12 gânduri despre „În însingurarea mea nu e loc de singurătate”
Sunt și eu un rătăcit care a pândit când ai ridicat cortina, pentru a-mi adăposti temporar singurătatea. 🙂
Ehehe, tu esti cel mai activ „singuratic” pe care-l „stiu”. Nu stiu de ce, dar te asteptam la postarea asta. Cu sufletul.
???
..te imbratisez cu toata dragostea…
Rătăcesc şi eu printre cuvintele tale şi simt căldura din spatele cortinei.
S-o simți că am nevoie. N-am vrut sa spun la postarea ta, cu subiectul delicat, dar pe langa alte intamplari ciudate din ultimul timp, pe sora mea a muscat-o cainele propriu si personal, si e internata de 4 zile. Poate după ce trece perioada asta, revin cu amanunte. Asta e si motivul pentru care scriu versuri, doar. Sa-mi eliberez sufletul…
Off, îmi pare rău! Gânduri bune şi sănătate multă surorii tale!
Şi ție, tot ce e mai bun! Să treacă cu bine! Mă gândesc la tine!
..multumesc, potecuta, primesc cu drag si-mi cer scuze pentru toate intarzierile mele din ultima vreme.
Însingurarea ta voită naște atâtea lucrări minunate, încât o admiră toți cei ce și-o doresc pentru o continuă însuflețire. Mulțumesc mult pentru versul minunat!
Eu vă mulțumesc tare mult pentru fiecare cuvant lasat aici, pentru bucuria pe care mi-o faceti citindu-mi slovele asezate pe drumul gândului bun. Va doresc sa aveti un august minunat, inspirat si productiv.
Cât timp ești cu tine, niciodată nu vei rămâne singur.
În singurătățile mele sunt și rege și cerșetor.
Nu știam de ce nu cunosc poemul, m-am uitat la data publicării si m-am edificat…
De la tine, chiar dacă-i cortina lăsată, tot răzbat prin faldurile ei lumina si căldura. Mulțumesc, Adriana!
In insingurari se crează bijuterii de gând, se alină monștri, se scutură crengi de neliniște, se citesc rânduri uitate pe noptiere prăfuite, se adună clocot, se lasă cortina peste lumea mare, si ramai pe scena unei lumi mai mici. Perfecte. Pregatit, mai apoi, pentru forfota de afara. Nimic nu te mai atinge, de parca porti vesta anti-rele. Multumesc și eu, Nico.
Sunt și eu un rătăcit care a pândit când ai ridicat cortina, pentru a-mi adăposti temporar singurătatea. 🙂
Ehehe, tu esti cel mai activ „singuratic” pe care-l „stiu”. Nu stiu de ce, dar te asteptam la postarea asta. Cu sufletul.
???
..te imbratisez cu toata dragostea…
Rătăcesc şi eu printre cuvintele tale şi simt căldura din spatele cortinei.
S-o simți că am nevoie. N-am vrut sa spun la postarea ta, cu subiectul delicat, dar pe langa alte intamplari ciudate din ultimul timp, pe sora mea a muscat-o cainele propriu si personal, si e internata de 4 zile. Poate după ce trece perioada asta, revin cu amanunte. Asta e si motivul pentru care scriu versuri, doar. Sa-mi eliberez sufletul…
Off, îmi pare rău! Gânduri bune şi sănătate multă surorii tale!
Şi ție, tot ce e mai bun! Să treacă cu bine! Mă gândesc la tine!
..multumesc, potecuta, primesc cu drag si-mi cer scuze pentru toate intarzierile mele din ultima vreme.
Însingurarea ta voită naște atâtea lucrări minunate, încât o admiră toți cei ce și-o doresc pentru o continuă însuflețire. Mulțumesc mult pentru versul minunat!
Eu vă mulțumesc tare mult pentru fiecare cuvant lasat aici, pentru bucuria pe care mi-o faceti citindu-mi slovele asezate pe drumul gândului bun. Va doresc sa aveti un august minunat, inspirat si productiv.
Cât timp ești cu tine, niciodată nu vei rămâne singur.
În singurătățile mele sunt și rege și cerșetor.
Nu știam de ce nu cunosc poemul, m-am uitat la data publicării si m-am edificat…
De la tine, chiar dacă-i cortina lăsată, tot răzbat prin faldurile ei lumina si căldura. Mulțumesc, Adriana!
In insingurari se crează bijuterii de gând, se alină monștri, se scutură crengi de neliniște, se citesc rânduri uitate pe noptiere prăfuite, se adună clocot, se lasă cortina peste lumea mare, si ramai pe scena unei lumi mai mici. Perfecte. Pregatit, mai apoi, pentru forfota de afara. Nimic nu te mai atinge, de parca porti vesta anti-rele. Multumesc și eu, Nico.