Mărgăritare din treceri, păreri, dureri...

Strada florilor cu miros de ciocolată

Sub pietre de granit tocite s-au ascuns pașii lumii,
Ieri a trecut el pe aici, azi eu și mâine cine știe? poate tu.
Candva, alți oameni și-au purtat liniștile și neliniștile,
Cărând din bătrânul oraș amintiri ude, împietrite intr-o trecere însingurată.
Și totuși, pe strada cu tăcerile prinse în tencuieli roase de timp, totul e la vedere.
Trebuie doar sa ridici privirea și să te plimbi prin ploaie.
Nu-i așa că e cea mai frumoasa strada din lume?
Cândva, aici, o florăreasa își vindea buchetul unei fete tinere, ademenind-o meșteșugit:
-Fată frumoasă, ce miroși a ciocolată, cumpara-mi florile sa ai ziua și mai înflorită!
De atunci, pe strada asta, mă gândesc la flori ce miros a ciocolata.
Și zâmbesc a ploaie.

Așa traduc eu ploaia în orașul meu și va trimit gând bun, de sănătate și drag. Eu sunt bine. Bântui prin lume și prin locuri atât de familiare încât mă întreb de ce îmi par astfel cand, de fapt, eu nu mi-am mai purtat pașii pe acolo de multă, multă vreme. Si e așa păcat!

E ca atunci când amâni o întâlnire cu un om pe care-l crezi veșnic. Și nu e. Vine ploaia destinului si-ti arata altceva. Așa și cu locurile simple din jur. Merita sa le regăsești descoperind ce tare ți-au lipsit și ce bucurie simpla te inundă, firesc. Habar nu aveam, de exemplu, că s-a recondiționat cupola Bisericii franciscane. Culoarea aceea de cupru, roșiatic mi-a furat întreaga atentie.

Între timp, a dat soarele. Sper sa sa rămână, o vreme!

Va imbrățișez. Pe curând!

 

Te salut, lume! A luni..

Brașovul pas la pas – sursă

6 gânduri despre „Strada florilor cu miros de ciocolată

  1. …zâmbesc și eu, a nostalgie, nu știu de ce. Sau știu, vin amintiri de-a valma.. Dar mai bine o alung și zâmbesc a frumos ..
    Cu bine, Adriana!

  2. Ploaie, ciocolată, flori si multe amintiri frumoase, toate la mina destinului! Mă regăsesc printre cuvinte, Adriano! Si ma bucur in tihna… <3

Lasă un răspuns