Mărgăritare versificate · mărgăritare-jucării

Când cuvintele se ascund în anotimpuri și clipe

Aprins-am, printre zboruri dulci,
Cuvinte, fluturi și năluci;
Am împărțit din trei în trei,
Și sentimente, și temei

Să revenim în șezătoare,
În zi de luni sau sărbătoare,
Să încununăm o joi cu frunze,
Iar miercurii să îi fim muze.

În primăvară, am fost cu spor,
Am botezat-o în flori de măr,
Și i-am brodat și muguri noi,
Pe toate din cuvinte moi;

Am dantelat, așa pe seară,
Într-o sâmbătă, o zi de vară,
Cu spice aurii și soare,
Chiar de a fost sau nu răcoare;

Am desenat, în vorbe vii,
Soare de floare, păpădii,
Cicoare, maci și mătrăgună,
În vorbe ascunse pe sub mână,

Tot împreună am dansat,
Și rock, și ceva demodat,
Am patinat pe cinci idei,
Și am dresat și niște lei

Care mușcau din fraze dure,
Apoi am fost să adun mure;
V-am dat și vouă de dulceață,
Cu lingurița zisă viață;

În toamne, m-am rotit ascuns,
Prea-i evidentă și nespus
De mândră-n tot ce adună-n vie,
Iar c-o beteală aurie

Ne împachetează în cadou
Să ne ajungă de Anu’ Nou,
Și să nu ai nimic să zici,
Când ierni apar în noi duminici

De țin, așa, vreo șapte marți,
Iar tu nu știi cum să împarți
Litere reci și înghețate
În poezii cam deocheate,

Ce la piscină se dezbracă
În zi de vineri ce n-așteaptă
Vreun anotimp nehotărât.
Ea scrie versul la minut.

Și, relaxată, ne trimite
Să-i cumpărăm niște cuvinte,
Că sunt în colț, pe la tarabă,
Le dă un nene la grămadă,

Desperecheate, împerecheate,
Cu sens sau minim aranjate,
Le-a pus pe luni și chiar pe zile,
Deși taraba-i pe rotile,

Și n-are nici vreun act de soi,
Că poate vinde și într-o joi,
Și orișicui. Luați, poftiți,
Dar nu uitați să mânuiți,

Cu drag, și fără de pretenții,
Că alții mari ne-au fost poeții!
În meșteșug și joc de marți
Versificăm! Lumii împarți

Bucurie!

Să ne fie!

(poem la minut)

 

2 gânduri despre „Când cuvintele se ascund în anotimpuri și clipe

    1. …astea sunt poeme lasate in comentarii pe facebook, evoluate putin. Si mie mi-ai lipsit, dar m-am bucurat de frumosul vacantelor voastre!

Comentariile sunt închise