Mărgăritare versificate · Mărgăritare-confesiuni, de ieri și de azi

Timpul ca un elefant

io77Orice aş face nu-mi pot scoate din cap că anul acesta, pe care l-am asemănat cu o bufniţă (prea a stat cu ochii pe mine şi timpul meu) e pe ducă şi peste trei luni vom fi deja în altul. Mi se pare că totul se învârte rapid, ca un titirez ce nu se mai opreşte şi că noi ameţim de atâta alergare în cerc. Nu ştiu cum de se plictisesc alţii, dar chiar şi zilele ce îmi par a fi trăite cam la fel le-am simţit scurte şi insuficiente. Nu am găsit timp destul pentru tot ce-mi place, pentru clipe de tihnă prelungită, pentru citit, între plăpumi, cu căței alături, pentru un ceai … cu tine. N-am găsit.  Mă adun în activităţi multiple şi nu-mi mai găsesc starea firească şi caldă, risipindu-mi energia între fleacuri dar și responsabilități.  Cuvintele răman uneori ascunse în capul meu, aşa cum au stat, de fapt, 25 de ani înainte să am curajul să scriu, la vedere, orice bazaconie mai mult sau mai puţin potrivită. Parcă le fac loc cu porția, deși poate că au timpul lor și sunt adunate în clepsidre pe care uit să le întorc, și atunci nu se scurg.  Mi-s prea dragi toate să le las, totuși, să  moară de la sine, sucombate de neprevăzutul vieţii. Numai că asta nu ține de timp, nu există un timp al cuvintelor, nici anotimpul vorbelor scrise, ci doar o fugă din calea frigului ne așază în fotolii și la mese de scris, mai ușor în octombrii decât în veri cu chemări umblătoare.
Cineva drag mie îmi spunea, ca un fin observator,  că toamnele mele sunt pline de rod, și că statul  la vatră, în ceas tihnit, îmi adună rătăcirile de parcă frunzele și vuietul pădurii în muzica lor ca de chitară, mă subjugă și mă țintuiește în loc fermecat. Poate că da, poate că nu. Încă mă uit cu jind la ale mele cizme călduroase și la pelerina de ploaie și mai că aș bea un vin fiert pe o terasă din Brașov, cu trei turiști rebegiți alături numărând împreună picurii ploilor și câinii rătăciți pe pietonal. Mă abțin, e un frig de trece și ultimul licăr romantic sau doar de ducă.
 Am puşculiţa plină de idei şi  un rucsac  doldora de gânduri noi, de unde as putea  scoate, una câte una, poveşti ce se vor scrie de la sine. Logica lucrurilor pare simplă, așa că de ce aș complica eu lucrurile aducându-mi aminte că anul acesta am fost ca o maşină rămasă fără frâne, mereu în derivă, gata să trec totuşi de obstacole, lăsând doar întâmplarea sa fie factor decisiv.
plan
..furat de pe facebook, completare evidenta
Sunt convinsă că dacă voi citi aceste cuvinte peste doi-trei ani, voi simți ca și când vorbesc de anul în curs. Mereu e la fel. Mereu. Se pun nuanțe, înflorituri, dungi negre, dungi roșii de nebunie, flori-cuvinte, oameni-poveste și cartea trecerii noastre pare scrisa deja. Destul de greșit, amănuntele fac diferențele și bătăile inimii sigur vor fi simțite altfel cât să știi pulsul anilor și să-i recunoști în toată măreția lor.Timpul. Obsesiv cuvânt şi greu precum un elefant. Voi trimite la gunoi cuvântul AN şi voi alege altul…săptămână. Săptămâna fiecarei întâmplări. Săptămâna unui octombrie vesel, darnic, bine dispus, plimbăreț și chefliu, cu dor de pastramă și must, și lăutari cu ștaif. Timpul ..lui octombre....

 

                                           Timpul ca un elefant

Din maşina timpului, cea cu roţi mari ca de moară,

s-a dat jos un elefant, ce spunea că timpul zboară

repede şi fără ţintă, ticăind exasperant,

fiindcă s-a pierdut în lume şi-acum e…nemăsurat.

Avea logică, nu glumă, tot cu ochii pe un ceas;

din rucsacul lui de gumă a scos chiar şi un atlas,

ca sa caute mai bine ţara, locul, chiar şi drumul,

dar păreau atât de multe, risipite cu duiumul;

şi ştia c-orice secundă, ce se duse la gunoi,

era fum, era himeră, nu mai vine înapoi.

Îsi pusese, fix, în minte să le-adune, să le ţină

mai la vatra timpului, pe secundele lumină,

caci tot auzea în juru-i, ba prin dreapta, ba prin stânga,

că timpul se comprimase şi că lumea n-o să-l strângă,

c-o să-l lase să se ducă, în acorduri de chitară,

nimănui n-o să îi pese dacă-i iarnă, dacă-i vară;

număra acele ore, douăşpatru în total:

„Cum să fie dom’le şaişpe?, e un bluf internaţional.

Ce specialiști britanici? Să taie din timpul lor!

Nu să mi-l adoarmă mie într-un calcul cu erori!

Timpul îl privea cu ochii ca de bufniţă, măriţi,

el avea la puşculiţă, strânşi grămadă, acoliţi:

şi minutul, şi secunda, orele, nici nu mai spun,

pregătite ca de gală pentru orice rămas bun;

încălţate în sandale, sau cu cizme, după caz,

elefantului-i şoptise să mai lase din necaz,

căci de când e timpul nostru măsurabil în secunde,

risipit e-oricum de toate- fiinţe mari sau doar mărunte;

şi că numai în minutul ce va fi mai important

vei simţi ca totul fuge şi că nu e măsurat

în secunde de iubire, timpul lui sau timpul tău,

orice-ai face-n astă lume, şi de-i bine, şi de-i rău,

nu-ţi rămâne decât clipa de aducere aminte,

ce-a trecut deja, dar uite-o…..aşezată în cuvinte.

26 de gânduri despre „Timpul ca un elefant

  1. cata filosofie pe marginea acestui simplu cuvant : timp.
    uneori imi imaginez ca altii au mai mult timp decat am eu dar apoi aflu ca pentru toata lumea timpul e o himera greu de prins. asa ca imi savurez clipele de liniste si ragaz si imi spun ca atunci reusesc sa prind timpul si sa il tin pe loc.
    frumos ai mestesugit cuvintele…

    1. …initial am vrut sa ma rezum la cateva ganduri prinse intr-o idee ca mai e putin din an si multe de facut, apoi mi-am adus aminte de poezioara….

      Cand ai copii, ai timpul daruit lor, cel personal e precum aurul, scump si stralucitor

  2. Timpul e mereu același, nu s-a schimbat. Nu e nici prea lung, nici prea scurt. Noi suntem altfel, noi trăim pe repede-înainte. Noi nu mai dăm timpului timp. De ce ne facem din toate nimicurile priorități? De ce nu lăsăm totul baltă ca să ne putem îndeplini micile dorințe? Sperăm că avem timp? Timpul se joacă cu noi, ne râde în față… De-am fi trăit veșnic și-atunci am fi avut senzația că timpul nu ne e prieten.
    „Timpul lui octombre” pe mine m-a fascinat mereu, de cum se pune noul an mă gândesc numai la el…de multe ori am spus că îmi trăiesc pe deplin viaţa doar în luna octombrie.
    Adriana, aștept cu mare drag să spargi pușculița și descarci rucsacul…îmi doresc ca timpul să mai aibă răbdare cu noi…

    1. ….timpul are rabdare, noi n-avem, iar pentru unii se transforma in vesnicie ca asa e scris sa fie. Iar tu mai bine ti-ai face un blog, cred ca te-ai descurca tare bine sa pui ganduri pe el. Ai mereu ceva filozofic de spus si e pacat sa-l risipesti in cuvinte …calatoare.

      Octombrie mi-e drag cu tot frigul lui si cu toata instabiitatea sa nervoasa…

      1. …nu am talentul tău, Adriana! Știu că nu e prima dată când îmi spui asta, dar blogul nu-i de mine, m-aș face de râs…E rândul meu să spun că „mă vezi mai frumoasă decât știu eu” …și-ți mulțumesc!

        1. nu e nevoie de talent, nici macar de directie, nici public nu trebuie sa fie. Nu trebuie sa aiba subiect. As putea sa te ajut sa faci un blog privat, in care sa-ti denumesti postarile ganduri. In cercul celor dragi mie, unei papadii i-au fugit cuvintele, si atunci si-a numit articolele „cugetari”. Crede-mă, era uimitor sa citesti acele vorbe si sa realizezi ca omul are drag de litere.

          Asta cu facutul de ras, lasa-l pentru altii. Toti am trecut prin el, n-a scapat nimeni.

          1. ….pai, iei ideile ce mi le lasi mie aici – faine tare- și le dezvolti nitel. Atat.Ganduri-randuri.

  3. Câte asemănări, și totuși, câte deosebiri regăsim între noi, oamenii! De pildă, nici eu nu mai știu ce-i aceea plictiseala, de câteva decenii. Pe de altă parte, nu îmi place să citesc ce am scris cu ani în urmă. Simt că parcă aș fi altul, și mă critic mereu.

    1. Da, cand ai preocupari stabile, provocari simple pe care le onorezi, cand viata e atat de ofertanta, zau ca nu gasesc timp destul pentru toate.

      Scrierile mele de inceput imi par mai bune, eram neinfricata. In schimb gramatica lasa de dorit, desi ma mai faultez si acum singura in acest domeniu.

    1. Credit la banca timpului? Ehehe, Nicoleta ti-a raspuns ademenitor, eu nici măcar poetic nu as vrea sa mai vorbesc de asta. Parca ma vad cu restante, imprumutand, și necapatand decat o pacaleala efemera, promisiuni aburitoare care, in definitiv, nu ar ajuta cu nimic, tot nu ne-ar ajunge. Stiu asta de la creditul facut in real, si platesti ca prostul, și nici nu mai gasesti ca a fost musai, desi atunci era de musai. Asa credeam.

      1. 🙂 Deci nu te prind… Păcat, e o idee tentantă, aşa, măcar ca joacă.
        Nicoleta sugerează ideea frumoasă cum că clipele ar fi mai preţioase decât timpul în ansamblu şi într-un fel aşa şi e. Din păcate scara de valori e strict personală.
        Curios mă duce cu gândul la o idee care pe mine m-a sedus:
        „Nu de moarte-mi este frică, ci de viaţă netrăită!” 🙂

        1. Azi, m-am trezit cu un gand pe care ai mei bunici il rosteau dimineata: Multumesc, Doamne și ca m-ai trecut noaptea si ca vine ziua asta noua! TOT EI SPUNEAU CA E UN PRIVILEGIU SA AI CLIPE IN PLUS DE LA DUMNEZEU – scuze, nu mai sterg, imi face tableta figuri, am ramas fara ochelari și doar pe ea vad ceva.

          Asa ca da, viata netraita imi aduce aminte de neimpliniri, iar eu am crezut de-a lungul timpului ca nu am multe, ca mie nu mi s-au asezat lucrurile ca altora. Apoi, am realizat ca am ce vreau. Anul asta mi-a confirmat multe și nu vreau sa mai fiu nemultumita. Si faptul ca pot scrie aici un comentariu, fara stres și privire catre ceas, mie imi e binefacere sufleteasca. Sa traim, Radu! In timp, cu timp, peste timp. Sanatoși și multumiti.

  4. Elefantul acesta prost dresat chiar de noi. ..ne calcă acum in picioare…tocmai acum. …când avem atatea idei…când avem nevoie de el…trece peste noi cu nepăsarea unui elefant obisnuit in magazinul cu porțelanuri fine.

    1. Ehehhe, că bine spui, Erika! Suntem prizonierii deprinderilor noastre și zau daca mai gasim timp necesar pentru tot ce am putea face. Insa cata vreme trec pe aici și uite, vad un comentariu nou, lasat cu bunăvointa de tine, realizez ce norocoasa sunt ca mi-ai daruit din timpul tau magic. Si parca-l adun și mai bine in multumiri simple dar din inima.

  5. Timpul: poate cel mai mare cadou al nostru de cand ne nastem si poate si cea mai mare corvoada uneori :))) Eu am timp, am si idei, pacat ca nu il pot folosi. La urma-urmei, depinde de noi cum il valorificam.

    1. …tu esti exemplul meu de ambitie in multe. Tu gasesti mereu timp sa citesti o carte noua sau veche, tu scrii recenzii, faci intalniri- daruri cu volume ratacite prin viata ta, iar in plus iți traiesti timpul tau de femeie tanara aducatoare de vieti noi, asta e miracol…

  6. Viata aceasta relativa,desfasurata-n spatiu-timp,
    E un abur ce se ‘nalta din vârful muntelui Olimp !
    Suntem o legenda vie,foc material,din pamânt,
    Furati de ‘inselatorul’,ce imita Duhul Sfânt !

    Pâlpâim în noaptea densa,a minciunii efemere,
    Alimentati cu tarâna,si cu straluciri mizere !
    Ne aprindem o secunda ,luminam precum o stea,
    Si cadem iar în tarâna,devenind una cu ea !

    Ne lovim de zidul mortii,într-un labirint impus,
    Nevazând Lumina Viatii,ce-a venit din cer de sus !
    Respingem IUBIREA ,harul,ADEVARULUI SUPREM
    Nu vrem sa primim ‘FACLIA’,care arde în EDEN !(Etern)

    Focul arderii Supreme,Dragostea de Dumnezeu,
    Renuntarea la tarâna,la înselatorul …zeu !
    Renasterea din cenusa,arderii pe-altarul Sfânt,
    Vom gusta eternitatea,vom pleca de pe pamânt!

    Ne vom înalta la ceruri,si ne vom uni cu EL
    Cel ce a murit pe cruce,Blândul Miel,Emanuel !
    Si’mpreuna sus în slava,cu El si în Dumnezeu,
    Vom realiza minunea ,ce a’nceputt-o Fiul SAU !

  7. Timpul elefant. Când am citit asta mi l-am imaginat pe Dumbo şi urechile sale mari cu ajutorul cărora putea să zboare. Oare cât de mari ar trebui să fie urechile timpului la viteza cu care zboară? Fabulez, nu mă băga în seamă, dar eu chiar la poveşti colorate mă gândesc… 😀

Lasă un răspuns