Mărgăritare versificate

Tramvaie albastre

Cândva, undeva, un nume, o viață, niște șine, un tramvai…
tăceri și imagini desprinse din rai
o lume cu umbre, cu păduri neatinse,
poveste de oraș cu aripi întinse,
cu sufletul pus printre pietre, pe drum,
cu un aer cam retro și cu visul nebun
să rămână etern, boem și șarmant,
iar noul să-i fie un cuvânt…. demodat,
să păstreze cuvinte și in grinzi, și in ziduri,
să ne fie doar tânăr, însă vechiul din riduri
să ne spună mereu că nu-i vorba de azi,
când Brașovul respiră frumusețe-ntre brazi,
și că inca tu vezi și tramvaiul albastru,
simți cum oamenii trec, prinzi și gândul sihastru
care-ncearcă să lase, pe cerul uitării,
armonii despre ieri, parfumate istorii,
care-și scutură-ncet catifeaua cortină,
mulțumind de spectacol, promițându-i lumină
și mai bună, chiar de nu este așa
căci tramvaiul albastru e acum…intr-o stea!

 

brasovul

2 gânduri despre „Tramvaie albastre

  1. Iubesc Brasovul de altadata,Poiana Brasov,Bucegii cu padurile si pajistile paradisiace ale anilor adolescentei.
    De la cinsprezece ani pîna la douazeci,evadat de sub tutela parintilor (consideram eu)exagerat de exigenti,exilat în Paradis !
    Mi-ai rascolit amintirile cele mai frumoase ale anilor tineretii,si ale primei iubiri adolescentine.Sunt un calator spatio-temporal ce traiesc si ma hranesc cu amintiri frumoase,cu vise si gânduri eterne în care Cred cu toata fiinta mea,sperând rabdator ca odata se vor realiza.
    Multumesc pentru calatoria în… trecut.

    1. Locuiesc în Brașov, dar deseori închid ochii și-mi amintesc strazi care sunt rase de pe fața pământului, alei cu plopi care au dispărut, fațade care au fost extraordinare iar acum par umbrele celor de atunci. Stiu constructiile vechi, frumusetea salbatica și lucruri simple care acum se imbrobodesc in cuvantul „istorie”.

      Fotografia m-a purtat prin alte vremuri, de fapt, pe amândoi…

Lasă un răspuns