lume de simboluri.

Uneori oamenii mă vad mai frumoasa decat sunt la chip, in cuvinte, poate și la suflet, insă știu că și datorită lor devin  mai bună, mai frumoasă, mai cu grijă față de toți cei care știu și pot iubi ușor. Si de 13 ani, invat de la cel mai bun, exact dintr-un 5 iulie, 2005, ora16.

 

aniversare 2018

Întrebare vinovată..

Tăiați tot, de la rădăcină,
pustiiți locurile și viața,
aveti deja antrenament!

Copacii au căzut sub securi,
iar păduri întregi au dispărut ca-ntr-o clipă.

În tot acest timp s-a zumzăit mult
și fără de folos,
cu întoarceri și reconstituiri.

La ce bun? Cui folosește?

Alfabetul se învață o singură dată;
de repetat, repetăm multe,
însă ce bine ar fi să învățăm, din nou, a ne naște,
poate atunci ne vom naște odată cu iarba,
cu frunza, cu râul, cu marea,
cu istoria, cu prima emoție aparte,
cu primul pas făcut singur;
și nu, nu acela ce seamănă cu cel când înveți mersul,
ci cu acela pe care l-ai făcut când ți s-a născut alegerea proprie.

Acum înțeleg de ce merg, uneori, de-a bușilea.

Dar nu, eu nu pot să mă mai nasc o dată,
nu am câștigat acest drept,
pot doar să privesc, vinovată,
ochi nevinovați.

Ai cui oare?

 

Niciodată nu veți ști când…

 

Pe tavanul iubirii cineva a desenat un chip.
Mulți s-au chinuit să-l descifreze,
Să decripteze harta semnelor lăsate discret,
Ca și când în locul frunții era Steaua Polară,
Ochii erau frunze încremenite în nemișcare,
Nasul ar fi fost puntea dintre minte și inimă,
Gura un vulcan ce erupe,
Iar pomeții munți de sare, ce sticleau în nesfărșire.


Doar tu, ți-ai pus palma, atent, lângă, și ai cules totul, rotund și perfect, într-un cerc.
L-ai rostogolit și l-ai pastrat pe inelar, șoptindu-mi, că oricum m-ar zugravi Dumnezeu, m-ai recunoaște după semnul din frunte.
Langa Steaua Polara niciun reper nu se pierde, ci se redescoperă….cu inima, suspendând secundele în iubiri eterne.
Apoi, ai făcut tu ce ai făcut și m-ai ascuns într-un poem, apoi într-o fotografie de ocazie, fără ramă, sau îngalbeniri de timp, fără zimți sau contur clar.
Conturul era in inima ta.

Azi, am uitat de frig căci ai topit zăpezile nesfarșite în ape vii ce mă hrănesc, în ploaie de mărgăritare, dezvelind astfel un zâmbet curat pe care să-l ofer oamenilor. Aveti răbdare, daca nimeni nu v-a cules din tablouri pictate de altii, sigur o va face cineva. Insa niciodata nu veți ști când..

*din ciclul – Momente cu tine

Decojesc o castană, decojesc o mirare

Decojesc o castană, decojesc o mirare:
Sunt banală, spre neinteresant.
N-am profunzimi, ci doar margini.
Nici nu primesc, nici nu dau.
Fac troc de  gânduri simple,
Cu minți luminate albastru.
Prin mahalale dosite mă plimb,
Căutând armonii părăsite.
Primesc bilețele cu vorbe indescifrabile,
Amanetez mănuși desperecheate,
Cumpăr castane coapte in jar invizibil.
Nu-mi plac, dar îmi place aroma
Si ador ochii celui care le invarte,
Ca pe niste fructe ce nu sunt vazute de soare
Pe fiecare parte.
Decojesc o castană, decojesc o mirare
Fierbinte.
Decojesc o castană, decojesc o mirare
foto: pinterest, pozeonline.ro, vânzător de castane,

 

Troc pe loc. De gânduri.
Ați uitat? Nu primesc, nu dau.
Îmi incalc principiile și ofer castanele
Unei florarese cu miros de toamnă.
Ea miroase a toamnă, nu florile;
Florile miros a iubire neîmpărtășită.
Nu le iau. Sunt tufanele plânse.
Ea-și aprinde o țigară și zâmbește
A gând nespus.
tiganci
foto: pinterest

 

Încă unul pierdut, ca esență.
Of…
Sunt  banală, spre neinteresant,
Dar asta nu înseamnă că nu pot cânta,
Si nu pot murmura cuvinte
Care nu s-au scris încă.

 

Pe cele, deja, puse în armonii
Nu le stiu, ci le presimt.
Le adaug în inimă,
Le scutur și le las
Pe tăciuni de castane coapte,
Poate le observa ochi cuminti,
Care știu, simt și traiesc în cantec.

 

dans-vechi
poze online.ro pinterest

 

Eu rămân banală, spre neinteresant,
Dar știu a dansa desculță.
O fi de ajuns?

Doar o joacă. De planete

Mi-e cald și bine-n lumea aceasta,

Mi-e luna sfeșnic și mi-e turtă dulce

Venus.Pe Pluto l-am sărit de data asta

Și cu Saturn mă cert  la o răscruce.

Am gând năstrușnic  să citesc în stele, 

Cu Marte am stârnit chiar un scandal,

Căci n-am văzut nimica scris în ele

Și m-au chemat, pe rând, la tribunal.

Neptun e supărat din cale-afară

Că l-am făcut bătrân și demodat,

Iar în agendă și-a notat, așa-ntr-o doară,

Să-l pună pe Uranus avocat;

Mai zic că ozn-u-i farfurie,

Fac sfat și mi-e promis chiar un război,

Cer ferm să văd, mă rog,  cam unde scrie

În ele soarta mea. Fac tărăboi.

Dosarul meu l-a luat Mercur, aseară

Să-l studieze, căci e retrograd,

Îi e servieta plină ochi și vrea să pară

Că e din cale-afară de-ocupat.

În cutiuța ei cu ape, printre stele,

Stă Terra noastră, rece și făloasă,

Îi dă târcoale două turturele,

E semnul ei, spre mine, că îi pasă.

Dosaru-i incomplet, cer amânare,

Sentința seamănă, cumva, cu un stigmat,

Mă întâlnesc cu Jupiter și-mi pare

Că am noroc și sper că m-au iertat.

Tot Universul pare să mă placă,

Planetele s-au cam aliniat,

Nu au acuma ce să mai îmi facă,

Un cineva, de SUS, le-a speriat!

Sunt multe stele în depărtări lumină,

Or fi în ele prinse  verzi și uscate,

Dar dacă crezi în lumea cea divină,

Ți-oi scrie soarta-ncet, pe derulate;

Vei ști mereu că ăsta nu ți-e drumul

Dictat de  un Lilith si de-un horoscop,

Ca dacă faci într-una pe nebunul,

Nu mai contează de ești semn de foc;

De plângi în palme scuturând trecutul

Și ești nostalgic ca un semn de apă,

Mai bine adună-ți forța și cu tot avântul

Treci în prezent, că poate iar îți scapă.

Și de cuvântul astăzi îl încaieri

Cu umbre negre și repere seci,

Nu da iar vina pe un semn de aer

Că rele îți sunt zilele, și reci.

Ascult și eu previziuni de-o șchioapă,

Mă înfior de orice retrograd,

Dar vreau să-mi construiesc, mai bine, o rampă,

Să sar prin viață ca un saltimbanc.

Să cred în Dumnezeu și nu în stele

Sau poate-n amândouă-ntr-un cuvânt,

Să prind mereu lucirile din ele,

Să mă-ncălzesc, căci sunt…semn de pământ!

Dacă am avut o duzină de cuvinte misterioase, cu aceleași cuvinte vedete: sfesnic,turta dulce, avocat, nastrusnic, batran, agenda, cutiuta,farfurie, turturele, servieta,ochi, stigmat, am construit și ceva vesel cât să vă facă săptămâna plăcută. Sper. La Eddie, în tabel, aveți și alți participanți.