mărgăritare povesti

Amandina si busuioc

Sunt oameni care trăiesc lângă noi, pe care pare că-i atingi, la coadă la pâine, la aprozar și te întrebi, senin: „Oare îl știu de undeva pe ăsta sau doar e o senzație din aceea supărătoare, când  fantasma vine mai repede decât realitatea și pleacă înainte de a ști dacă a fost aievea sau e o altă figură comună ce-ți stăruie între gândul de ieri și cel fugit pe o cracă de pom, în timp ce numeri borcanele de pe raftul cu dulcețuri pentru că vânzătoarea se mișca încet?”

Când eram mică și credeam în cuvintele bunei mele cu glas de domnișoară, îmi puneam, de Bobotează, fir de busuioc sub pernă, să visez ursitul. Mă cam grăbeam să fac asta, deși anii mei nu erau buni nici de rest la un kilogram de carne. Într-un an, l-am visat. Bătea Crivățul și zdrăngăneau giurgiuvelele, perdelele se ridicau încetișor, iar eu, cu mâna pe busuioc, vedeam un bărbat cu barbă nerasă de cam două zile, așa, cu mâini frumoase și degete lungi și cu un pulover pe gât.

Urăsc puloverele pe gât; îmi iau aerul și îmi strică armonia esteticului, chiar dacă habar nu am ce vă spun eu aici. Mirosea visul meu a tutun și a săpun Cheia, aspru și deranjant, dar curat și de neuitat. Mă rasuceam, în somn, pentru că visam, de fapt, un bărbat prea matur pentru dorințele mele de copilă și în niciun caz nu mi se arăta băiatul cel bălai de pe ulița mare.

Busuiocul se fărâmița în mâinile mele cuminți, iar ochii nu-și doreau lumina ci visarea, așa că mă frământam, în continuare, cu bărbatul acela pe urmele mele. În visul meu, era urcat pe un scaun și repara o lustră.


Crivățul mi-a alungat gândul; a doua zi a fost bucuria cozonacului cald, am uitat de ursit și nepotrivire.

Cum spuneam, treci pe stradă, te duci la poștă și ti se pare că unii dintre oamenii aceia din rând îți sunt cel puțin vecini de stradă. Figuri cunoscute aparent.

La cofetaria de la gară, amandinele erau singurele prăjituri ce meritau cumpărate. Aveam puțin peste douazeci de ani și deja eram obosită de iubire cu întors de inimă. Am intrat să-mi îndulcesc sufletul și am tresarit. Pe scaun, un bărbat cu mâini frumoase, pulover pe gât și barba nerasă de doua zile, schimba o lustră. L-am recunoscut pe Ursit. Îl chema Grigore, așa îl striga fata ce îi era și nevastă, și vânzatoare de amandine.

Am fugit mâncând pământul știind că busuiocul daunează grav imaginației când mintea ta scormonește în oameni și flori.

De atunci, amandinele îmi amintesc de bărbatul cu lustra nereparată. Ce ți-e și cu mintea asta, îți lipește pe veci un nume pe eticheta amintirilor – Grigore Busuioc!

sursa – internet

Tema săptămânii, in literatura ca utopie – Descrierea unui personaj imaginar, 

8 gânduri despre „Amandina si busuioc

  1. Ai dreptate, intr-o vreme la cofetarie amandinele erau cele mai bune <3. Pe locul doi (cand erau cu frisca proaspat facuta) veneau savarinele :P.
    Odata pentru ca nu scapa de gura mea, Buni mi-a luat si o "trei culori" (oare asa se numea?). Am gustat putin si-am lasat-o dezamagita la o parte… Dezamagita de gust si putin suparata pe mine, pentru ca nu imi placea sa fac risipa.

    Nu mai stiu daca am pus vreodata busuioc sub perna… Dar stiu ca am cochetat cu idea de a-l visa pe ursit :)))). Acum m-am resemnat cu gluma de odinioara ce-i pus deoparte (si probabil si departe, lol).

    Mi-a placut mult sa ma las purtata pe firul intamplarilor :). Ai asternut inca un sirag frumos de vise.

    Pupici cu drag 🙂

    1. …imi place sa scriu cu tema, tema fiind aici creionarea unui personaj, dar si mai mult sunt uimita ce lasa in urma textul, ce anume din el se strecoara in cititor. Tie clar ti s-au dus perceptiile spre locuri calde, stiute, cu mot de frisca si busuioc neinceput. Esti o comoara de fata si asa sa ramai!

      imbratisari…

  2. Mi-a încolțit, așa, un gând năstrușnic, dacă aș pune, la Bobotează, fir de busuioc sub pernă, la suta mea de ani, aș mai visa ceva? Un alt Grigore Busuioc? Că la vremea alegerilor, soarta și-a pus pecete.

    1. Eu as incerca. De nu iese vreun chip, sigur iese poveste. A doua zi, insa, ne vedem la un cozonac cald si vin fiert? Dar cozonac cald sa fie. Visez la un moment cand se scot cozonacii din cuptor, si-mi ard stomacul si limba. Na, si eu….ganduri..

      1. Ah, Adriana, cum mă mai ispiteşti! Pâine din aia bună, minunații de salate, amandine, ciocolată, pavlova.. acum cozonac cald și vin fiert..
        Ce torturi, ce fineturi.. o coajă de pâine uscată de-am împărți cândva, nici nu mi-ar mai trebui altceva.
        Da’, auzi? Faci tu cozonacul? Dau eu vinul parfumat cu busuioc..

Lasă un răspuns