Iubire, dincolo de trup

Ce mai conteaza anotimpul
când flori ne cresc în minți domoale,
când elixirul vieții apare
și inima ne face jocul?

Ce mai contează dacă ninge
Sau fluturi de hârtie curg,
de-i vară în vechiul nostru amurg
dacă iubirea ta mi-ajunge?

Ce mai contează, ai spune iar,
ca tufănele-s lângă vii
sau plouă-ntruna pe câmpii
dacă mi-aduci senin în dar?

Și de contează-i fapt divers,
nu pentru noi s-a inventat
o roată-n plus, un drum bifat,
noi vom trăi la fel de intens;

Iar inima va ticlui, într-un extaz făr’ de-anotimp:
trăiți-vă ca la început, iubire dincolo de trup!

Fotografia postată de Adriana Tîrnoveanu.

Trezesc ce-i stins, în colț de poezie

Se stinge timpul, minută cu minută,
pe acoperiș se tropotește ud,
pisica mea pândește o vrăbiuță,
în stâncă supărările-mi ascund.

Pădurea-și scutură, încet, lumina,
sclipesc speranțe și adorm duiosî
te simt în palme, când mă ții de mână,
nu e frumos frumosul ce-i frumos.

Prin mine trec emoții care plâng,
și-n lumea simplă e existenței mele,
tu îmi ridici iubirea din amurg,
și-n noapte-mi faci, zâmbind, șirag de stele.

Cu așa puteri, ce mi-ar rămâne mie?
Trezesc ce-i stins, în colț de poezie

Când numeri secunde absurde

În orologiul inimii,
Îmi cântăresc secunde-absurde,
Bat clipele patimii,
Zvâcniri de cord puse pe mute.

Mă simt furată de neTimp,
Îmi împrumut trei ceasuri rele,
Pun tinereții văl pe chip
Și-n minutare așez cinci stele.

În mânecă le-ascund cu grijă,
Cad opt minute făr-un pic,
Le-adun pe toate, ca pe o miză,
Scriu patru vorbe pe un plic

Și mă opresc, precum norocul
Ce-a stat prea mult la altă casă,
Cum să vrei tu să îngheți totul
Când nici oglinzii nu-i mai pasă?

Ce dacă un rid mai face ape
Sau lasă, adânc, albii cuminți,
Poate că timpul vrea să sape
Povești pe care să le simți.

De te privești, tu vei traduce
Ce te-a durut, cin’ te-a iubit,
Iar în NETIMPUL care toarce
Prinzi firul care a împletit

Secunde stoarse din clipite,
Minute-n sferturi-ntârziate,
Pui semn trecutelor ispite
Și iscălești plicul pe spate.

Lași jumătăți în care plouă,
Lași ani pierduți printre suspine,
Aduni un patru lângă nouă,
Și rostuiesti ziua ce vine.

Pui semn, pecete pe hârtia
Ce ai mâzgălit-o asumat,
Iar bate gongul,… tragi cortina,
Rămâi în mâine suspendat

…privind oglinda ce n-arată
doar omul care a fost odată.

În ciobul orelor se vede
Cum trece timpul, dar nu crede
….că este doar un timp rămas, apus,
În întâmplări fără răspuns.

Iar în secundele absurde,
Tu n-ai să te mai poți ascunde
De cine ești.

Oricâte ai să povestești!

Să vă fie inima bună și timpul generos! Privind spre voi….cu drag!

Timpul, iubitul din umbra oricui

Un dram de răbdare de ai așeza între noi,
Dacă tandru-ai lega fedeleș niște vorbe,
Poate aș strânge între ploape foșnet simplu, nu ploi
Din petale mirate, ce-ar cădea în cascade

Peste clipe înserate, legănate de vânt,
Zumzăind în uimiri răvășite de plâns,
Nu-i așa că mi-ai spune două vorbe, pe rând,
Să mă facă să uit că mă simt iar în plus

În povestea de-o șchioapă rătăcită amar,
Îmbrăcată într-o armură, ruginită de vremuri,
Să nu fiu iar soldatul ce păzește un hotar
Dezertând din povestea în care singură tremur?

Încă uimești lumea întreagă cu focul din tine
Și încă mă ții prizonieră în amintiri și cuvinte,
Te-aș opri din urcare, așezând lângă mine
Doua nopți, dimineți și o amiază cuminte.

Aș rosti un descântec și aș strânge și-un gând,
Le-aș traduce în vorbe, să îți țină de cald,
Le-aș vopsi cu mult roșu să îndure un amurg
Iar în șoaptele noastre, în iubire, să ard.

Nu mai știu să te pierd, nu mai știu să te am,
Păstrez, tainic, povestea-ntre coperți aurite,
Se-nvechesc pasiuni, dar mai bate în geam
Ploaia inimii zdrăngănind peste noi simțăminte.

Lumea-nvârte în pumni aer cald și banal,
Mai oftează, pe rând, câte unul ce simte
Că doar vremea se trece, că e fără egal
Doar secunda ce-apare și că timpul nu minte

Și că e prețios fiecare minut așezat într-un lanț,
Fără aflări în zadar sau rămâneri forțate,
Bucuroși de ne suntem soldăței devotați
În cadențe știute, apărând cazemate

De iubiri fără fală, chiar de-n noi mai purtăm
Un duel rătăcit, bătălii și războaie,
Nu știu cum, dar c-un zâmbet reușim s-alungăm
Orice negură strânsă și dansăm iar în ploaie.

 

sursa: pinterest

Timp în rate

timp în rateCe păcat că timpul nu se dă în rate,
M-aș îndatora două vieți și, poate,
Aș avea, probabil, o secundă-n plus
Să fac tot ce îmi place. Azi nu mi-e de-ajuns.
Nici, măcar, minutul prins într-un avans
Dintr-o muncă nouă și-o mirare stas,
Dintr-un stat pe gânduri și o rătăcire,
Dintr-o gară-n vise și dintr-o iubire
De aia tulburată, de un zvâc și-o floare
Pusă-n glastra vieții, cea nemuritoare.

Însă din minutul coborât în mine,
M-am gândit să-l fac talisman de bine
Și să-l folosesc într-un basm trăit,
Când simt că albastrul mi-e cam obosit
Și că nu își pune în curatul vieții
Seninul ce strânge roua dimineții.

Ce păcat că timpul nu se dă în rate,
Aș lua acum, grămadă, jumate
Din acela tânăr ce nu l-am trăit
Cum chiar merita; eu l-am cam știrbit
Cu lacrimi de pluș și dureri prea mari
Puse și în ochi, și în buzunar
Să îmi fie zestre deși aș fi vrut
Râs să-mi fie viața, chiar de la-nceput.

Aș mai lua jumate din neprevăzut,
Din drobul de sare care n-a căzut,
Aș lua să îmi fie, să știu că n-am hopuri
Și că voi trăi fără multe noduri.

Însă, timpul nostru nu se dă în rate,
Nu se dă cu normă, nu se dă în fapte,
Se oferă liber, cu un start banal,
Cu Lumină multă și proces verbal
Semnat de părinții ce-ți devin icoană
Și-ndrumar de țeluri, dar și de prigoană,
Și te plimbi fălos cu timpu-n spinare
Crezând că tot ai, ăl din buzunare.
Ți-l tot pricopsești, dând mereu din coate,

Până când vei vrea să ți-l iei în rate!