Înșir, deșir, cos, descos mărgăritare de tot felul · Mărgăritare versificate · mărgăritare-jucării

Păcat, păcat că nu-nțelegi că sunt…

Păcat! Păcat că nu-nțelegi că sunt

Ba un film vesel, ba unul mut,
Ba libelulă sau pisoi,
Sunt și deșert, dar vântur ploi;
Am amnezii și plictiseli,
Par mâine, însă-s doar un ieri,
Mă uit la mine ca-ntr-o apă,
Sunt ciob de gând, sunt o baladă,
Îmi pieptăn visele în albastru
Sunt libertate și dezastru,
Gol neumplut de fluturi mov,
Dar sunt și-un munte cam stâncos!

Păcat, păcat, că nu-nțelegi că nu-s
Nici mugur, aripă sau plâns.
Sunt solitară în amurg,
Și nu vreau să explic un NU,
O eschivare sau refuz,
Mai bine nu cere răspuns!

Sunt joc din joaca literei,
Sunt mărunțiș, cât vreo doi lei,
Nu vreau să scriu, dar nici să tac,
Nu vreau să par că mă prefac
A fi-ncântată, de nu sunt,
Prefer să fiu doar vorbă-n vânt
Și să mai stau, și să mai cad,
Să mă înalț, să mă încarc,
Să ruginesc, fără regret,
Păcat că pare un defect
Să fii ușor șerpuitoare
Și-n viață veșnic amatoare
De lucruri mici, căci n-am ambiții,
Dar am, în tolbă, premoniții,
Si văd o vreme mai sticloasă,
Pe mine liniștită-n casă,
Văd aburi dulci de împăcare,
Luciri de zâmbet și de soare,
Îmbrățișari de om cuminte
Și văd și-un zbucium de cuvinte,
Mai rătăcite.

Păcat, păcat că nu-nțelegi
Că ești, din toate, …ce alegi
Și că mi-e bine, înmiit,
De când în mine am zidit
Lumina Lui și gândul bun,
Că plec, dar mă întorc din drum,
Că nu te chem, dar te salut,
Că-ți dau binețe prin cuvânt,
Măcar așa, când pot, mai rar,
Cand obosită nu mai par
Și flori de măr îmi ning râzând:
Ce bine îmi pare că mai sunt
O primavară, un punct, un rând,
Ceva ce pare de folos,
Iar eu îți mulțumesc frumos
C-un gând pe față, altul pe dos,
De zahăr tos!

păcat

Mărgăritare versificate

Timpul se așază pe pragul răbdării

Timpul se așază pe pragul răbdării,

E prins, uneori, cu ușa, strivindu-i secundele rătăcite
În goluri de inimă bună și caldă.

În buclele lui de trecere lină, rostuiește
Infinitul de iubire promis în sutele de cuvinte seci
Care pleacă mereu spre noi,
Uitând că undeva se contorizează și ele.

Timpul se ridică, plin de sine, cunoscându-si importanța,
Scuturând din mânecă stânga clipe rătăcite,
Iar din cea dreaptă fericiri la minut,
Însă își zdrelește tâmpla in pragul de sus al nerăbdării lumii.

Sângerează puțin și stă ușor nehotărât,
Cu un picior in diminețile noastre,
Și cu unul în aer, neștiind dacă să rămânăsau să se întoarcă cu un avertisment de substanță

Pe la ușile închise ale uitării.

În definitiv, de ce și-ar bate capul cu asta?
Din prag, totul se vede clar, pe ambele părți ale porții.
Fiecare alege ce vrea, trebuie doar să facă un pas in partea dorită.

Aveți grijă și voi la pragul de sus, uneori zgaraie orgolii și frunți prea încruntate!

timpul

 

Mărgăritare versificate

Tot ce e bun în sufletul meu se leagă de tine, mamă!

Tot ce e bun in sufletul meu se leagă de tine, mamă!

Nu-mi imaginez mamele decât pe pământ
Sarutându-ne ochii și fruntea,
Spunandu-ne chiar și în gând
Că le suntem iubire și puntea
Pe care vor merge mereu tremurând
Să ne știe frumoși și-n putere,
Nu îmi imaginez mamele rămânând un cuvânt
Iar noi frunze căzute-n durere!

 

Tot ce e bun in sufletul meu se leagă de tine, mamă!
Tot ce e bun in sufletul meu se leagă de tine, mamă!

Mărgăritare versificate · mărgăritare-jucării

Mai bine, prindeti trenul…

Mai bine, prindeti trenul, nu-l mai lasati sa plece!

 

Pentru a merge linistită in viață, fix cum vreau,
platesc un pret, în schimb, pentru ce, tainic, iau;
iar când mă plictisesc in al timpului tumult,
m-asez in gări de suflet și văd trenuri ce fug
pe șine dilatate de gânduri prea mărețe,
uitând de anotimpuri pe unde or să-nghete
idei și sentimente, și răni, dar și dor rece:

Mai bine, prindeti trenul, nu-l mai lasati sa plece!

De voi depinde să fiți fericiți!

Mai bine, prindeti trenul, nu-l mai lasati sa plece!
Mai bine, prindeti-l nu-l mai lasati sa plece!
Mărgăritare versificate · mărgăritare-jucării

Faci zăpada zahăr tos, din cuvinte troienite

Faci zăpada zahăr tos, din cuvinte troienite

 

S-a înzăpezit cuvântul
Si s-a troienit pe rând
Orice literă dospită,
Rostuită-n cuib de lut.

Si pe sănii plumbuite
Zboar-acum două povești
Bulgărite-s de-un tâlc sobru,
Dar nu poți să le oprești

Imi tot ninge prin poeme,
Fulguiesc vreo trei vocale,
Se așază, în brazdă albă,
Niște rime cam banale.

Viscol, ger și niște ghiață,
Sunt decor ca un tapet,
Și îmi patinează muza,
Mai ceva ca un atlet.

Scot mănușile, fularul,
Învelesc cuvinte simple,
Să rămână-n casa noastră
Le dau vin, să se alinte.

Cherchelite să mai uite
De-mprimăvărări și muguri,
Mărțișoare, Babe Dochii,
De narcise și de fluturi

Si sa se aseze toate,
Intr-o sezatoare caldă,
Să se uite pe fereastra
Si zapada s-o topeasca:

Cu o virgula și-un punct
Iernezi vara, într-un minut,
Iar cu gând verde de tot
Torci cuvântul în omăt,
Si pe față și pe dos,
Faci zăpada… zahăr tos!

cuvinte