Mărgăritare versificate · mărgăritare-jucării

Pahar mărțișorit

pahar

Am un pahar ciobit și o licoare cu gust sec,
Roșie și plină de înțeles-neînțeles,
Ce tulbură perfecțiuni-imperfecte.
Paharul stă lângă o farfurie-furie
Că în ea zace o legumă-imună
La vaietele mele.

Ar fi preferat prajitură-cură
De fericire pasageră,
Însă nici ciocolata-(plata
Tuturor viselor dulci)
Nu poate fi mereu
Muza unui pocal cu vin-tanin.

Și atunci, de ce ne mirăm că
Timpul-netimp trece mai greu
Când până și un pahar-cleștar
Își ciobește plictiseala boemă-poemă?

Se înroșesc poveștile în șnururi mărțișorite,
Încatușând imaginații-tentații,
În clipe-neclipe,

Lângă un pahar cu vin,
Băut pe îndelete – cu sete.
….de tine!

 

Mărgăritare din treceri, păreri, dureri...

Drumul spre…„glorie”

„Niciun drum presărat cu flori nu duce la glorie” – La Fontaine

Era atent și chiar cuminte, o simfonie de cuvinte,
Dar când vorbea se repeta, zicea și nu, zicea și da,
În același timp, să nu cumva, să lase vreo impresie rea,
Dorind mereu sa placă tare, să prindă drum liber pe care
Să meargă, oarecum tihnit, iar glasul îi era șoptit;
Putea vorbi și în răspăr, căci nu zicea vreun adevăr.


Tot ce dorea era sa fie, o floare printre alte o mie,
Nu îi păsa că nu prea prinde, în simfonia de cuvinte,
Vreun lucru strălucind isteț sau, poate, vreunul mai măreț,
Se strecura repetativ, pe muzici fără portativ,
Cântând cam fals, stârnind mirări, dând doar răspuns fără întrebări
Și insistând să-și facă loc, plagiator „fără noroc”.

Vă este cunoscut tabloul?  Habar nu am care-i eroul,
Căci tot privind în jurul meu, nu mai știu cine sunt, chiar eu,
Altfel n-aș fi așa mirată de lumea cea de ciocolată,
Ascunsă sub o poleială, dar ori prea dulce, ori amară;

Din toți, în schimb, mi-e chiar urât, de omul fără de trecut,
Care trăiește din lozinci, puțin de acolo, de aici
Și-n trecerea lui cea lină, nu dă nimic, dar să obțină
E tot ce are „nobil” scop, căci prea e om…„fără noroc”.

 

Chiar mă întreb „oare de ce, când are atâtea „farmece”?

Și pare că-n istorie, se vrea pe drum cu glorie?!

„Niciun drum presărat cu flori nu duce la glorie” - La Fontaine
„Niciun drum presărat cu flori nu duce la glorie” – La Fontaine
Înșir, deșir, cos, descos mărgăritare de tot felul

Realități închipuite

O cutie de lapte se răsturnă cu zgomot pe masă. Curgea albul în cascade, cu repeziciune, prea repede, iar eu m-am oprit din ce făceam, incapabilă să împiedic căderea, fascinată de curgerea aia cât o bătaie de aripă de fluture. O priveam indiferentă, ca și când nu m-ar fi interesat mizeria produsă ci faptul că îmi străfulgerase o idee.

lapte

 

 Am deschis cuptorul cu microunde, am atins tasta pentru încălzirea apei și mi-am făcut o cafea instant. Nu, nu am șters laptele. Il priveam intins ca o hartă de lume nebună, ghicind contururi de țări închipuite, unde nu aș fi făcut niciodată turism, dar mi-aș fi dorit să am o casă acolo, sau măcar o cameră goală, albă, cu un zid transparent, și  o bancă pictată cu flori pe care să așez o pernă și să-mi dorm vise de ciocolată cu lapte în Țara Cafelei, pe continentul Ciocolatei, unde erup vulcani plini de dulcele visului meu, iar cascadele îmbracă, perfect, bucăți de fructe pe care le ador.

Mă scutur de imaginația mea ciocolatoasă și trec la sentimente mai normale. Șterg cu miscări lente laptele de parcă aș vrea să mai rămân în etapa aia a mea de om prins între realitate și închipuire. Pe jos, lângă dulapul cu sticle vechi găsesc telecomanda dvd ului. Doamne, cât am mai căutat-o! Era într-o nișă, ascunsă între perete și dulap. Noroc cu laptele prelins peste tot pentru că, dincolo de visare, mi-a scos în cale un amănunt care, oricât de flagrant mi se arăta acum, pentru mine a însemnat o căutare de 6 luni. Oare ce am  căutat cu telecomanda în bucătărie?

Lavetele se îmbibă cu visul meu de o clipă. Dispare banca pictată, dispare cascada de ciocolată, dispare închipuirea. Pe jos nu se mai vede niciun strop, nicio urmă. Totul e curat. Alb…precum laptele. Zâmbesc, cât un surâs în noapte, și-mi spun că trebuie să tac chitic. Lumea nu mai iubește fantezia. Lumea vrea adevăr, vrea realitate, vrea să guste din lapte și să mănânce ciocolată.

Adică să-mi mănânce visul? Ah, nu! Mai bine fug cu el în lume! Si o sa caut o pernă albă, mare, cu flori pe care să-l așez. Alături voi așeza o bucată de ciocolată cu cafea, preferata mea. Să nu uit că-mi împletesc realitățile cu închipuiri de-o șchioapă.

Și, cumva, mă salvez…