Moș Nicolae și o lume-ntreagă de cuprins

Moș Nicolae și o lume-ntreagă de cuprins

Moș Nicolae și o lume-ntreagă de cuprins

 

Pupici-papuci, cu vorbe dulci,
să îi adaugi lângă nuci,
să-i lasi la uşă, lângă prag,
şi să primesti un Mos pribeag,
să pună nucile-desagă,
să dea la schimb o lume întreagă…

Moșul strângând la piept o lume-ntreagă

filmulet …la biserica din Ozun, Covasna gasiti pe pagina de facebook a sotului meu la capitolul clipuri video.

 

În baldachinul fin al lunii

În baldachinul fin al lunii:

La noapte voi dormi cu luna, şoptind poeme stelelor,
M-or legăna norii întruna şi voi privi spre voi cu dor;
Voi fi la fel de visătoare din patul meu cel suspendat,
De m-oi trezi iar din visare, voi şti măcar ..unde-am umblat;
De n-oi dormi să ştiţi de-acuma că luna este vinovată,
Căci pe-ntuneric-nchid eu ochii, iar ea lucește noaptea toată.
Cum să mai dormi? Mai bine o tură să facă… înconjurul lumii
Cu mine-n braţe sau, în fine, din baldachinul fin..al lunii.

baldachinul fin al lunii
baldachinul fin al lunii

În însingurarea mea nu e loc de singurătate

În însingurarea mea nu e loc de singurătate:

Nimic nu se-adună-n realități efemere:

Nimic vesel, nimic trist,

Ci izgoniri de substanță

Lichidă, solidă, gazoasă,

Fiecare cât are și de care are.

 

 

Pe peticul meu de scenă nu e nimic.

Nimic vesel, nimic trist.

E doar izgonirea mea

Din realitate,

Dar mie îmi place.

 

 

Bântui în dreapta, în stânga,

Mă așez la  margine de gând,

Îmi împreunez palmele

Și șoptesc:

Multumesc!

 

 

Nu par singură,

Sunt singură!

Mă însingurez voit.

Așa-mi pot juca toate clipele,

Pot citi  stelele cuvintelor,

 

 

Pot descifra romane uitate ca recuzită

Pe masa scenei mele.

Așa, am timp mai mult pentru mine

Și pentru nimicurile mele de ață,

Înșirând amintiri la uscat.

 

 

Din când în când, ridic cortina

Și mai primesc, în culise,

Cate-un rătăcit însingurat ca mine,

Să ne bem stropii de aghiasmă

Cu binecuvantare.

 

 

Apoi, ne-ntoarcem în lume,

Printre cei singuri, cei perechi,

Către perechea mea

Care știe că-n însingurarea mea voită,

Nu e loc de singurătate!

 

În însingurarea mea nu e loc de singurătate. A.T.
În însingurarea mea nu e loc de singurătate. A.T.

 

 

 

 

Și caii verzi de pe pereți dispar, căci nicăieri nu e mai bine ca …acasă

Vara asta sunt tot pe drumuri, acasa sunt musafir deja si poate nu veti crede dar cateii imi lipsesc cel mai tare. Dacă vrei să vezi ce e cu adevărat important pentru tine, fă niște schimbări radicale, din acelea pe care le tot amâni, dar despre care crezi că le vei trece ușor și fără implicări emoționale. Câteva zile, mai multe chiar, fără tot ce ti-e drag și totul se schimba. Fiecare lucru care te obosea, plictisea, te scotea din sarite prin repetiție si banalitate ți se pare, după ce nu-l mai ai, simfonie dulce.
 
Trec prin tot felul de emoții, dar de departe boticul umed al rotweilleritei care ofteaza si nu-și ridica capul de pe mine, mi-e bucurie simpla. Sunt multe lucruri in viata asta despre care pot vorbi cu ușurință, iar despre altele nu. Am mare respect pentru fiecare om care-și lasă acasă tot ce îi e drag și frumos și fuge în lumea largă. Nevoit. Se întoarce și nu știe ce să cuprindă cu inima, mintea, suflet și cu buricele degetelor, astfel încât, acolo, in lumea aceea mare in care e Sfarma Piatra și pitic de gradina deopotriva, cu magie in fiecare izbanda si multumire in ceasul noptii cand iși numără victorios clipele de peste zi, el va reuși sa-și duca fiecare dor, miros și amintire de acasa, toate dozate perfect. Am simțit de asta data pe pielea mea și sunt extrem de confuza. Emoțiile cățeilor mei, insa, sunt exprimate tare diferit și uite-mă cum tocmai le-am facut o descriere ad-hoc.
 
Surprinzator, mi-a iesit cam asa:
Toto e catelul de buzunar, care vine peste tot cu noi, e cuminte, echilibrat, latrator pe alocuri, jucaus cand vrea, cel ce doarme cu noi in pat mereu și știe, parca, cand sa se bage in seama si cand nu. Alma e incapatanata, iubitoarea, afectuoasa, catelul care se bucura enorm de tare ca ai venit acasa, chiar daca pleci cinci minute. E pofticioasa, agitata uneori, plescaitoare, sta mereu la picioarele biroului sau acolo unde trebăluiesc eu, iar daca ma asez in pat sau pe fotoliu se prăvale, cu putere, in bratele mele, fix ca un copil mic, avand grija sa-ti ia si aerul, iar capul sa si-l tina pe pieptul tau, ore-n șir daca s-ar putea.
Izzie, e cainele om, protector, intelege tot, se rusineaza, se crede stapana casei, e prea protectoare, in joaca mea cu ceilalti caini ma apara mereu, e cainele pupacios și sperios deopotriva, cainele care sufera si te cauta cand nu esti, oftand prelung și des. Lupu-Baiatu e alintatul casei, ghiduș, grasun, leneș, cu forta enorma, cu picioare durute, indragostit de Alma, rotweillerita, plange ca un copil cand vine Mihai acasa, e pofticios și fura din sacul cu boabe, nu vrea sa iasa deloc din casa, „se tine” prea mult, mai mult decat trebuie, ascunde mingiuțele de joaca si nu vrea sa stea la periat. Se joaca mai mult cu mine, dar il iubeste pe Mihai peste măsură. Am remarcat insa, cu bucurie, ca la fel face si cu mine cand lipsesc timp indelungat.
Zara, lupoaica, e agitata, vigilenta, neobosita, bossy, pune la punct si musca in zbor, nu doar pe Bobiță, are o legatura cu pietrele, fantastica, de zici ca-si face cazemata, uraste pisicile și latra amenintator. Se joaca mai mult cu Mihai și nu vrea sa stea in cusca nici daca vine potopul. Mai nou, insa, o ocupă doar pentru a nu-i lasa companionului sau, privilegiul de a sta in ea. Bobiță e singurul caine, zic unii, restul ar fi după ei, animale de companie. El e curatelul, gingasul, cainele care nu doarme, nu îi scapa nimic din ce se intampla, cel care nu s-a imprietenit cu nimeni din afara, mult prea protector, posesiv, cainele indragostit de mine DOAR, iubitor și frumos din cale afara, iubit si de caini și de oameni, deopotriva.
Intre cateii mei sunt putine asemanari și asta ma uimeste teribil, însa marele numitor comun il au atunci cand revii acasa. Atunci nu știi cui sa-i acorzi atentie, prima oara, iar după ce le mângâi boticurile, lăbuțele și le potolesti oftaturile, tot cel cu tupeu e castigator, adica Alma, catelul abțibild, cel care poate trai fara orice, dar nu fără om.
 
Ideea e clara – schimbările vietii vin pe toate caile, dar daca poti sa pastrezi cat mai mult timp ceea ce te face fericit, fa-o, fara sa te gandesti ce ai putea castiga in alte situatii. Evident, nu ai cum sa pastrezi totul, dar poți pastra lucrurile esentiale. Prin lucruri simple, realizez, usor, ca ceea ce iubesc e doar la o mana intinsa. 
Si caii verzi de pe pereti dispar, caci nicaieri nu e mai bine ca …acasa!
acasă, cu ai mei căței
acasă, cu ai mei căței

Surâsul meu, precum înghețata de fistic

Surâsul meu, precum înghețata de fistic:
Sunt oameni care au rătăcit drumul,
Sau erau pe alte drumuri
Când le bătuse la poartă norocul.
Stim cu toții asta,
Dar, uneori, e bine să-ți mai aduci aminte,
Căci, nu știu cum, dar daca privești pe fața unora
Observi mulțumirea,
Vezi licărul acela ca și când te-ai topit
De drag când ai primit înghețata ta preferată
La cornet, fină și cremoasă,
Dar sesizezi și faptul ca multora le tună și fulgeră
Chiar si când e soare, de parcă regretă că în ziua aceea
Nu au stat acasă să-și aștepte binecuvântarea promisă.
Ce nu știu ei, e că o primesc oriunde s-ar afla,
E suficient să se uite pe colțul de cer potrivit
Sau sa stea liniștit pe o bancă, sub o umbrelă roșie,
Ori să se plimbe lejer, împiedicându-se de vreun alt trecător
Care tocmai ce i-a predat, ca la ștafetă, printr-o atingere întâmplatoare
Dar neîntâmplătoare, în esență,
Șansa de a simți și observa bucuria.
Uneori, oamenii merg pe drum împreună.
Văd aceleași stele, simt adieri din aripă de înger,
Se simt părtași în fericiri neînțelese de alții. Vibrează la unison.
Și totuși, stelele cad; pe umerii unora îngerii își strâng aripile;
Fericirile se împart – unul încă le simte, generos, ca parte a lumii,
Altul și le adună și le vrea doar pentru sine, egoist,
Să-i coloreze zbateri mărunte.
Sunt tot felul de oameni pe drumurile noastre,
Dar  habar nu aveți că dacă îi privești din față
Multora le vei sesiza harul, darul, seninul și chiar păcatul
Însa tot ce îți va ramane ..va fi
Zâmbetul de catifea
Ce închide, ca o cortină, scena trecerilor noastre.
Pe drumul meu, mulți actori
Și puțini cei care nu amestecă plânsul lumii
Cu plânsul inimii lor.
Dar noroc că sunt și cei care zâmbesc
Ca și când au primit cornetul lor cu înghețata preferată.
A mea e de fistic, mentă si ciocolată cu lapte…
Precum surâsul meu.
Surâsul meu, precum înghețata de fistic
Surâsul meu, precum înghețata de fistic