Mărgăritare versificate

Lemn cioplit, lemn iubit

Ca-ntr-o farsă mă simt câteodată
Şi atunci o fac lată!
Fug pe câmpuri pustii, uneori,
Şi caut comori.
Comori de cuvinte aprinse,
Cu forma şi fondul prelinse
Adânc în sufletul meu, ce visează
Nuanţe şi viaţă albastră;
Şi-mi trimite, darnic, un semn:
Că e timpul să cer o bucată de lemn!
Lemn pur, şlefuit, deşi brut
Seamănă, cumva, c-o bucată de lut.
Şi parcă aş pune-o pe foc,
Decât s-o transform în noroc.
Norocul cuiva ce-ar face cu el,
Vreo troiţă sau doar un scăunel;
Sau vreo barcă
În care să-ncapă
Mirările, spaima şi ura;
Să se ascundă de-ncepe furtuna.
Şi să nu aibă far să le-ndrume,
Să aibă drumul cu spume,
Să se ascundă-ntr-un doc părăsit,
Unde urâtul nu e de găsit.
Dar lemnul mă priveşte ciudat,
El s-ar vrea transformat într-un pat:
Să fie dus în dormitor,
Să fie prezent ca un for,
Ce notează şoapte de amor
Şi cuvinte de dor;
Suspine de vise cuminţi
Ale celor ce sunt fericiţi,
Într-un document important:
„Garanţia fericirii…la pat!”
Ce ştie el lemnul că tocmai, în pat,
Femeia ce doarme lângă bărbat
E-nghesuită de nişte căţei
Şi chiar  şi o mâţă are, cumva, locul ei?
Că scândura ce se vrea răsfăţată
Ar simţi greutate în plus şi, pe dată,
Ar uita de poveşti cu vise şi prinţi
Şi şi-ar dori animale cuminţi!
Căci una  ce doarme precum o focă,
Cu nasul cârn şi grea ca o rocă,
Deja a rupt o stinghie de esenţă dură,
De cât s-a fâţâit pe montură;

Căci ea e pui măricel,
Chiar de se cheamă rotweiller;
Şi are o idee fixă şi grea:
Să doarmă şi ea pe saltea!
Că se crede om cu puteri depline,
Nu vrea să creadă că e doar un câine.
Şi-atunci lemn drag ce te vrei iubit:
N-ar fi mai bine să fii cioplit
Într-un leagăn ce vântu-l trudeşte
Şi tot omul apoi îl iubeşte?

Aceasta e o duzină de cuvinte din clubul psi, pe care o găsiţi aici.

 

 

Mărgăritare versificate

Nimic nou sub soare

Dintr-un buzunar de inimă
A plecat un gând pribeag,
La-nceput, cu mare drag.
S-a oprit la o cafea
Cu o prietenă de-a mea.
Nu ştiu cum,
Din vorbă-n vorbă,
S-au cam prins că nu le aud
Şi s-au pus pe disecat
Câte o vorbă şi un gând.
Inima luase foc,
Dar nu se lăsa văzută
Şi când mintea a spus stop,
S-a făcut şi nevăzută.
Mă miram că nu sunt plină
De intenţii generoase,
Mă pierdusem, fără vină,
În cuvinte cam pompoase.
Şi cum ştiu că mă dezumflu
Ca balonul de săpun,
Când văd clar că amfitrionul
N-are niciun cuvânt bun
Despre mine, despre altul,
Despre aproape tăt, tăt  satul,
Îmi răsare în fundal,
În acelaşi buzunar,
Un ascuţitor gând sec:
Nu-i probabil un zevzec?
Să creadă că niciun om
Nu-i de teapa lui de domn?
Şi deşi am schimbat genul
Ca să îmi iasă poemul,
Că e prieten sau amică,
Când diseci cam fără frică
Orice om, orice rival,
Uiţi că omul ţi-era drag,
Deşi speri, clipă de clipă,
Că e vorba de risipă
Şi c-ascuţitorul gând
Se va-ntoarce în curând
Să aducă bucurie
Pe al prieteniei glie!
Nu e lege, nici tocmeală,
Dar e a dezamăgirii şcoală!
Şi aşa înveţi uşor,
Să nu mai ai aşteptări;
Să te prinzi în hore mici,
Dar să nu te mai complici!

Mărgăritare versificate

Ispită?

Sunt desispita ce trudeşte
Să te aibă prea repede,
Dar cam trudeşte, cum spuneam.
Nu e o ispită firească;
E muncită, căci fiecare rid în plus,
Ascuns sub plicter
Sau la vedere, mă încurcă,
Destabilizează şi deformează, cumva.
Aşa că adio agăţat
E mai mult un desagăţat:
Ca şi când o viţă nobilă
Nu mai se poate încolăci uşor pe un arac
Şi pare că se destulpină,
Până când o ploină, ca o doină,
O ajută să se ridice uşor.
Atunci, ca unplagâţ miraculos,
Aştept să mă plouă şi pe mine
Şi să-mi cânte mierle, doine calde;
Să uit de nesiguranţe şi boierni,
Să nu mai fiu un bocnaş de oraş,
Ce stă în starest până la primăvară,
Într-o doară, ascuns după un borcântar.
Poate îmi adun farmecele într-un stativit,
Să se vadă că nu au murit
De vreme trecută şi udă
Şi că nimeni nu s-a staturat
De aceleaşi zâmbete şi ocheade,
De fluturări de gene prin perne.
Nu totdeauna  contează frumosul ce trece
Prin albul din păr, prin ridul de azi,
Prin pielea-mi uscată de pe obraz.
Sunt tot cea de ieri. Voi fi cea de mâine?
Se poate, dar doar dacă Universul îmi ţine
Pumnii strânşi şi farmecele mele de fată
Prinse în femeia ce se lasă curtată
Chiar dacă nu-i  timpul potrivit de iubire,
Deşi cred că-i o vorbă spusă de nefericire
Şi că orice femeie iubită, dorită,
Va fi totdeauna pentru el o ispită.Eu atât am avut de prins în cuvinte
Ce sunt doar un joc, deci luaţi iar aminte:
Că aceste vorbe inventate de terţi
Se strecoară prin cele ce le ştii şi înveţi
Şi deşi sunt forţate, chiar necoapte uneori,
Printre noi, duzinarii, fac probabil furori.
Eu nu-s fan şi se vede;
Mă strecor cam în doară
În tabelul duzinii, să nu rămân pe afară;
Şi promit c-am să scriu şi cu slovă ştiută;
Nu uitaţi că-s absentă şi un pic cam durută.
Vă salut şi vă spun bun găsit tuturor
Şi s-aveţi spor în toate, dar mai mult în amor!

Pentru cei care deja ştiu nu e o mirare că aceste cuvinte inventate, în cadrul duzinii de cuvinte, al clubului psi, pot naşte versuri chiar cu înţeles. E drept că eu prefer cuvinte ştiute, dar nu am rezistat tentaţiei. Ştiţi că în tabel puteţi citi şi alte variante, da?
Mărgăritare versificate

Ceapa

Ceapa Hari

Ceapa se credea spioană

Pin-up girl, ceva de soi,

Ştia că nu-i trebuie şcoală

Să seducă prin zăvoi.

Fără ea nu-ncepea balul,

Nu ieşea nici-un rântaş,

Nu-i plăcea deloc banalul,

O ştiau toţi în oraş.

Streaptesul era atuul

Ce o făcuse o vedetă,

De lăsa mai jos volanul

Rochiei, şi-o piruetă,

Lacrimi izvorau din ochii

Ce-o priveau înceţoşaţi

Şi nici că cedară stropii

Să se scurgă pe obraz,

Când tunica maronie

Smulsă era de un oţelit,

Ceapa devenea zglobie

Lângă amantul ei..Cuţit.

Şi lăsă iar două fuste,

Tot prin ochi înlăcrimaţi,

De astă dată îşi propuse

Să seducă doi bărbaţi;

Când se sătură de porno

Infantil şi fără haz,

Se gândi că travestiul

Ar mai scoate-o din necaz.

Îşi luă nume de scenă

„Chivas”, îşi zise; cum  am spus,

Ceapa ciorii era-n beznă,

Că avea numele tradus.

Când peruca cea verzuie

Se aşeză pe a sa figură,

Ceapă verde era şuie,

Dar era de anvergură.

Se credea naţionalistă,

Căci aşa spuneau cu toţii,

Lâng-un boţ de mămăligă

Îi găseau rostul netoţii;

Lângă slană şi o pâine

Ea ştia că-i rostul ei,

Iar când ziua cea de mâine

Nu era ceea ce vrei,

Slobozeai o-njurătură,

Mai uşor sau mai în treacăt,

De uitai de maniere:

Fut-i mama ei de ceapă!

De asta ceapa era convinsă,

Chiar cu preţul ei de ceapă,

Că-i spioană şi artistă:

Plânge omul la comandă;

Şi de are alibiuri: roşii, verzi sau „chivas”, clar,

Ea, posibil, că şi are chiar un stagiu militar.

Şi din straiele de ceapă

Parc-aş face o tocană,

S-a dus dracului de treabă

Şi de rolul de spioană.

Tot în stilul meu de a lua „în râs” o temă, care altfel parcă nu s-ar scrie.În tabel veţi găsi „ceapă” de alte soiuri: de apă, roşie, verde, ceapa ciorii, şalotă, în tocană sau plăcintă, pane sau metaforică. După caz. Abia aştept să descopăr. Voi nu?

Mărgăritare versificate

Marfare de gânduri

Gândurile trec ca un marfar

Pe care nu-l aşteaptă nimeni

Şi se duc pe şine încinse de focul minţii.

Nu se opresc deloc, nu schimbă macazul,

Nu coboară şi nu urcă niciunul.

Sunt toate de-a valma.

Aceleaşi, înghesuite în ideea nouă

Ce nu-mi dă pace, de o vreme.

Încerc să le arunc din minte,

Poate, astfel, fac loc altora,

Dar stau aplecate

Şi parcă îmi vine să strig:

„E pericoloso sporgersi!”,

Cea mai nebună expresie

Pe care am învăţat-o de mică.

Ele mă aud şi se strâng şi mai tare,

Până când, înţeleaptă, inima

Trage semnalul de alarmă.

Nu-i pasă că se vor brusca între ele,

Îi pasă doar de mine,

Cea zbuciumată de gânduri

Nu prea sublime.

Şi-ncet, doar cu vorbe puţine,

Debarcă bagaje din mine

În gări cu peroane pustii,

Să-mi rămână în minte şi-n suflet

Doar gânduri bune, gânduri moi,

Pe care să doarmă pasagerul vieţii,

În cuşeta seninului din mine.

Şi uite aşa, am uitat de marfare,

Ce se pierdeau în depărtare

Cu gânduri răzleţe şi goale:

Urcam în alte trenuri

Mai….personale!

literele-alfabetului-colorat_alfabet-trenuri_trains_001