Mărgăritare versificate · mărgăritare-jucării

Când cuvintele se ascund în anotimpuri și clipe

Aprins-am, printre zboruri dulci,
Cuvinte, fluturi și năluci;
Am împărțit din trei în trei,
Și sentimente, și temei

Să revenim în șezătoare,
În zi de luni sau sărbătoare,
Să încununăm o joi cu frunze,
Iar miercurii să îi fim muze.

În primăvară, am fost cu spor,
Am botezat-o în flori de măr,
Și i-am brodat și muguri noi,
Pe toate din cuvinte moi;

Am dantelat, așa pe seară,
Într-o sâmbătă, o zi de vară,
Cu spice aurii și soare,
Chiar de a fost sau nu răcoare;

Am desenat, în vorbe vii,
Soare de floare, păpădii,
Cicoare, maci și mătrăgună,
În vorbe ascunse pe sub mână,

Tot împreună am dansat,
Și rock, și ceva demodat,
Am patinat pe cinci idei,
Și am dresat și niște lei

Care mușcau din fraze dure,
Apoi am fost să adun mure;
V-am dat și vouă de dulceață,
Cu lingurița zisă viață;

În toamne, m-am rotit ascuns,
Prea-i evidentă și nespus
De mândră-n tot ce adună-n vie,
Iar c-o beteală aurie

Ne împachetează în cadou
Să ne ajungă de Anu’ Nou,
Și să nu ai nimic să zici,
Când ierni apar în noi duminici

De țin, așa, vreo șapte marți,
Iar tu nu știi cum să împarți
Litere reci și înghețate
În poezii cam deocheate,

Ce la piscină se dezbracă
În zi de vineri ce n-așteaptă
Vreun anotimp nehotărât.
Ea scrie versul la minut.

Și, relaxată, ne trimite
Să-i cumpărăm niște cuvinte,
Că sunt în colț, pe la tarabă,
Le dă un nene la grămadă,

Desperecheate, împerecheate,
Cu sens sau minim aranjate,
Le-a pus pe luni și chiar pe zile,
Deși taraba-i pe rotile,

Și n-are nici vreun act de soi,
Că poate vinde și într-o joi,
Și orișicui. Luați, poftiți,
Dar nu uitați să mânuiți,

Cu drag, și fără de pretenții,
Că alții mari ne-au fost poeții!
În meșteșug și joc de marți
Versificăm! Lumii împarți

Bucurie!

Să ne fie!

(poem la minut)

 

Mărgăritare-confesiuni, de ieri și de azi

Sâmbăta gogoşilor!

Sâmbăta m-am născut. Sâmbăta e ca o vioară ce-mi cântă balada greierului leneş; e oaza mea de răsfăţ şi bucurie. Până şi căţeii o recunosc a fi regina zilelor. Ştiu ca au voie în patul nostru, să ne pupe pe  nas, când pe unul, când pe celălalt dintre noi.  Chiori de somn, adulmecând uşor aerul proaspăt al pădurii din spatele casei, nu am trece mai departe, ci am rămâne acolo, în pat, ore în şir, fără cafea, fără telefon. Doar cu tv-ul deschis şi gălăgia păsărilor ciripitoare. Mai nou, cu tablete și smartphonuri, cât să pierdem noțiunea timpului …de stat degeaba.
Auzim bătăi în geam. N-am sonerie. La ce bun? De când s-a inventat mobilul, cunoscuţii se anunţă. De necunoscuţi n-avem nevoie sau nu mereu. Pentru ceilalți, lătratul câinilor e cea mai eficientă sonerie.  De asta bătăile din geam erau oarecum neobişnuite, iar noi eram debusolaţi şi datorită câinilor care lătrau…din casă. Într-un minut erau jos urlând la intrusul de la geam. Na, mai leneveşte de poţi!
De când mi-am fracturat glezna, graba nu mai intră în cuvintele mele uzuale. Mă mişc precaută, fără să mă gândesc că pierd ceva sau pe cineva. „Revin ei!”, îmi spun în gând mereu, indiferent că am ratat sunetul telefonului sau apelul de la poartă. Mihai nu era curios deloc, relaxare era tot ce-i cuprinsese ființa.
Coborâm. Persoana plecase. Prea repede pentru ameţiţii zilei de sâmbătă, în persoană. Se uită Mihai în dreapta, în stânga. Nimic. Alarmă falsă, cine ştie?! Coboară în bucătărie să facă ceva cafea, dacă tot e în picioare. Răstoarnă borcanul cu zahar. Culmea! Nu se sparge, nu se risipeşte nimic. Porneşte cafetiera şi …surpriză – pe pervazul de la geamul bucătăriei trona o plasă. Deschide fereastra, aşa ca la terorişti, o agaţă uşor, se uită în ea şi în acelaşi timp strig din sufragerie:„Iubitu’, am primit gogoşi şi clătite, din vecini. Tocmai ce mi-am deschis mobilul!”
Să înţeleg, că nu ne otrăveşte nimeni?’’, zice el. Nu-i răspund. Mă aşez şi înfulec ce găsesc acolo. Sunt tot calde. Bune, binevenite. A ajuns şi cafeaua! Ei, cum e? Nu-i aşa că sâmbăta mea e magnifică? V-am spus că m-am născut sâmbăta? Da?! Ei, amnezia! O fi de la gogoşi! Sau de fericire …măruntă! A mea!

brioche-donuts-1-6b_opt