Mărgăritare versificate

Când numeri secunde absurde

În orologiul inimii,
Îmi cântăresc secunde-absurde,
Bat clipele patimii,
Zvâcniri de cord puse pe mute.

Mă simt furată de neTimp,
Îmi împrumut trei ceasuri rele,
Pun tinereții văl pe chip
Și-n minutare așez cinci stele.

În mânecă le-ascund cu grijă,
Cad opt minute făr-un pic,
Le-adun pe toate, ca pe o miză,
Scriu patru vorbe pe un plic

Și mă opresc, precum norocul
Ce-a stat prea mult la altă casă,
Cum să vrei tu să îngheți totul
Când nici oglinzii nu-i mai pasă?

Ce dacă un rid mai face ape
Sau lasă, adânc, albii cuminți,
Poate că timpul vrea să sape
Povești pe care să le simți.

De te privești, tu vei traduce
Ce te-a durut, cin’ te-a iubit,
Iar în NETIMPUL care toarce
Prinzi firul care a împletit

Secunde stoarse din clipite,
Minute-n sferturi-ntârziate,
Pui semn trecutelor ispite
Și iscălești plicul pe spate.

Lași jumătăți în care plouă,
Lași ani pierduți printre suspine,
Aduni un patru lângă nouă,
Și rostuiesti ziua ce vine.

Pui semn, pecete pe hârtia
Ce ai mâzgălit-o asumat,
Iar bate gongul,… tragi cortina,
Rămâi în mâine suspendat

…privind oglinda ce n-arată
doar omul care a fost odată.

În ciobul orelor se vede
Cum trece timpul, dar nu crede
….că este doar un timp rămas, apus,
În întâmplări fără răspuns.

Iar în secundele absurde,
Tu n-ai să te mai poți ascunde
De cine ești.

Oricâte ai să povestești!

Să vă fie inima bună și timpul generos! Privind spre voi….cu drag!

4 gânduri despre „Când numeri secunde absurde

    1. Oglinda ta și cea sufletului îți vor spune mereu adevărul. Și cum potecile sunt mereu liniștite, urmele lăsate de timp vor fi la fel.

      Și eu mulțumesc!

Lasă un răspuns