Înșir, deșir, cos, descos mărgăritare de tot felul

Ca la nuntă (dar de vreo cinci ori)

Ca la nuntă (dar de vreo cinci ori)
Sunt oameni care nu pot sta necăsătoriţi. Dar nici căsătoriţi. Când te întâlneşti cu ei fugi ca dracul de tămâie că nu ştii dacă îţi înmânează o nouă petiţie cu sclipiri de îngeraşi pe care scrie – „hai la nuntă”!
-Păi, măi omule, parcă erai însurat?, întrebi tu, să vezi dacă s-a instalat Alzheimer-ul înainte de vreme.
-Ah, nu ştii nimic! M-a părăsit! A plecat în Italia şi şi-a găsit unul acolo! Şi  cam lefter!
Învârţi invitaţia, te freci niţel pe după cap, poate mai scoţi ceva amănunte că parcă mai ieri dansai Jaga-jaga la o cabană părăsită în Babarunca. Te faci că citeşti numele miresei, că nu vezi naşii acolo,… …doar, doar, îţi spune povestea nouă de dragoste:
-Ei, Delia e recepţioneră, acum, la o firmă de taxiuri. Ne-am întâlnit când am condus-o pe nevastă-mea, aia de o plecat cu italianul, la aeroport. Se întorcea din Spania, căuta un taxi spre Braşov. Întâmplător, am adus-o  cu maşina mea. Am băut o cafea pe drum, la Sinaia, şi acum, dacă fosta şi-a găsit altă iubire şi a divorţat, ce să mai fac? Merg cu Delia la primărie, că la notar am fost. Ţaca-paca şi te însori iar. Nu mai e ca pe vremuri! Păi, cu Lili, când m-am despărţit, m-a ţinut aia, frate, un an prin tribunal, de nu am luat-o pe Gica decât după doi, că divorţul ei se lungise şi mai tare decât al meu!
 Simți că iei foc și nu știi cum să ții pasul cu povestea. Îmi venea să-l întrerup şi să îmi facă o schemă a căsătoriilor că de Gica eu nu ştiam. O ştiam pe Lili, era Cornelia cea plecată cu moşul, Delia, cea de acum, de pe invitaţie, ….dar Gica? Parcă ghicindu-mi gândurile îmi răspunde:
– O fi fost un semn ăla, de a durat atât! Parcă Dumnezeu îmi spunea să o las în pace pe Gica, dar eu eram tare îndrăgostit. Era atât de trupeşă femeia aia, şi ştia nişte scheme în pat mai ceva decât astealalte la un loc. Doar că nu eram singurul care aflase de talentele Gicăi. Bărbat’-său nu a lăsat-o deloc în pace, iar în scurt timp s-au recăsătorit şi au făcut o fetiţă.Ei, eu am fost fericit trei ani! Au fost de vis! Sălbatic vis! Da’ ce ziceam, că până și eu am amețit?
-..de Gica!, mă risc eu
-Ah, nu… Delia! Delia e viitoarea mea soţie şi, dacă vreţi, hai să bem ceva, împreună! Că nuntă nu mai poate fi vorba! Cine să vină, că am mai avut patru căsătorii până acum? Dar fata asta se vrea mireasă! Ea nu a mai fost măritată! Aşa că, vă rog, să veniţi, aşa, fără dar …ca la un chef, ca la numărul cinci, să se simtă fata bine!
Eu cred că eram mai posedată ca el. Calculam în gând – o nuntă cu Gica, una cu Lili, alta cu Cornelia, Delia era a cincea. Cine lipsea? Îmi iau inima din gând şi-l întreb, chiar dacă nu ştiam să formulez întrebarea:…eu nu le ştiu decât pe Lili şi pe Cornelia. Pe Gica …n-am cunoscut-o…..
-Ah, şi nici pe Otilia nu o ştii! Oti..a fost prima mea iubire! Ne-am căsătorit la 20 de ani, dar ea niciodată nu a venit în Braşov. Locuieşte şi acum în M sat. O mai văd când merg pe acasă, la casa părintească. Are pensiune acum. E cucoană, cucoană de M sat. Da’ acum gata, mă însor ultima dată! Asta-i mai tânără, vrea copii, e mulţumită cu apartamentul meu, am băgat-o dispeceră…la taxiuri! Doar atât e greu – să o văd şi pe ea mulţumită ca mireasă! Veniţi? V-am zis, ….ca un chef! Am închiriat casa unui doctor, are şi  terasă; am firmă de catering! Ca la nuntă!
Ca la nunta dar de cinci ori, bombăn eu…nemultumită …în timp ce mă zgâiesc la invitație.
N-am răspuns. M-am depărtat şi m-am gândit că nu e vina lui Marius că e aşa de iubăreţ. Iubăreţ şi corect. Noi, ceilalţi, îl priveam ciudat, dar niciunul nu avea curaj să contabilizeze relaţiile pe care le-a avut fără să treacă pe la starea civilă. Când m-am măritat cu Mihai, era la trei ani  distanţă după o altă nuntă, a lui, aşa că soacră-mea îmi spunea pe un ton nu tocmai simpatic – „Vezi…tu! Poate facem nunţi din trei în trei ani!” Ah, şi mai e  Tăriceanu. Nu râd toate tabloidele de el că s-a însurat de nu ştiu câte ori? Cică toate se numesc Tăriceanu, cu excepția uneia. Horror! Asta mi-aduce aminte de altă poveste în care refuzam să iau numele soțului, prea îl purtasem pe al meu mulți ani și nu părea a-mi fi predestinat mie acesta.
Al meu soț a râs de mine, ușor și mi-a zis ca dacă sunt cu el nu contează cum ne numim. Și avea dreptate. Habar nu aveam, însă, că tot el îmi va dărui și nume, și renume, și poveste și taină. Cât să zâmbesc mereu…
Ca la nuntă (dar de vreo cinci ori)...poveste in poveste
Ca la nuntă (dar de vreo cinci ori)…poveste in poveste

 

20 de gânduri despre „Ca la nuntă (dar de vreo cinci ori)

  1. Chiar esti unica, draga mea, indiferent ce nume porti.
    Sa stii ca si eu am fugit de barbatii divortati, voiam neaparat unul vaduv, ca ziceam asa: daca e holtei, de ce nu l-a vrut nimeni? Daca e divortat, nu a divortat aia de el degeaba…singura varianta in care el scapa cu basma curata era cu vaduvia…
    Dar pana la urma soarta…e soarta…E drept, de la a doua casatorie incolo imi bine sa fug mancand pamantul….Dar asta numai pentru ca nu am trecut decat de un singur divort! CIne stie ce ma mai asteapta…:)

  2. Da! Ştii ce remarc acum după ce citesc rândurile tale? Că omul nostru trata divorţul cum aş trata eu coada de la pâine, aşa ca fapt divers. De fapt aici e şi secretul lui…cred.El face parte din acei oameni care iau viaţa ca pe o trăire normală, fără drame. La el căsătoriile erau importante iar fără divorţuri nu puteau avea loc. Aşa ca deveneau binecuvântări. Iar pe tine nu te va aştepta decât bine, mult bine!

  3. Intr-adevar, unii sunt corecti si isi legalizeaza fiecare relatie, altii prefera sa nu se lege la cap si sa stea atata timp cat merge bine. Nu stiu daca sunt de condamnat… Traim intr-o lume nebuna, grabita, in care uneori divortul dureaza mai mult decat casnicia…
    Ma bucur ca ai acceptat sa fii unica sub umbrela ocrotitoare a lui Tirnoveanu. Poate ca altfel nu as fi dat de tine, poate ca acel articol nu ar mai fi existat si eu as fi fost mult mai saraca.

  4. Sau găseam alt subiect! Cine ştie! Dar sunt fericită în căsnicia mea, mai fericită decât multe alte aspecte ale vieţii mele. Cât despre oamenii care ajung la starea civilă mai des decât as ajunge eu pe litoral…chiar nu ştiu ce să spun mai mult decât am făcut-o. El e fericit, liber şi trăieşte prezentul. Asta e lecţia care ne-o predă …de fiecare dată!Sper să o înveţe şi el…

  5. :))) Lasand gluma la o parte, ca am ras cu maaaare pofta, mie mi se pare un curajos omul cu pricina, unul mare curajos. Trecand si peste faptul ca prea se indragosteste repede :)), mi se pare un curajos. Se casatoreste de fiecare data. Nu pare sa il sperie responsabilitatea unei casnicii (ori nu si-o asuma, si atunci e mai simplu). Majoritatea barbatilor pe care ii cunosc, cei care au trecut printr-un divort, fug ca dracul de tamaie de un nou angajament.

  6. Iaca-şa! Nu-i omul nostru! Nu are copii, are loc de muncă călduţ, nu are de împărţit averi( ştie omul nostru ce ştie), nu face promisiuni mari şi….important ….nu suferă. Încheie capitole şi trece mai departe! Eu îmi fac angajamente şi faţă de şosete! Dar asta e altă poveste!

  7. 🙂 Adriana, ai prezentat foarte amuzant intamplarea. Dupa mine, omul nu e de condamnat. Ba chiar de admirat. Isi asuma fiecare relatie, e cinstit si cu el si cu partenerele.
    Si, curios, dar tocmai astfel de oameni nu prea au noroc.
    Sa stii ca din primul moment m-am gandit si eu la Tariceanu. 🙂

  8. Ei, Elly…ce surpriză! Vezi, gândim la fel. Marius trăieşte viaţa diferit! Iubeşte, se implică, suferă un pic şi o ia de la capăt. E corect, chipeş şi haios. Dar e iubăreţ, prea iubăreţ! El nu se plânge că nu are noroc, pentru că ne-a văzut pe noi, ceilalţi, căutând, strâmbând din nas,nefericiţi pe alocuri. Acum ne batem cu pumnul în piept ce frumos e în vieţile noastre, dar până mai ieri eram la căutări. El nu a renunţat niciodată. Nu-i place omului singurătatea. Cât despre Tăriceanu, era culmea să nu-l amintesc la o astfel de potriveală. Te pup!

  9. @ Dana Si daca aia a fost ucisa cu zile de individ? Ce te faci atunci? Dar daca te-ai fript cu ciorba… :))

    Eu unul am alt sistem – recte, daca are o mama ce-a divortat si ea de cateva ori atunci pastrez distanta.

    Niciodata nu poti fi suficient de precaut. Pe de alta parte cel pripit risca sa fie nefericit o clipa, cel cumpatat la culme risca sa fie nefericit o viata.

  10. Pai nu stii intrebarea: care e pedeapsa pentru bigamie? Doua soacre!Atunci iti dai seama ce supliciu trebuie sa fie cu cinci!? Ca de neveste mai divortezi dar soacrele parca le pastrezi pe vecie.

  11. Simpatica povestioara… N-ai scris sfarsitul: te-ai dus sau nu la petrecere? Aveai si tu sansa sa fii „Tanta, mireasa rock”… Adica sa tot fii…

Lasă un răspuns