Mărgăritare versificate

Părere neclară

Imi plac oamenii.
Imi plac cei care plâng dincolo de ochi,
Dincolo de privire,
Dincolo de lacrimile care se văd.

Imi plac oamenii
Imi plac cei care râd cu ochii,
Cu fruntea,
Cu gropițele din obraji
Și cu varful degetelor.

 

Imi plac oamenii.
Imi plac cei care striga fara sunete,
Cei care vorbesc și cand tac,
Cei care canta cu trupul,
Prin unduire de stanga, de dreapta,
Cu rotiri de privire,
Ca un cerc de note invizibile.

Imi plac oamenii care stiu de glumă,
Care vad dincolo de tine,
Care găsesc retetele unor povesti uitate,
Care te ating, desi nu ti-s aproape,
Care construiesc lumi doar crezand in ei și in tine.

Nu-mi plac toti.
Nici ei nu mă plac pe mine.
Nu-mi plac nici cei pe care i-am plăcut odată,
Pe cand visam pe margini de cuvant;
Dar cel mai mult, nu-mi plac oamenii
Care se vor buni cu orice pret,
Care par victime si daca nu sunt,
Care sunt agresivi si daca par blanzi.
Cuvantul lor e prea dospit,
Prea atent, prea cizelat.

Prefer omul păcat, omul asumat,
Omul cu tremur in gand,
Cu o conștiință călău,
Dar scăpat de sentințe blânde
Primite ca dar, de la viață.

 

Prefer lumea cu bune și rele.
Ce zic eu aici,
E doar o părere
Despre mine, că-s om, ne-om.

om

20 de gânduri despre „Părere neclară

  1. Si mie imi plac oamenii. Ii ascult chiar si pe cei ce incearca sa ma minta sau sa-mi fure energia si timpul, pe cei falsi care se straduiesc sa joace teatru, crezand in sinea lor ca m-au convins de adevarul spuselor. Si ma intreb in sinea mea, de ce ?
    Zambesc si mai contorizez o experienta de viata 🙂

    1. Stii, am jucat, și mă risc cu acest cuvânt, de-a lungul vietii, toate rolurile. Nu mi-am luat ragazul acela sa ma gandesc merreu la consecinte, la ce ar ramane după ce adaugi vorbe in plus unor povesti sau cand te hazardezi sa crezi ca te-ai potrivi cu toata lumea. Am gresit oamenilor și mi-am gresit mie. Am ajuns sa plac sau sa nu fiu placuta. Îmi asum asta ușor acum. Dar, cumva, de o vreme e mai simplu: nu mă străduiesc să mai fac nimic, nici în minus, nici in plus. Si asa imi aleg, fără să mai mă simt vinovata, și directiile fata de oameni. Tu spui bine ce spui, iar de cand cuvintele m-au fortat sa fiu mai ordonata in ganduri, nici nu mai pare importanta cui și de ce plac, ori nu. Si invers. Seara faina sa ai!

    1. ..da, mie imi pare cel mai dificil sa traiesti avand constiinta calau și judecator. Daca ceilalti te mai iarta, tu poti sa nu o faci…multă vreme. Multumesc, Em!

  2. Oamenii ne duc când spre amar, când spre dulce. Dacă alegem calea de mijloc vom conviețui alături fără prea multe compromisuri. Important e să-i judecăm la justa lor valoare, unii sunt făcuți pentru a fi iubiți, ceilalți pentru a fi tolerați. Frumos ai depănat potrivirile și nepotrivirile tale, Adriana!

    1. ..uneori îi amestec, dar, cumva, instinctiv, nu mă prea insel asupra lor. Spuneam cumva ca ar fi defect sa îi placem pe toti sau sa ne placa toata lumea. Azi a fost una dintre acele zile in care cuvintele mele chiar au avut sens.

Lasă un răspuns