Tăiați tot, de la rădăcină,
pustiiți locurile și viața,
aveti deja antrenament!
Copacii au căzut sub securi,
iar păduri întregi au dispărut ca-ntr-o clipă.
În tot acest timp s-a zumzăit mult
și fără de folos,
cu întoarceri și reconstituiri.
La ce bun? Cui folosește?
Alfabetul se învață o singură dată;
de repetat, repetăm multe,
însă ce bine ar fi să învățăm, din nou, a ne naște,
poate atunci ne vom naște odată cu iarba,
cu frunza, cu râul, cu marea,
cu istoria, cu prima emoție aparte,
cu primul pas făcut singur;
și nu, nu acela ce seamănă cu cel când înveți mersul,
ci cu acela pe care l-ai făcut când ți s-a născut alegerea proprie.
Acum înțeleg de ce merg, uneori, de-a bușilea.
Dar nu, eu nu pot să mă mai nasc o dată,
nu am câștigat acest drept,
pot doar să privesc, vinovată,
ochi nevinovați.
Ai cui oare?
