Nu-i frumos ce e frumos, e frumos ce-mi place mie.
Sunt clipe când soțul meu mă uimește teribil – in muzica sufletului său auzi, la propriu, cum canta copii cu chitări, cântece ostășești care suna precum pădurea in furtuna, dar suna, aici, acasă, îndulcește, surprinzător cu vreo Thalia sau cu placerea sa vinovată Cher. In lumea lui fashion, chimirul e cel mai frumos și util accesoriu, iar în cea de fiecare clipa vesta e piesa vestimentara fara de care nu e complet.
Orice poveste sau orice film trebuie să aibă happy end, iar orice text ce conține trimitere spre moarte și suferință îi devine străin. Iarba, chiar daca e buruiana și mie îmi strică decorul, pentru el e verde și viața. Bluza care mie nu îmi e draga deloc, lui îi e molcuță și comodă.
Lumea lui pare senină. Greșit; e senină, dar clar, nu e frumos ce e frumos. Frumos e ce te face fericit, te face sa te simți bine și care-ți place, dincolo de ce place lumii.
Mare lucru e să poți rămâne tu, într-o învălmășeală de alegeri, iar în toate schimbările care vin să ai macar câteva de care sa nu te plictisești niciodată. Deseori, admir oameni pe care nu-i inteleg, dar îi admir mai ales pentru că nu aleg drum ușor și simplu, la îndemâna oricui.
Banală sunt, om fără ambiții, in afara de cea de a fi fericita, zâmbesc in frumosul meu nefrumos!
Te salut, lume!
PS. Sorin și cu Sorina se plimba cu mașina
La orice stop se bea cate un sirop
La orice cotitura mănâncă o prăjitură.
Așa canta sora mea când avea vreo 3-4 ani. Surorii mele i se mai spune și Sorina. Știți că pe al meu soț îl cheamă și Sorin? Ce legătură are asta cu ce am scris mai sus? Niciuna. Dar am găsit fotografia asta și mi-a venit în minte ideea că sora mea e prezicătoare. De pe la trei ani. Și e luni. Lumea e cam îngândurată și încruntată. Ați zâmbit? Ok. Va pup.
♥
