Mărgăritare în clubul celor 12 cuvinte · Mărgăritare versificate

Toate cuvintele ajung la…

…voi.  Din adevăruri silabe și minciuni fără sens,
Potrivesc, uneori, și povești cu înțeles.
Păpădii, buburuze sau bătăi de aripă,
Câteodată, mi-s vorbele  ce aici se-nfiripă;
Trag de ele, le adun, le cos îngeri pe umăr,
Le strig tare pe nume, uneori chiar le număr;
Pun dulceață în chisele, apă rece- n pahar,
Ca să nu li se aplece celor ce n-au habar
Că e totul o glumă, un relax obținut
Dintr-o pană cerească și trăiri la minut;
Troienesc strofe pline, înmuguresc niște texte,
Mi le dau iar de a dura printre voi. Mi-adun zestre.
Căci, probabil, într-o zi, sau,  încolo,  în noapte,
Cineva o să strângă și-ale mele neșoapte,
Le va pune în cufar, nu va închide cu cheia,
Dar va spune, probabil:”Aici este aceea
Care zestre își strânge, dar vorbea de risipă
Într-o vorba amară sau într-una  de o clipă,
Făr’ să știe că totul se întâmplă cu rost,
Dumnezeu îi recita, totul, chiar pe de rost,
Orice gand ar fi pus în cuvinte timide!
-Erau toate ale tale, ti-s mereu prea sortite!
Lasă zestrea, spunea cel ce adună cuvinte,
Tu lucrează la ea, ca luare aminte,
Căci sunt treceri firești, mâine o fi doar părere,
Si-o să-nșiri amintiri despre aceasta avere!
Vrei un titlu pompos pentru tot ce ți-e-n minte?
Toate vorbele ajung sărutare fierbinte
Pusă în inimile celor ce citesc fiindcă vor,
Chiar de azi scrii  concret sau doar amăgitor,
Mulțumește în gând, lasă zestrea să șadă
Adunată-n coperți, pentru o altă paradă!
Tu fii cea relaxată, nu mai fii o nălucă,
Și-o sa vezi că e tot ce sperai să-ti ajungă!

eu3

 

Toate cuvintele de multumire ajung la voi, cei care mă ajutati să nu rămân singură printre cuvinte,  care m-ați ajutat să văd, parcă, ochii celor care mă citesc, să mă  purtați în interacțiuni desăvârșite, să-mi dați imbold și curaj, să devin …Povestitoarea, nume de cod…

cartea mea

  Si simt iubirea, iar asta imi e bucurie.  Și  azi, și mâine.                                            

Eddie, in tabelul tau, aceasta a fost o duzină, candva 12 aprile 2016.

Mărgăritare versificate

Ce am în buzunare? Am pietre și pământ

casut

Ce am în buzunare? Am pietre și pământ,

Două mărgele și-o cheie veche, de la casă,

Am un bilet superb, îngălbenit, și-un gând

Rămas pribeag de când eram acasă.

Am o capcană pentru fluturi albăstrii,

Sunt călători printre cuvinte pline de culoare,

Se-ntorc, mereu, dresați de semne vii

Să-mi zică ce-au găsit în depărtare.

Mi-au spus că au stat cam mult la ușa ta,

Era păzită, cu iubire, de același câine,

Vopseaua era nouă, dar tot se mai vedea

Semnul de ieri, ce l-ai schimbat în mâine.

S-au strecurat când arșița zâmbise a înserare,

Un guguștiuc cerșea sărut și  miez de tihnă,

Vreo două runde au dat pe lângă soare,

Si-n armonie au primit Lumină.

Ca licuricii s-au intors la mine, în vacantă,

Aveau pe aripi adunate mărturia lipsă,

Ca tare dor iți e, dar  ca  tot mai ai restanță

La somn, de cînd ți-e inima-n eclipsă.

 

 

Mi-au pus din nou in buzunare vreo trei gânduri,

Coincidentă? Mă gândeam că-s fără țară,

Cand trei bătăi de aripi mi-au asezat în visuri

Dovada că doar trupul mi-e afară;

Ca inima e-n odaita cu icoane,

Ca port cu mine, simpludragoste de neam,

Ca sora mi-e acea predestinare

Ca tu sa-mi fii și-n suflet și la geam

Si sa ma strigi asa ca altădată:

„-Printeso, hai cu dada, nu mai plânge!

Uite, aducem puii din livada

Si-o sa-i lasam cu tine sa se culce!”

 

 

Ce am in buzunare? Am pietre și pamant.

Dar am și de la mama un cuvant,

Mi l-a trimis pe o batere de fluturi!

 

„cuvinte, guguștiuc, capcană, vacanță, coincidentă, predestinare, dor, printeso, soare, sarut, acasa,  inserare, dragoste, gând, iubire, culoare, armonie, arsita, lipsa, fluturi, superb, departare, sora, caine, simplu, țară, dadă, miez” sunt cele 28 de cuvinte pe care le-am primit, la miezul noptii, in urma provocarii mele, de la prietenii mei de pe facebook.

 

Vând cuvinte:
Stau în dex înghesuite,
Uneori, formează un rând,
Stau aliniate toate
Cum se cade.
Cumsecade sunt și eu
Le dau toate pe un leu!
Ieri, au stat așa-nșirate,
Cam o oră jumătate,
Ca la coada de la carne
Deghizate în cucoane,
N-au mai vrut să stea în soare
Și au comandat ninsoare.
Imediat, în cinci minute,
Sănii, gheață, zurgălăi,
Au format imagini noi
Și adus-au in plină vară
Prin cuvinte, intreaga iarnă.
Pot să facă tot ce vor
Lăsate de capul lor!
Nu le vreți?
Sa stati in soare,
Dacă nu vreți și răcoare
Din cuvinte înghețate!
Eu le dăruiesc pe toate,
Rând pe rând ,
Si zi de zi,
Cum or vrea și cum oi ști!
Scriu cu verde, la necoapte,
Curcubee-n miez de noapte,
Și așez roșu-ncet pe buze –
Se vând singure …ca muze!
Cin’ mai vrea? Cine oferă
Zambet, vorbă, o scrumieră?
Să pun chiar și trei chiștoace
Ce-au fumat slovele-n pace
Si-au dus fumul lor de tihnă
Ispitindu-vă cu smirnă;
Si miros de vorbe coapte
Hai, luati-le pe toate!
Vi le las ieftin de tot
Sa va fie cu noroc!
Dar pe miercuri, pe la opt,
Dati-mi cate unu-n dar
Sa le-ndes în buzunar,
Sa le adun, de pe la voi,
Numărând din doi in doi,
Si sa pun de o scriitură
Si la mine-n bătătura.
Facem targul? Hai că-i bine
Semnăm trocul, joi, la mine.
Nu uitati, că nu glumesc
Astept azi..cuvant domnesc.
Il lasati aici, incet
Si vă fac poem cochet!
Vă astept!

Troc, pe loc!

Va multumesc tuturor celor care ați intrat in jocul meu; sper sa va placa rezultatul. Am fost mai rapida, dar joi, la opt, la cafea, aveti mărturia interactiunii noastre. Mă înclin, cu respect!

 

 

 

 

 

 

 

Mărgăritare festive · Mărgăritare în clubul celor 12 cuvinte · Mărgăritare versificate

Nu mă iubi acum! Iubește-mă atunci când….

pisiciCâte răsuciri de cuvinte am primit în anii de dinaintea ta!

Unele au ricoșat, dintr-o greșeală absurdă, în ziduri groase de indiferență.

Atâta ne-iubire nu știam a mai fi existat în lumea asta,

Și mă purtam de parcă eram în tabăra potrivită

În care nu ne era permis dorul și dragul, și amețeala de o clipă, palidă pe la colțuri.

Nici mângâierea sau sărutul sincer, sau doar o strângere caldă de mână nu știam a le primi,

Poate, doar, ușor datoare  timpului pierdut prin minute absurde, ce oricum treceau greu.

Nu mă simțeam deloc reduta viitorilor învingători. Eram pierdută de la început. Tot în ne-iubire.

Ma învârteam în loc, ca o morișcă de paie, luată de vântul destinului, pitită în cala viselor neîmplinite.

Îmi striveam speranța sub tocul pantofilor mei roșii, ăia ce mai au urma unui tăun pe tălpi.

Dar tu știai că dramatizam în scena mea favorită.

Că, de fapt, te așteptasem doar pe tine

Acolo, la Temelia concretului,

Să-mi fii untdelemn norocos

În lampa vieții mele

Și să mă vindeci de ne-iubire!

Ții minte ce-ti spuneam? ”Nu mă iubi acum!

Iubește-mă atunci când..!”

Azi e …atunci.

Azi sunt 11 porți de iubire deschise doar pentru noi.

Azi sunt, încă, Temelia ta.

Și înca îți spun, veșnic îndrăgostită:

„Nu mă iubi acum!

Iubește-mă atunci când…!”

Mi-am întâlnit soțul, pe 5 iulie 2005,  într-un colț de Brașov, pe care localnicii îl numeau Temelia. Restul e poveste…vie!

Așa cum ați ghicit,  aceasta e tot o duzină de cuvinte, din 5 iulie2015

 

 

Mărgăritare versificate

Măsti … pereche

Azi, ți-am vorbit, ție, despre niște nepriceperi;
Tu i-ai vorbit, ei, despre pauzele dintre cuvinte;
Eu ți-am zis tăceri,
Tu mi-ai spus despre sunete,
Eu ți-am dat subiect pentru cinci gânduri în plus;
Tu mi-ai oprit semnele de punctuație amanet;
Eu m-am plictisit și ți-am trimis toate cuvintele:
Fă tu ce știi cu ele,
Pe mine nu mă mai plac
S-au crispat când s-au vazut înșirate de-a valma!
Azi nu am putut să-ți vorbesc.
Tu turuiai întruna.
Era prea mult la tine și deloc la mine.
Nici n-ai observat.
Când?
Tu erai prea importantă;
Erai pionul decisiv;
Ascultai și-ți plăcea cum sună fiecare cuvânt.
Normal, le primisei pe toate prea ușor
Si universul tău era cel mai important.
Azi tac, dar nu mai am spectatori,
Tu vorbești altcuiva,
Eu nu-mi amintesc de ce vorbeam una cu alta.
Par cuvintele goale,
Ale mele seci, ale tale surde.
Punem de o muțenie colectivă.
Sau de un teatru absurd.
Azi te-am dezamăgit.
A câta oară, oare?
Ce mai contează!
Sunt doar o silabă nerostită,
Restul a fost doar în închipuirea ta,
Căci eu nu te-am mințit niciodată,
Ma crezi?
Da, îmi plac ambiguitățile;
Nu lasă loc supărării eterne:
Azi ești, mâine nu;
Azi ai trecut, mâine nu vei mai fi;
Mă vezi dar nu ști cine sunt.
Ce bine! M-ai uitat!
De-ar fi atât de ușor,
Aș fi invizibilă unora.
Eu încă încerc trucul,
Poate iese și a doua oară,
Iar dacă nu, poate devii  tu invizibilă.
E totuna, bag de seamă!
Azi scriu, tu citești,
Mâine poate fi invers.
Ce bine!
Și totuși, eram..pereche…
…cândva…
Mask-cercei2
*nu confundați autorul cu întâmplarea din text, e doar imaginație de duminică…cu broderie de gânduri obosite
Mărgăritare versificate

Prolog inutil

nu poti

Mi-am înnodat uitarea cu șapte noduri roșii,

Mi-am pus zăbrele  de argint pe visuri arămii,

Am tras zavorul, am răsucit iar cheia,

Și-am zăpăcit cu totul epopeea,

Din care am furat, cândva,

Prologul.

 

Am cules stele. Le-am dat drumu-n pace,

Am răsuflat, oftând, din carapace,

Sperând că-mi poartă gândurile-n Cer.

Am dat iar roată și-am legat mister,

Dar tu plecasei cu ale mele noduri

Să vinzi Prologul.

 

Te-am prins în ecuația din carte,

Erai un personaj  și nu stăteai deoparte,

Nu voiai Carul Mare si nici eternitatea,

Dar îți plăcea mai mult celebritatea,

Și iar m-ai pus să schimb, cumva, pe grabă,

Din nou, Prologul.

 

Ei, te întreb, acum, în ceas de seară,

Când personajul episodic stă să moară,

Nu vrei să legăm ițe și idei mai bune

Și-o carte nouă să semnăm c-un nume

Mai potrivit trăirii? Hai sa facem pact,

Să trecem de Prolog, la primul act.