Cam toată viaţa

Am aşteptat un semn.

Un semn amar,

Un semn normal,

Un semn care să-mi spună

Ca-n poveşti:

Te plac aşa cum eşti!

Dar el întârzia

Să vina,

Nu-i era timpul

N-avea lumina

Nici potrivire inchipuita

Cam greu sa simti

Ca esti iubita.

La început

Nu m-a plăcut total,

Că el era

Precum un amiral,

Pe-un vas ce mări

Și oceane străbătea;

Și cum să aibă el

Și grija mea?

O tona de amenintari

Se abateau:

Oare-l mai vreau,

De bântuie prin lume

Cu al meu nume

Pus la rever

Mereu stingher?

Pe căpitan de vas

L-am salutat

Și am plecat!

 

Trecut-am iar

Prin vise frânte

Prin inaltimi

Cu buze mute,

Ce mă iubeau

Pasional,

Dar cam brutal.

Şi am plecat,

N-am stat.

Desi pastrez in amintiri

O tentativa cu iubiri

Fara substrat

Pe sub mustata

Pastra mereu o aroganta

Ca sunt a lui orice ar face,

Asa, ca l-am lasat in pace!

 

Să spun

Povestea

Unui om

Ce mă plăcea

„Prea mult”,

Dar domn,

Aşa cum  el

Nu  prea era,

Mă păcălea?

Şi nu stiu cum

Făcea,

Măi, frate,

Avea şi mult

 bagaj in spate.

Şi am plecat!

Desi cam greu a acceptat.

Și mult război am prins

Până …l-am stins!

 

 

Unde-am plecat,

Nu mi-a plăcut,

Și cel ce-a vrut,

Eu nu l-am vrut;

Și am intrat

Obositor

În alt registru

De amor,

Cam cu păcat

Iar am plecat!

 

Un june prim

Am întâlnit

Nici vorbă,

Aiurea, de iubit.

N-avea cuvintele

La el, să te fereşti!

Te plac aşa cum eşti?!

Tot în poveşti.

De exista vreun fir

Mereu subtil.

Că am plecat,

Se înţelege;

Caci firul nu părea

Să lege

Niciun cuvânt,

Ca amănunt.

 

Dar firul mi-a ramas 

Ca o idee

Ca n-ar fi rau 

Sa tin sub cheie

Un timp, si inima

Si trupul

Sa nu iubesc

Din nou

Cu amanuntul

Si nici pe bucatele asa

Ca-mi place prea mult viata mea

S-o daruiesc ametitor

Pastram ca pețitor destinul

Si-n inimă mereu seninul

Sperand ca-n viata viitoare

Voi fi cumva o-nvingatoare!

 

Dar cum povestea,

Nu-i poveste fără,

Un happy end

Sau un sfârşit de horă

Mută,

În clipa cand doar 

Inimile-asculta

Istoria unei poveşti cu

Suflet de poveşti,

Simti cum se leaga 

Un tango si-un vals

Dai drumul celor 

Ce nu ti-au fost in pas

Si-asculti cuvinte-n timp

Ce tu zambesti

Ce-ti spun atat:

Te plac aşa cum eşti!

 

Şi atuncea…creşti!

Versificarea asta naivă o dedic soţului meu, singurul care a văzut până şi în greşelile mele un potenţial. Nu credeam în dragoste necondiţionată şi în lucruri ce nu se vor schimbate!

23 de gânduri despre “Te plac aşa cum eşti (sau povestea mea romanţată)

  1. Iar celorlalţi să le dăm o pedeapsă, să scrie pe tablă de 100 de ori: „te plac aşa cum eşti!” , oricui, nu contează. Numai cât să pătrundă şi sensul cuvintelor, şi sensul întâlnirilor importante din viaţa lor, pe care n-au ştiut a le preţui.

  2. Ei, mulţumesc, Alexandra. Şi pentru vizită, şi pentru urări! Aşa să fie! La toată lumea, mai ales aia…nomadă! Mi-am zis să scriu şi despre oameni nu numai porti ( asta vorbind de cealaltă poveste din temă)

  3. Te-a asteptat intr-un colt al vietii sa te maturizezi si-abia cand ai fost pregatita te-a prins de mana si te-a bagat in hora. Va doresc din toata inima sa fiti fericiti impreuna pana la adanci batraneti!

  4. Da, pe bune! Chiar am asteptat ca cineva să nu mă iubescă azi, şi mâine să-mi spună că de fapt mi-ar sta mai bine roşcată, sau că nu-i place rasul meu, sau pesimismul meu, sau cum îmi sta in negru. Orice lucru a venit doar ca o sugestie. Faptul că ne placeam reciproc asa cum eram…se simte şi azi. Multumim, Vienela. Asemenea!

  5. Atunci cand iubesti, versurile vin de la sine. Adriana, tu ai scris exact ceea ce ai simtit si simti in continuare. Asta e farmecul ca si azi simti la fel cum simteai cu ani in urma cand l-ai intalnit pe Mihai. E nemaipomenit sa ai aceleasi sentimente si peste ani. Sa fiti fericiti si sa va bucurati unul de altul.

  6. Dacă primele 6 strofe arată pendularea mea prin relatii păguboase, cu o singura strofă mi-am reabilitat tot drumul vietii. Exact ca in viată. Cu un om, mi-am consumat toată nefericirea intr-o clipa, fumând pipa experientei şi a trecutului adormit in povesti, şi imi consum…incă fericirea cu toate problemele aparute ca ” dar” al vietii. Multumim, Olimpia! Mai ales că te găsesc constant la comentarii!

  7. Cănd simt că mi se termină rezerva de speranţe obligatorii supravieţuirii într-o lume extrem de pragmatică şi anapoda, trag un ochi spre tine… Şi-mi spun, alungând cu mâneca pijamalei lacrima afurisită şi încăpăţânată:
    ” Uite la Adriana, ea e exemplul viu că se poate. Fruntea sus, Zoe! Fii bărbată, ce naiba! ”
    Să fiţi mereu la fel cum vă vedeţi unul pe altul…

Lasă un răspuns