Se vede alb peste munți

…fotografie Livia Stanga

 

Se vede alb  peste munți, se vede haină de iarnă-n primăvară. Veștmânt curat ce are cusut pe poale liliac și iasomie, iar în suișul gândului dumnezeiesc mâneci de alb  ating norii în îmbrățișări îndrăznețe. Se văd munții mei cu aer curtenitor  de amorezi înverziți în inimă, dar cu tâmple albite de așteptări nesfârșite.
Nouă ne-au trimis, în curte, puțină brumă care a curs, parcă, din ochii lor cu luciri stâncoase, făcându-ne să privim în zare după semne mai prietenoase cu prietenia scursa, însă, din ventriculul drept …pe margini de lume uitată sub ram înflorit de corcoduș, cu alură de mușchetar doritor de atenție.
Din bradul meu cu semne zburatoare de mierlă se zareste un ochi curcubeu, atent la tot ce mișcă, la tot ce poate aduce vreun pericol nou pentru ouăle din cuib. Spectacolul de du-te vino e intens, profund și permanent, sub aripi de păsări care-și cunosc menirea și nu au nevoie de cortină sau scenă largă ci doar de o ramură de brad și de puțin curaj să aducă în  lumea asta crudă, curând, alți zburători.
PASARE
Pe linia curbă, din dreptul porții mele stă gând obosit de lume și probleme. Mi-s aproape toate. Prietenii mei suferă și sunt prea mulți în ultima vreme. Veștile rele circulă, bolnave de tristeți, și-mi aduc neputințe. Multe, prea multe și niciuna nu pare a avea rezolvare bună sau măcar rapidă. Din ventriculul drept mi se scurg ropotele plânsului meu interior. As da o gaură la curea, cea care ține strâns totul, să nu sară prin lume și alte vești. Pe astea le păstrez să le tăinuiesc și să le alin cu vorbă și gând bun. Aș face o cură de veselie, de rezolvări miraculoase, de soluții care să le ofere, celor dragi mie, clipe de răgaz.
Sunt obosită, nu vă mint, sunt obosită și adusă de spate de griji care nu sunt ale mele, dar le-am cules în inimă știindu-vă copleșiți de ele. Munții mei sunt albiți de durerile voastre și par a le duce sus, spre Dumnezeu, să caute cale nouă spre răspuns vindecător.
Îmi decojesc rănile gândurilor ca pe niște curmale uitate prea mult pe polița din bucătărie. Nici ele nu arata prea bine, nici rănile mele noi. Am senzația că nu pot ajuta cu prea multe, dar măcar știți că vă simt tristețile ca și când sunt ale mele, nu? Și vă rog pe voi, cei care ați aflat că unele lucruri vin precum ninsoarea de lună mai, iubiți-vă clipa și „momentele de fericire”. Nici nu știți câți oameni tânjesc, acum, după așa ceva..
 Se vede alb  peste munți, se vede haină de iarnă-n primăvară, iar eu nu vreau să vă trimit tristețile nimănui ci să vă spun că sunt alături de prietenii mei cu gând bun și rugăciune, că sunt recunoscătoare pentru ceea ce am, am avut și voi avea.
orboiu
fotografie Mihai Orboiu
În tabelul lui Eddie cuvintele vă vor fi …mai vesele, sper.

You may also like

33 de comentarii

  1. Din colțul tău de lume veștile primite s-au așternut în alb peste vârfuri de munți și sper că se vor risipi curând precum zăpezile. Îți doresc un soare care să-ți aducă surâsuri primăvăratice și să străpungă pâcla ce pare să-ți umbrească ultimele zile. Gânduri calde, bucurii, clipe frumoase! 🙂

    1. ..știi că zici bine? Soare de topit zapezi avem nevoie, soare vindecator pentru dragii mei, dragi. Tu știi ca m-au coplesit; și ma gandesc ca mie imi trece cu un alt lucru facut cu usurinta, dar pentru unii dintre ei urmeaza zile grele. Dar am speranta..

      ..multumesc..

  2. Ganduri bune si dragi pentru toti cei care au nevoie, Adriana.
    Ar fi bine sa avem puterea de a schimba ceva din tristetile din jur. Ma gandesc si ma tot gandesc. Poate totusi apare Soarele in sensul dorit de noi…

    1. ..pentru unii pe care îi știu soarele daca apare va fi miracol, dacă nu va aparea sa incalzeasca frigul neputintei. Ma gandesc insa, că desi am telefonul punte intre vesti, am vrut sa las, in felul meu, semn că știu prin ce trece fiecare. Poate alină sau poate ajuta, acum, ganduuri bune, colective.

      Multumesc, Suzana.

  3. nu stiu de ce dar uneori zapezile altora sunt mai impovaratoare de purtat cand le afli decat propriile-ti zapezi. poate pentru ca in afara de vorbe, mangaietoare fie ele, nu prea ai cum topi nici zapezi, cum trimite nici raze de soare.
    da, desi ma incearca de ceva zile senzatii ciudate, greu de definit, pe care eu le alint pui de depresie, ma scutur de el, ma uit la ce am, imi adun zambetele buchet si multumesc pentru fiecare clipa.
    ai un dar deosebit de a pune invorbe trairi atat de …fine…

    1. Nu, de data asta zapezile altora chiar sunt impovaratoare și parca te simti vinovat ca stii, pentru ca stiind parca ai putea face ceva, desi nimeni nu poate, poate doar… timpul.

      Ale noastre chiar le adunam in indispozitii de mătase și le purtam cu zambet trecator. Cat despre trairi fine, tocmai ce am citit-o pe Hapi. Mi-a completat starea perfect; nu am vrut sa spun brutal și direct ca am prieteni ce sufera, ci ca, impreună, putem avea gand bun…spre ei.

      Multumesc, Vavaly.

      1. ..și uite cum am avut și eu ..zapezile mele de topit, inca mă tintuiesc in pat, de duminica seara nu m-am ridicat din el. Iar ochii..mă termină, sa citesc sau sa scriu imi e tare dureros. Azi incerc sa raspund măcar pe aici. Am ramas in urma cu toate. Urari n-am facut, noroc ca am fost inspirata sa pun postarea cu cozonacul, varianta de Pasti, ca am si una de Craciun…ha ha ha..

  4. Când zăpezile sunt mari și par că nu vor să plece, nu îți rămâne decât să îți scufunzi palmele în ele și să lași bătăile inimii să topească durerile, puțin cîte puțin!

    1. …eu, acum de sarbatori, am avut de topit zapezi fine din muntele casei mele și m-am gandit cat de norocoasa suunt ca mie imi va trece. Sper sa duc putin din durerile celor dragi cat sa nu-i mai simt asa daramati. Hristos a inviat, Adrian! Iarta-mi lipsa, motiveza tu..in carnetul tau, promit ca recuperez..

  5. Draga mea, albul zapezii mieilor sa-ti aduca racoarea gandurilor! Viata este o succesiune deal-vale intre durere si incantare, intre ras si plans… Rugaciuni, in ceasurile astea lumea ortodoxa se roaga! Sa ne rugam unii pentru altii!

    1. Unele vor trece cu urme de…pământ, de pecetluire peste tinereți, ceea ce mă tulbură nespus..dar cu fiecare zi accept. Sper sa o faca si cei ramasi in acele case. Te pup, Hapi!

  6. Mi-e tare greu să recitesc textul acesta, Adriana! Lacrimile îmi curg șiroaie…peste cinci zile se fac trei luni. Trei luni de fiere… Ce poți să faci atunci când ți-e dor să îmbrățișezi pe cineva pe care nu-l mai poți strânge în brațe niciodată?

  7. …of, Adriana…hai să sperăm, se mai întâmplă și miracole. Poate Emilio și prietena ta au mai mult noroc. Mă rog pentru ei și am un gând bun pentru tine. Din nefericire știu ce e în sufletele voastre acum.

Lasă un răspuns