Mărgăritare versificate

Ce am în buzunare? Am pietre și pământ

casut

Ce am în buzunare? Am pietre și pământ,

Două mărgele și-o cheie veche, de la casă,

Am un bilet superb, îngălbenit, și-un gând

Rămas pribeag de când eram acasă.

Am o capcană pentru fluturi albăstrii,

Sunt călători printre cuvinte pline de culoare,

Se-ntorc, mereu, dresați de semne vii

Să-mi zică ce-au găsit în depărtare.

Mi-au spus că au stat cam mult la ușa ta,

Era păzită, cu iubire, de același câine,

Vopseaua era nouă, dar tot se mai vedea

Semnul de ieri, ce l-ai schimbat în mâine.

S-au strecurat când arșița zâmbise a înserare,

Un guguștiuc cerșea sărut și  miez de tihnă,

Vreo două runde au dat pe lângă soare,

Si-n armonie au primit Lumină.

Ca licuricii s-au intors la mine, în vacantă,

Aveau pe aripi adunate mărturia lipsă,

Ca tare dor iți e, dar  ca  tot mai ai restanță

La somn, de cînd ți-e inima-n eclipsă.

 

 

Mi-au pus din nou in buzunare vreo trei gânduri,

Coincidentă? Mă gândeam că-s fără țară,

Cand trei bătăi de aripi mi-au asezat în visuri

Dovada că doar trupul mi-e afară;

Ca inima e-n odaita cu icoane,

Ca port cu mine, simpludragoste de neam,

Ca sora mi-e acea predestinare

Ca tu sa-mi fii și-n suflet și la geam

Si sa ma strigi asa ca altădată:

„-Printeso, hai cu dada, nu mai plânge!

Uite, aducem puii din livada

Si-o sa-i lasam cu tine sa se culce!”

 

 

Ce am in buzunare? Am pietre și pamant.

Dar am și de la mama un cuvant,

Mi l-a trimis pe o batere de fluturi!

 

„cuvinte, guguștiuc, capcană, vacanță, coincidentă, predestinare, dor, printeso, soare, sarut, acasa,  inserare, dragoste, gând, iubire, culoare, armonie, arsita, lipsa, fluturi, superb, departare, sora, caine, simplu, țară, dadă, miez” sunt cele 28 de cuvinte pe care le-am primit, la miezul noptii, in urma provocarii mele, de la prietenii mei de pe facebook.

 

Vând cuvinte:
Stau în dex înghesuite,
Uneori, formează un rând,
Stau aliniate toate
Cum se cade.
Cumsecade sunt și eu
Le dau toate pe un leu!
Ieri, au stat așa-nșirate,
Cam o oră jumătate,
Ca la coada de la carne
Deghizate în cucoane,
N-au mai vrut să stea în soare
Și au comandat ninsoare.
Imediat, în cinci minute,
Sănii, gheață, zurgălăi,
Au format imagini noi
Și adus-au in plină vară
Prin cuvinte, intreaga iarnă.
Pot să facă tot ce vor
Lăsate de capul lor!
Nu le vreți?
Sa stati in soare,
Dacă nu vreți și răcoare
Din cuvinte înghețate!
Eu le dăruiesc pe toate,
Rând pe rând ,
Si zi de zi,
Cum or vrea și cum oi ști!
Scriu cu verde, la necoapte,
Curcubee-n miez de noapte,
Și așez roșu-ncet pe buze –
Se vând singure …ca muze!
Cin’ mai vrea? Cine oferă
Zambet, vorbă, o scrumieră?
Să pun chiar și trei chiștoace
Ce-au fumat slovele-n pace
Si-au dus fumul lor de tihnă
Ispitindu-vă cu smirnă;
Si miros de vorbe coapte
Hai, luati-le pe toate!
Vi le las ieftin de tot
Sa va fie cu noroc!
Dar pe miercuri, pe la opt,
Dati-mi cate unu-n dar
Sa le-ndes în buzunar,
Sa le adun, de pe la voi,
Numărând din doi in doi,
Si sa pun de o scriitură
Si la mine-n bătătura.
Facem targul? Hai că-i bine
Semnăm trocul, joi, la mine.
Nu uitati, că nu glumesc
Astept azi..cuvant domnesc.
Il lasati aici, incet
Si vă fac poem cochet!
Vă astept!

Troc, pe loc!

Va multumesc tuturor celor care ați intrat in jocul meu; sper sa va placa rezultatul. Am fost mai rapida, dar joi, la opt, la cafea, aveti mărturia interactiunii noastre. Mă înclin, cu respect!

 

 

 

 

 

 

 

34 de gânduri despre „Ce am în buzunare? Am pietre și pământ

  1. Doamne, Adriana! Ai luat niste cuvinte la intamplare si a iesit o minunatie! Felicitari, multe felicitari!

    PS: Azi e ziua mondiala a ciocolatei (cel putin asa am observat) si in SUA e ziua inghetatei de ciocolata, asadar iti daruiesc (deocamdata doar virtual) o ciocolata si o inghetata, plus un pup mare si o imbratisare :* <3

    1. ..multumesc, draga mea. Te-ai prins in primele secunde in joc, iar acum am impartit emotiile cu tine, din nou. Te imbratisez cu ciocolata sau fara, dar sigur cu inghetata ….și cuvinte infierbantate!

    1. Era de aseara poezie. Da, el, cuvantul. Caci aducea poezia din voi doi. Simplu.

      Multumesc, Mihai! Tie si Valentinei!

  2. Ziua mondiala a ciocolatei? Citeam ca era „Ziua sarutului”! Nu conteaza, merg bine împreuna. Prea bine!
    Draguta intiativa ta, Adriana! Nu prea am timp (ca sa nu zic de inspiratie), dar daca se va mentine „treaba”, voi intra si eu în hora! Mama, si ce-am sa va joc! :)))
    Glumesc… serios!

    1. ..ieri a fost cu sarut, dar merg bine impreuna. Vai, timpul asta mi-e neprielnic și mie. Ieri, am primit cuvintele după miezul noptii, am facut poezioara, am pus-o nerabdatoare, m-am culcat și m-am trezit precum copilul in ziua de Mos CRACIUN, sa vada bucuriile. Si m-am liniștit, ca va vad pe aici. Multumesc mult.

  3. De câte ori ți-am zis că ești fenomenală, Adriana? Nici nu mai contează…o pot spune la infinit. Prietena mea, Poversificatoarea mea genială! De aseară știam că vei face ceva deosebit, ceva care să meargă direct la suflet. De fapt tu nici nu poți să faci alt fel de lucruri…ce vine de la tine, întotdeauna atinge latura sensibilă.

    1. Poversificatoare? Fată, nu te dezminti! Ha, ha, ha. Stii cum stau cu timpul liber, nu? Ei, bine, nu ma dau dusa de aici, asa stare faina am. Aveam nevoie de ceva să-mi intru in forma..

  4. … şi noi, tot cu respect ne înclinăm, în faţa uşurinţei cu care ai reuşit să aduni cuvintele desperecheate şi să iveşti asemenea versuri. 🙂

  5. 🙁 Am ajuns prea târziu. Poate pentru data viitoare:
    azimă, chităreasă, aguridă, măcriş, agrişe, plachie. 🙂

    1. 6 cuvinte? Esti generos. „CHITĂREASĂ”? , nici că-l știu sigur dar nu mi-l spune.

        1. ..vedem. Mie imi plac provocarile, m-am descurcat eu cu dadă și printesa in aceeasi insiruire. Multumesc, Radu.

  6. ce ti mai place sa te joci, om mare cu suflet de copil. e superb jocul tau si interactiunea asta pe care ai creat o. plus poezia :). drag imi e sa te citesc, sa te stiu, sa te simt deschisa catre lume .

    eu as fi venit cu rabdare si odihna . cuvintele, ca actiunile mai greu :)))

    1. perfect, avem 8 cuvinte la catastif. Eu, după migrena aia devastatoare și inca niste griji in plus, am vrut sa vin cu ceva interactiv și a iesit „trocul ad-hoc”. Nu mi-am imaginat rezultatul asta, de care sunt tare mandra. Era trecut de miezul noptii cand am primit ultimul cuvant din calup. Apoi, intr-o ora jumatate o scriam, corectam și o si postam, astfel incat la 2 sa și visez frumos. Mi-a iesit și mă bucur ca-ti place. Mi-am recapatat starea buna, iar in juma de ora, inchid netul și ma apuc de treaba, pana deseara la 9. Asa fac de acum, putn dimineata, putin seara, iar peste zi..viata reala, iar asa nu mai clachez in neputinte. Sunt tare mândra de tine, Vavaly. Nu stiu daca ti-am spus-o, dar uneori nu mai vreau sa nu spun oamenilor cat de speciali sunt. Te pup și multumesc.

  7. inseamna ca te insotim la cafeaua de dimineata si la vinul de seara. sau cocktail, ca acum e vara si cald si merge :). ce frumos!
    si eu iti multumesc !:)

  8. Oare de ce eu nu ti-am dat cuvinte? Pun acum: traditii, Eminescu, flirt si pisica. Daca n-as fi stat langa tine, aseara, n-as fi crezut ca intr-o ora ai și mesterit versuri. Mai mult ti-a luat redacttarea pe blog, hahaha…

    1. …ei, redactarea! Dacă nu voiam sa se vada de unde am pornit, se termina mai repede totul. Deci, deja am 10 cuvinte. Bun.

    1. …eu ma bucur infinit, pentru ca la ce provocare primisem, 28 de cuvinte, ochii oamenilor indreptati spre mine, dar uite ca tot ei mi-au trimis dorurile lor. Multumesc, fata mea frumoasa..

  9. Rapiditate, coerenţă-n versificaţie, frumuseţe…numai eu un întârziat care te admiră şi se bucură că-l bucuri! Salutări şi lui Mihai!

    1. M-am jucat, dar cu toata hotararea și seriozitatea pe care mi-au dăruit-o cele 28 de cuvinte. Mi-a fost teamă să nu dezamăgesc participanții. VA DORIM O VARA FRUMOASA! Mulțumesc, a nu știu câta oara, pentru timpul și cuvintele daruite mie!

  10. Demonstrezi, de parcă mai era cazul, că ești omul provocărilor și jucător printre cuvinte.
    Mi-au plăcut versurile, mai ales că, dincolo de „lista” de cuvinte ai dat poeziei și o temă/tentă.
    Felicitări! 🙂

    1. Tema mi-au sugerat-o cele cinci șase cuvinte cu tentă de dor și depărtare, lipsă și oftat prelung. Asa ca, trebuie sa le multumesc pentru ca m-au dus pe o linie care mie imi place foarte tare. Si tinand cont ca pe fb a avut mare impact, de vreo 400 de vizualizari, imi umplu sufletul de dorinta de a reincerca jocul. Ma bucur ca ti-a placut, iți doresc o vara frumoasa și relaxare cat …se poate!

  11. Îţi place să te joci cu vorbele şi ele se aşează ascultătoare şi-ţi ciugulesc metaforele din palma sufletului, Adriana dragă. Este încântător scrisul tău şi mă simt binecuvântată să te citesc <3

    1. Mereu ma alinti cu vorbe frumoase. Eu ma bucur ca nu mi-am dezamăgit participantii la jocul acesta al cuvintelor-dar. Cred că de multe ori tot ce vine fara prea mult efort, pare natural și firesc. O vara frumoasa, Elena! Mulțumesc tare mult pentru aprecieri!

  12. Vorbele tale curg picatura cu picatura in sufletul meu ,, lasate de capul ” cu miros tainic de paine calda , esti unul din medicamentele mele ,imi faci bine ,ma faci sa rad ,sa plang ,sa visez si sa ma bucur de fiecare rasarit de soare ,fiind sigura ca ne mangaie pe amandoua ……….esti o binecuvantare ,multumesc ca existi

    1. Lucica, mi-ai fost sprijin mereu. Si cand eram nesigura, si cand eram prea sigura, și la veselie, și la tristete, și in povestile mele adunate din targ și in cele personale, și prin versificari de ocazie. Mereu. Fb ul mie mi-a daruit posibilitatea scrisului, m-a facut sa aflu lucruri despre mine, ca pot scrie, ca pot incerca de a o face cat mai bine, dar cel mai mult, tot el mi-a dat și „public”. Oameni care sa nu-și doreasca lucruri sofisticate, dar sa simta ceea ce simt și eu cand astern cuvinte in stil propriu-bucurie. Te imbratisez cu tot dragul și-ti doresc o vara speciala! Multumesc. Iar faptul ca te-ai logat sa-mi lasi aici un comentariu, e o onoare și o fericire maxima. Ma inclin..

    1. Mulțumesc mult, Crina pentru aprecieri. Am ajuns sa cred ca ceea ce vine spontan, fără prea multă aprofundare, aduce multă bucurie. Îmi iubesc textele, dar cate unul îmi devine așa drag, de parcă nu l-am scris eu. Si mă-ntreb, oare de ce nu am scris niciodata pana la 43 de ani? Scuza-mă, bat câmpii, și habar nu am de ce . Sa ai o saptamana frumoasa.

Comentariile sunt închise