Pentru cei care scriu pe blog, cred ca e puțin derutant  că vin cu o avalanșă de texte. Găsesc zilnic, cuvinte scrise doar pe facebook, cuvinte care s-au pierdut și pe care le adun, cu grijă, indiferent dacă se potrivesc în context sau anotimp. Cuvintele de mai jos le așez, de vreo trei ani, de ziua mea de naștere:

De sunt eu fata aceasta dintre cuvinte vii,
Cu ochi de păpădie şi chiar de ciocolată,
Te rog, aţine-i calea şi spune-i că o ştii
Dintr-o poveste veche sau dintr-o nouă şoaptă.

Va picura din ceaiul cu tei, liniştitor,
Şi-n palmă îţi va pune un ban de turtă dulce,
Te va ruga să-i dai, în schimb, un deget de lichior
Cu gust de portocală şi aromă ce iţi curge

Din sufletul tău plin, ce întregeşte totul,
Şi gustul, şi mirosul, şi freamătul din nări,
Căci minunat nu este cel ce sfinţeşte locul,
Ci cel ce crede-n stele şi-n ale lor culori.

Pot eu să fiu oricum, nu are importanţă,
De cel ce mă citeşte mă ţine la distanţă
Şi-mi caută pricină, şi taie în cuvinte,
Şi pierde gust, aromă, şi nu mai tine minte
Nimic din ce e-al lui şi ce îl reprezintă!

Asa că eu mă-nclin, îmi prind ceaşca de toartă,
Te chem din nou la masă şi-n ale mele roluri,
Voi şti că-n ochii tăi vor face roată-roată,
Vor creşte şi-or părea o lume de simboluri.

Uneori oamenii mă vad mai frumoasa decat sunt la chip, in cuvinte, poate și la suflet, insă știu că și datorită lor devin  mai bună, mai frumoasă, mai cu grijă față de toți cei care știu și pot iubi ușor. Si de 13 ani, invat de la cel mai bun, exact dintr-un 5 iulie, 2005, ora16.