Eu nu voi scrie poezii,
Eu doar versific amănunte,
Așa nu umblu pe câmpii
Când vin tristeți să mă inunde.
Nu pun metafore cu stil,
La bal duc slove amețite
Să îmi danseze un cadril
Și sa devină fericite;
Iar dacă le curtați boem
Și le zâmbiți cu îngăduință,
Se vor preface în poem
Și vor juca o periniță.
Se vor întoarce în pași de step,
Vor tropai prin mine iar
Și vom dansa un menuet,
Ele obosite, eu sprințar.
Să nu uitați, versuri nu scriu
Ci doar dansez cuvântul viu!
În inimă îmi prind căuș
Și slovelor le fac culcuș!
Așa mă știu nevinovată
Și nu calc teritorii Înalte,
Nu dau tribut și nu fac artă,
Pot doar să-mi pun și eu deoparte
….nisip de vorbe și emoții
Nesubjugate de pretenții..literare.
Sunt rătăcită prin cuvînt,
Cu el mă bucur, cu el mă plâng.
Mi-e prieten, zâmbet și altar
Unul ascuns în buzunar…
….de inima mulțumită!
Atât!
Mulțumesc tuturor că îmi permiteți să las, aici, tot felul de bălării. In definitiv, daca tot am un loc al meu, fie el și virtual, de ce sa nu grădinăresc puțin cu florile sau buruienile din sufletul meu.
Nu, tu nu scrii poezii, tu sădeşti frumosul în silabe cu rimă de poveste. Atât.
Sau poate doar incerc sa fac asta. E bine daca iese pe alocuri. Multumesc, potecuta.
Tu nu scrii poezii, tu ești poezie! Știu, știu.. Te rog, nu-mi spune nimic din ceea ce ai tentația să zici…
Nu spun. Blogul meu are ceva, trebuie sa vorbesc cu cei care-l intretin. E un chin sa raspund comentariilor, le scriu de zece ori si nu se publica. Si da, putem fi orice si oricine mai ales in ochii celor care ne iubesc.