Toader se îndrăgosti,
Era zâmbet şi visare,
Dar era sărac lipit
Şi n-avea nici bani de-o floare.
Cum privea în calendar
Şi văzu că vine marte,
Nu găsea în buzunar
Nici un leu, pe nici o parte.
Şaişpe ani! Îndrăgostit
De o jună din vecini,
Se gândi la gologani
Câştigaţi prin mărăcini.
Jan tătarul e bogat,
Dar şi leneş un picuţ,
Îl tocmi pe al meu băiat
Să facă curat în curţi.
Descompus de bucurie
La gândul că în curând
Va avea-n a lui tichie
Măcar de-o floare mărunt,
Luă şi grebla şi hârleţul,
Se apucă de putregai
Cel adus de frunze moarte
Şi de-al vântului alai.
Şi ca treaba să nu-i fie
Lucru sumbru şi urât,
Se apucă de-o melodie
Şi aşa avea avânt.
Dar cum nu ştia săracul,
Neavând un radio,
Decât un prohod şi-o doină
Şi pe alocuri un tango,
Potpuriul din grădină,
Slobozit de glas suav,
Semăna cu o găină
Ce striga că s-a ouat.
„Tu, mormânt să fii de acuma!”
Îi strigă el, Jan tătar;
„De deschizi pliscul o dată,
Ai cortegiu funerar!”
Cadaveric, Toderuţă
Ştia, sigur, că nu-i bis,
Puse mâna pe grebluţă
Şi lucră, cumva, cam trist.
Se zbârli la şobolanul
Descărnat dintr-un tufiş
Şi-l ascunse mult mai bine
Sub un giulgiu de frunziş.
Mortuar simţi momentul
Şi prohodul începu,
Dar  cam amuţise, bietul,
Când pe Jan abia-l zări.
Cu bănuţu-n buzunare,
De atâta muncă-n sat,
Toderuţ porni în vale,
Cu gândul la sărutat.
Viorele luă din crângul,
Ce de dragul lui zâmbea,
Şi bomboane de la Gurgu,
Cel cu birtul la şosea,
Avea frică  ca de moarte,
Că Valeria nu-l vrea,
Dar curajul din născare
Îl făcea să nu predea
Bunătate de juneţe,
Căci era băiat frumos
Şi cu mândra-i tinereţe
Nu era deloc…prea jos.
Mărţişor şi viorele,
Şi bomboane cu lichior,
Toderuş a şi convins-o
Şi-au făcut în crâng amor.

Pentru fiece iubire
Se găseşte fir curat,
Împletit cu fericire,
Moţul alb, cu cel roşcat.
Şi vesteşte iar triumful
Primăverii unui tânăr,
Ce îşi caută iubirea:
Ca să-i stea umăr la umăr!

Nu-s genul tău!
Nu-s genul nimănui!
Sunt genul care păcăleşte prin cuvinte
Şi te cam minte:
Ţi-aduce cinci poveşti,
Ce-s genul tău
Şi-apoi te bombardează c-un eseu,
Deloc pe gustul tău
Şi când ziceai că mă iubeşti,
Şi eşti ca mine,
Cinci vorbe au sărit
Din tastatură
Şi nu îţi mai convine!
Brusc, schimbi iar macazul:
Nu-i genul meu!
E tristă, fandosită
Şi plânge mai mereu!
Mă plictisesc de moarte!
Eu sunt genul zglobiu,
M-am rătăcit, pesemne,
Şi sper că nu-i târziu
Să-ţi spun: bonjour, adio,
Mă-ndrept spre altă scară;
Noi, ne-om vedea vreodată,
Probabil, mai la vară!
Nu-s genul ce se prinde
Cuminte de cuvinte,
Dar sunt genul ce are
Măcar puţină minte
Să ştie că schimbarea
E bună şi firească
Şi orice dereglare
E bine să se-oprească!
Ce azi iubeşti cu totul,
Sperând la veşnicie,
Posibil e ca mâine
Istorie să fie!
Şi genul povestirii
Să fie o nuvelă,
Căci trist ar fi, pesemne,
S-o faci telenovelă!

Într-o şură, ca o tufişură,
Ce n-avea bec, deşi era becluză,
Se ascunsese un căluţ bolnav,
C-un ochişor şi un năsuc umflat
Ce necheza de zor cam semnervos,
Era sărmanul veşnic somnoros.
Nu închidea un ochi de boala grea,
Deşi veterinaru-i prescrisese
Pe-un lung afişurât, ca o reţetă,
O serie întreagă şi completă
De picături şi multe aspirine,
Ce, pare-se că, lui nu-i prea convine.
Un salt-presalt, prelung ca un cursalt,
Făcu, sărmanul, fix  în dreapta sa,
Căci auzi un zgomot ce părea
Cam ciudatini, dar foarte de efect
Şi se gândi că-i dus şi e defect,
Că-i depresiv şi plângăcios din fire,
Că şi un şoarece îl scoate din simţire.
Macarieni sau trei gândaci adulţi
Îl fac s-arate precum un  căluţ de pluş.
În  eliterna cailor de seamă
Nu s-a văzut un cal cu aşa o coamă
Şi urechi aşa de mici şi de cărnoase,
Cu frică-n el intrată pân’ la oase.
Cotrobăi în nisipet  cu jucării
Să vadă de găseşte mărturii
Sau, poate, vreun alt vechi raport,
Să-l scoată că-i din neam şi că-n timport
S-au mai văzut căluţi firavi şi blegi,
Şi că cei buni, pe el, n-o să-l renege.

www.inu.nadrag.ro

Mucos, ochios, suflându-şi nasul iar,
El tot credea că va fi armăsar
Şi că va fi un simbolid de o vară,
Ca-ntr-o poveste veche, cu morală:
Că şi un căluţ bolnav, ochios, fricos,
Cu timpu-ar deveni un norocos
Şi-ar arde sub copite tot trecutul,
Să nu mai vadă nimeni…amărâtul,

Ci doar frumosul şi schimbarea-n vreme
De care înţeleptul nu se teme.

 

Într-o şură, dintr-o bătătură,
Ce n-avea bec, dar era luminoasă,
Căci soarele pătrunse şi o făcu frumoasă,
Se ascunsese un căluţ bolnav,
C-un ochişor şi un năsuc umflat,
Şi necheza de zor cam prea nervos,
Era sărmanul veşnic somnoros.
Nu închidea un ochi de boala grea,
Deşi veterinaru-i prescrisese
Pe-un lung afiş urât, ca o reţetă,
O serie întreagă şi completă
De picături şi multe aspirine,
Ce, pare-se că, lui nu-i prea convine.
Un salt, dansant, făcu în dreapta sa,
Căci auzi un zgomot ce părea
Cam ciudăţel, dar foarte de efect
Şi se gândi că-i dus şi e defect,
Că-i depresiv şi plângăcios din fire,
Că şi un şoarece îl scoate din simţire,
Acarieni sau trei gândaci adulţi
Îl fac s-arate precum un  căluţ de pluş,
Iar în elita cailor de seamă
Nu s-a văzut un cal cu aşa o coamă
Şi urechi aşa de mici şi de cărnoase,
Cu frică-n el intrată pân’ la oase.
Cotrobăi-n sipetul plin  cu jucării
Să vadă de găseşte mărturii
Sau poate altceva, vreun vechi raport,
Să-l scoată că-i din neam, cumva, de lord,
Că au mai fost, în timp, căluţi firavi şi blegi
Şi-atunci  pe el, cei buni, n-o să-l renege.

www. inu. nadrag. ro

Mucos, ochios, suflându-şi nasul iar,
El tot credea că va fi armăsar
Şi că va fi doar un simbol de o vară,
Ca-ntr-o poveste veche, cu morală:
Că şi un căluţ bolnav, ochios, fricos,
Cu timpu-ar deveni un norocos
Şi-ar arde sub copite tot trecutul,
Să nu mai vadă nimeni…amărâtul,

Ci doar frumosul şi schimbarea-n vreme
De care înţeleptul nu se teme.