Zăpada zânelor
Zăpada zânelor” e o taină,
E pulbere de mărgărit,
Este sclipirea peste o haină
Ce-o poartă omul ce-i iubit.
Ea cade ca-ntr-un basm de-o șchioapă,
Își flutură perdeaua în vise
Și cerne peste inimi apă
Înmugurită în ghețuri ninse.
Iar nunți cu pene măsluite
Se-nfăptuiesc în ram uscat,
În cuiburi noi vor fi zidite
Povești de neam înaripat.
Înamorate, fete mândre
C-un ritual ca o speranță,
Vor topi neaua-ntr-un cântec,
Să-și spele inima și fața.
În secul iernii să își culce
Vii bucurii împrimăvărate,
Înghiocite se vor duce
Către iubiri adevărate.
Se scutură din sărbătoare,
Cu-ndrăgostiți din Făurar,
Zâne stropite de ninsoare,
Povești de ieri, povești cu har
Ce s-au uitat sub alte timpuri,
Sub alte întâmplări ce ning,
Cristale poleite-n trupuri
Ce par că nu se mai ating
Și că în lumea asta nouă,
Cu mov și albastru indecis,
Zăpezile cu zâne-s rouă
Dintr-un februarie aprins
De vâlvătăi cu roșu-n noi
Căci ning legende, ninge-n doi
Iar viața-i prinsă-n amândoi,
Și-n timpul vechi, și-n timpuri noi!
Nu știu câți dintre noi mai cunosc faptul că azi, în 24 februarie, popular se spune ca e nunta păsărilor și că fetele de măritat ar trebui să adune ultima zăpadă pe care s-o topească și să se spele cu ea, pentru frumusețe, noroc și primenire de suflet. De aici, aceasta frumoasă expresie.
Să vă fie sfârșitul de februarie cu primenire de gând bun!
