zabala1

24 ianuarie 2016. Ziua surorii mele. Un român oarecare înconjurat de noi, familia ei dragă. Ciocnim cu ea, ne bucurăm, facem tot ce face un român obișnuit, într-o zi specială, alături de oameni apropiați. Deja știți cu toții povestea pe care o tot repet, de o vreme, cum că, atunci cand era mică, sora mea sărbătorea, în fiecare seară, când se închidea programul  la tv, și se cânta Hora Unirii, strigând cât o țineau plămânii:„ E jiua mea, jiua mea!”

„Din nou s-a cântat Hora Unirii  în țara noastră!”, parcă ar spune ochii supărați ai soțului meu, în traducerea mea. E după amiază, e cu noi, pare senin, dar ochii lui sunt tulburi.

zi romanie

Cum să pui doliu bucuriei?”, pare că gândește. „Cum să te folosești de tertipuri ca, în aceasta zi specială la Sf. Gheorghe, în Covasna,  să fluture steag de jale pe primărie? Doamne, as fugi până acolo să-l dau jos, să fiu Icar, să urc scări imaginare, dar să smulg steagul ăla de acolo!” Cuvintele acelea nu le pronunță cu voce tare decât mult mai târziu, aici ne zâmbește amar. „Așa ceva nu trebuie să se mai întâmple!”, îmi spune cu glas tare pe seară.

Nu cu mult timp, în casa noastră, parcă se spunea povestea tricolorului. Asist de multe ori la frământările soțului meu. „Știi, de 1 decembrie vreau sa strângem 1000 de steaguri pentru Harghita și Covasna. Mi-aș dori ca, de 1 decembrie, sate intregi și localitați importante, din această zonă, să simtă unduiri tricolore și nu doar să se închine la câte un steag cocoțat pe cel mai înalt brad pentru a nu mai fi dat jos, cum se întâmplă în tinutul Zăbălenilor.”

zabala

Iar visează!, gândesc eu, sperând ca visul lui să prindă contur. Iar mă simt vinovată că sunt sceptică și neîncrezătoare, dar cand știu că glasul lui sună virtual pentru români răspândiți în toată lumea, mă gândesc să nu-i fie ecoul surd. Știu că vorbesc prea puțin despre acțiunile soțului meu, despre implicările lui în cazuri pe care  le cred fără izbândă, la început; știu că nu pare că-l susțin suficient, că nu mă zbat prin ceea ce… scriu să se știe, să se audă, să se vadă. Vin așa, ca acum, sa fiu povestitoarea omului poveste. Aș putea fi acuzată de subiectivism, îmi zic eu, și de asta tac, dar de data aceasta multe vorbesc de la sine, iar cuvintele mele vor veni să aducă bucuria pe care a reușit acest om, care întâmplător sau nu mi-e soț, să o aducă multora dintre noi, dar mai ales acelora care împart cu el aceleași crezuri.

mihai

Și în fiecare zi, o vreme, în casa noastră, s-a vorbit limbă tricoloră, s-a văzut fericirea în aceste culori, iar podelele îmi erau asortate cu simboluri care ar fi emoționat și stâncile, nu doar oamenii. Am avut musafiri zilnici, uneori doar câte unul, alteori mai mulți- „STEAGURILE”.

-Uite, astea sunt cusute de o româncă din Galați, uită-te cum lucesc, uite cât suflet și dăruire poarta în ele!

Astea le-au cusut la mânăstire, pe acestea mi le-a trimis băiatul acela strașnic din Ploiești, pe astea frații mei din Spania, acestea vin din Deva, din Botoșani, din Craiova!, și începea să-mi enumere nume, să-mi arate chipuri, să-mi spună amănunte despre fiecare om care lua parte la visul lui. Și in fiecare zi venea cu un pachet nou, cu o speranță la fel. Dădea comandă de alte  steaguri, făcea planuri, vorbea cu lumea și se simțea în casă aer biruitor de credință și bucurie. N-am să vă enumăr câte pachete am făcut pentru copii, ca dar de mos Nicolae, n-am să vă spun eu câte alte lucruri ați reușit cu toții să adunati, Români pentru Români. Eu, sceptica, neîncrezătoarea, omul-teamă, dar om încrezător în cel căruia îi stau umăr la umăr, am văzut cum, din 29 noiembrie până in 6 decembrie, s-a vorbit românește prin steagul nostru în colțuri de lume unde doar la biserică și școală ce-și mai pot exersa limba strămoșească.

tg secuiesc

Și minunile au început să se vadă. În primul rând n-am să vă pot spune cum e să vezi o mare de steaguri tricolore care îți flutură în curte. Bărbatul meu era ca un copil care ridică zmee, zmee tricolore, zmee de credință, zmee simbol care să vă arate, vouă, că au ajuns la noi și vor pleca mai departe și ca e mândru de voi, de legătura pe care ați format-o. Am legat zeci de steaguri de bețe, ba ne-au ajutat și cățeii.

CATEL

Am privit cum s-au strâns peste 1000 de steaguri cu mult și cum au început să plece pe stâlpi în Tg Secuiesc, în Zăbala, în Sfântu Gheorghe, în Ghimeș-Făget, Miercurea Ciuc, Livezi, Dobolii de jos, Ozun.

steaguri
STEAGURI PE GARDUL CASEI MELE, ZMEE TRICOLORE

În orice înregistrare, fotografie, dar mai ales acolo, în faptă și realitate, steagurile trimise de voi au completat perfect cele de hârtie pe care cu greu le găsesc, prin librării, oamenii acelor locuri. Țăranii din Zăbala și sumanele lor păreau străbunii noștri coborâți din icoane sau de pe columna lui Traian. Copii fericiti, cu cadouri în mâini și stegulețe prinse strâns între degețele, cântau colinde și purtau straie populare. Dansuri și cântece, tradiții păstrate prin oameni despre care nu am dreptul sa vorbesc prea mult,  poate doar, cel puțin, să amintesc că mai există și învățători parcă desprinși din cărțile lui Ion Creangă. Domnul profesor Bilibok-Bârsan a reușit prin devotamentul dânsului și dăruire zilnică să ne arate că ce e romanesc nu piere, și că școala cu predare in limba română încă dăinuie deși în fiecare an sunt amenințați cu desființarea.

invatator 2

Lozincă, vor spune cei pentru care tot ce spun eu aici e desuet și furtuna într-un pahar cu apă. Nicidecum, vă asigur. Oamenii ăștia au credință și fac totul zi de zi, nu ocazional, iar voi ați pus umărul sa le creșteți încrederea în ceea ce fac, nemaisimțindu-se singuri și rătăciți în lumi care, de fapt, ne aparțin. Și totuși, în marea bucurie a tricolorului a încolțit un gând.

hora unirii

La Tg Secuiesc, un preot cu ochi de înțelept, în care se citeau emoțiile unui neam întreg și în care lacrimile se stăpâneau prin puteri divine, i-a cerut soțului meu un steag. Un steag pentru biserica mea vreau, să fluture și la noi ceea ce mi-e dat mie să văd aici! Era părintele din Ojdula.

Gândul emoție dădea din nou năvală în sufletul soțului meu, uitandu-se la bucuria care nu mai fusese niciodată astfel, intr-o zi de 1 decembrie, în Tg Secuiesc:

Ce ați făcut aici la noi și în celelalte sate din zonă, se numeste istorie!, spuse cu glas tremurat d-na Maria Graur, jurnalist la Mesagerul de Covasna, pe care va invit sa o priviți în cea mai emotionanta fotografie posibilă.

graur

Copii îmbrăcați obișnuit se amestecau printre cei care purtau costume nationale, atigându-i ca pe icoane. Era atât de frumos, încât zici ca România nu avea decât aripi să zboare prin generația asta frumoasă și dornică să poarte tot ce e simbol. Erau cununi, flori îmbracate în ii delicate și fote cu miros de istorie.

De am putea să facem din asta un simbol mai mare!, gândi soțul meu, privindu-i! Dacă am putea sa îmbrăcăm în straie populare măcar câțiva copii de români, de am putea să arătăm ca nu e doar foc de paie ce se intampla aici, acum? Strânse în brate cu putere un puiuț blond care-și purta costumul mândru și fălos. Într-o română stâlcită îi ceru un tricolor. Tot era mai bine decat atunci cand alt pui de român ceruse unul, dar în ungureste. Il chema Stefan.

copil1

Ochii pătrunzatori ai părintelui din Ojdula aveau să-l tulbure tare pe soțul meu, mâinile care tremurau pe steagul tricolor pecetluise gândul în care deja plutea imaginea altor mâini care croiau și coseau straie pentru micuți. Aflase deja că părintelui îi plac dansurile populare și că îi invata pe acestia, nu doar să-si pastreze limba stramoseasca vorbindu-le, la biserică, și nu numai, despre România, ci să-și păstreze tradițiile și obiceiurile din neam. Totul se lega. Ar fi fost minunat ca prin solidaritatea pe care a simțit-o până acum, puțin cu puțin, și mult cu mult, să îi putem ajuta si sa facem trusouri de românași care să rămână la biserică dar pe care copiii sa le imbrace, cu drag, la fiecare sărbătoare sau la momente artistice de care vorbeam. Despre Mărtănuș, celălalt sat, apropiat de Ojdula, ar fi multe de spus, dar vă invit pe toti pe pagina de fb a sotului meu unde veti gasi amănunte despre acțiune, logistica, și orice amănunt folositor. Cert e că toți copiii de aici vor purta de Florii costume cu aer de sărbătoare.

copii ojdula

Nu vă voi spune ca din nou mi s-a parut incredibil totul, dar deja mă scutur de gand și mă uit in spate: la fel am spus și cand a adunat tot cu voi alimente și  bănuți pentru instalarea centralei termice pentru Doboi, cand a dat prin voi lumina unor tarani romani tot din acel sat , cand a adunat bani și alimente pentru orfanii de la Odorheiu Secuiesc, loc in care sper sa mai ajung vreodata sau cand a adunat cele peste 1400 de steaguri tricolore, cand a dat premii de 1 iunie iar  despre alte acțiuni micuțe care deja se adună în palmaresul vostru, nici nu mai vorbesc.

noi trei

Mi-aș dori ca după Florii, cand se desfasoara Actiunea straie populare pentru micuții din Covasna, să vă pot spune ca am văzut, în modelul care se așază ca o columnă pe  iile și cămeșile populare, istoria și prezentul, că observ dăruirea voastră și implicarea într-un crez comun, care unește, desăvârșește și binecuvântează mâinile care cu drag au cusut, pe pânză curată, tradiția unui neam. Doamna preoteasa din Ojdula și o doamnă meșter popular din Covasna au împuns cu ac măiastru și au tivit dăruirea voastră, numele vostru, bucuria pe care o împărțiți adunând dureri și tristeți în simboluri ce vor fi purtate în aduceri aminte de acum încolo. Nu a fost usor, însa; materialele trebuiau cumpărate din timp, munca necesita migală și timp, care deși părea lung,  pentru doua maini dibace putea fi insuficient. Dar uită-ne la cateva zile inainte și totul are contur.

costume

 Nadajduiesc ca si de data aceasta se va scrie o pagina emotionanta, Români pentru Români, oameni răspândiți prin această lume care vor putea pune o parte din crezurile lor intre impunsaturi de ac, in brauri tricolore și in zambete fericite de copii care, poate, vor canta și ei Hora Unirii, strigând nu doar e „jiua mea” ci e ziua noastra, a romanilor de peste tot . Sau poate, doar vor rosti un „Înger, îngerasul meu” îmbracati in straie dumnezeiesti.

mihai 4

Eu v-am spus cu inima ceea ce am aflat de la alții, ceea ce văd și ceea ce sper să mai vad. Asa mă vindec, asa cred mai mult, asa nu mă mai rușinez ca nu sunt entuziasmată și că nu m-am născut cu trăiri asa cum le are sotul meu, cum le aveti multi dintre voi cărora le voi multumi din nou, pentru că m-ați făcut să imi schimb directiile in viață, să nu mă mai risipesc in lucruri fără sens. Va felicit și va multumesc.

copii

24 de gânduri despre “De Florii, în Covasna

  1. Da, asta e Romania si astia sunt romanii. Emotionant, frumos si mai ales real. Ai un om minunat langa tine si impreuna formati un intreg.Admiratie pentru ceea ce facceti, ce daruiti, ce spuneti si altora prin expemplul vostru. Restul e buccurie, acea bucurie simpla si totusi atat de coplesitoare pe care o simt privind imaginile.

    1. Mi-a fost greu sa aleg din multele fotografii care adună povesti pe care le vad, le inteleg, le simt și mai nou le pipăi pe panza curata si nouă, de zici ca tesem de acolo, din cele spuse de tine, din gherghef de Braila, din colț știut de țară. E ca o ingemănare și mă bucur că sunt părtașă la asemenea bucurii. A fost și e un proiect destul de îndraznet, caci de la materiale, la mâna de lucru, de la logistica până la praznicul ce e musai de oferit in zi de sarbatoare, de la cantec si dans popular, totul necesita timp și „timp”. Dar uite ca e cu izbânda, iar curand vom mai scrie o noua fila. Deja se aduna pagini in munca sotului meu. Eu raman povestitoare, cuminte, care aduna semnele și le spune lumii, sau mai bine zis, celor care au dorinta de a afla. Multumim, Vavaly, ca ne apreciezi stradania. Cu siguranta stii ce inseamna fiecare impunsatura de ac. Tu iți cresti copiii zilnic in aceste valori, iar eu cred ca asta e rezistenta adevarata in traditie.

  2. E 4 dimineata si… abia vad tastele printre lacrimi… Doamne, ce oameni minunati !
    Ce minune de reportaj… Sunt foarte impresionata… Sotul tau are bunatatea pusa pecete pe fata si in suflet o mare de dragoste pentru oameni! Minunat! Sa va dea Domnul sanatate si sa va ajute in toate!

    1. Acum, cand in sfarsit respir putin după avalansa de evenimente din ultima vreme, pot spune ca am adaugat emotiilor de duminica și pe cele gasite aici. Au fost atatea lacrimi de bucurie in ochii oamenilor incat cred ca multe s-au descatusat in nevoia asta de exprimare fățișă a sentimentului românesc. Bucuria Floriilor, praznicul, pelerinajul intre sate, cantecele, tinerii veniti sa vada ceea ce noi doar aduceam prin cuvinte.. totul…..a fost coplesitor.

      Aici poti vedea multe fotografii și semne doveditoare. Multumim pentru cuvintele tale. Te imbratisam cu mare drag.
      https://www.facebook.com/mihai.tirnoveanu.7?fref=ts

    1. ..acesti oameni cand canta…rasuna Valea Zăbalei, când sunt la horă se zguduie munții. Au Sântilia, un eveniment de traditii și mestesuguri, in 17 iulie, e o bucurie sa vezi sumanele alea de zici ca au coborat din pagini de istorie și sa vezi cum iți demonstreaza și cum fac branza, si cum se coase ie, și cum se lucreaza lemnul sau pielea …

  3. Este ca în poveștile de demult, când obștea ieșea „în păr” să-și apere meleagul, doar că atunci se ieșea cu coase și topoare, iar voi ieșiți cu tricolorul, cu costumele populare tradiționale, cu Eminescu, poate și cu Creangă, dar sigur și cu inimi mari cât roata carului, cum se spune în popor.
    Eu nu pot decât să vă felicit pentru eforturile voastre și să vă port gând bun de împlinire a planurilor voastre!

    Și să ne mai scrii despre, căci știi a scrie și în stil „reportaj”, cum bine spune și Radu Thor.

    1. ..oamenii aceia sunt de poveste: că danseaza, că merg pe cai sau cu carutele, ca asaza tricolorul in brazi inalti, ca iși poarta sumanele si costumele nationale la biserica, in fiecare duminica, sau ca iși dreg vocea la cenaclul lor din „Ansamblul Caciula, o fac natural și perseverent, incat firesc au venit actiunile acestea ale noastre întru susținere și bucurie frățească. La doi pași..de Brașov…intr-un ținut deloc prietenos, dar doar daca traiesti acolo intelegi cum stau lucrurile cu adevarat..

      Eu vin, uneori, cu dovezi și relatari dar recunosc ca greuu pot aduce aici ceea ce se intampla cu adevarat acolo.
      ..la minutul 16 il poti auzi și vedea pe Mihai..
      http://www.tvrplus.ro/editie-telejurnal-438135

      1. Mulțumesc pentru link, Adriana. Mă bucur că măcar TVR-ul se mai ocupă de astfel de evenimente, căci în rest, televiziunile nu știu să ne dea decât „știri” despre crime, violuri și alte asemenea fapte.
        De povete sunt acei oameni, dar tot de poveste sunteți și voi, pentru că faceți ceea ce noi, ceilalți, aproape că am uitat cum se mai face. Am uitat cum se mai poartă cămeșa cu râuri, dar mă uit ce bine îi stă lui Mihai, cu cămeșă și cu chimirul prins la brâu. Mă mai uitam la bucuria din ochii celor pe care i-ați vizitat în alte rânduri, mai ales la copii, care parcă trăiau un vis frumos. Să știi că am mai citit despre acțiunile voastre, chiar dacă nu am lăsat semne de trecere. Rămân urme adânci ale gesturilor voastre, să fii sigură de asta!

    1. ..copii in costume nationale, cum spuneam, și bucurie ca pot avea si ei, ceea ce au altii…

      Ultima fotografie și cea cu grupul..sunt dovezile „in premiera”, dar..vin și alte surprize, evident..

  4. Felicitari! Meritati tot respectul si admiratia noastra! Deasemenea toti colaboratorii, toti cei care au participat,incurajat sau au urmarit insiruirea evenimentelor in margaritare de fotografii! Va rog sa postati cat mai multe imagini. Doamne ajuta!

    1. Fara voi, fara darurile voastre, fara implicarea multora dintre voi..nu vad cum as vorbi eu de ceva mai mult decat de o participare la vreo sezatoare sau la liturghie sau la vreo manifestare artistica de-a lor. Voi construiti, iar eu imi permit, ca din cand in cand, cu grija si fara exaltarea de moment care iți da aripi de frumusete, sa aduc povestea unor impliniri sufletesti, ale unor realizari pe care cei de acolo le-au numit istorice. In definitiv, locuitorii de acolo sunt cei care dicteaza emotia. Daca in ei nu ar exista aceasta, plus convingerea ca e musai sa fie punctata rezistenta traditiilor romanesti in zone neprietenoase, articolul meu ar fi fictiune. Multumim, mai ales celor plecati departe, asa ca voi, care trimit semne de sustinere. Cat despre comentariul lasat aici..ma inclin cu bucurie si recunostinta. Va imbratisez cu drag..

    1. ..bine spus „ce vor sa dainuie”. Daca aceste cuvinte nu ar exista, nu s-ar putea face nimic, caci aici e bucuria – sa poti veni cu fapta unde exista gândul. Mulțumim, Mihaela, pentru gândul bun către noi, de azi și din totdeauna de cand facem astfel de actiuni..

Lasă un răspuns