Părere neclară

Imi plac oamenii.
Imi plac cei care plâng dincolo de ochi,
Dincolo de privire,
Dincolo de lacrimile care se văd.

Imi plac oamenii
Imi plac cei care râd cu ochii,
Cu fruntea,
Cu gropițele din obraji
Și cu varful degetelor.

 

Imi plac oamenii.
Imi plac cei care striga fara sunete,
Cei care vorbesc și cand tac,
Cei care canta cu trupul,
Prin unduire de stanga, de dreapta,
Cu rotiri de privire,
Ca un cerc de note invizibile.

Imi plac oamenii care stiu de glumă,
Care vad dincolo de tine,
Care găsesc retetele unor povesti uitate,
Care te ating, desi nu ti-s aproape,
Care construiesc lumi doar crezand in ei și in tine.

Nu-mi plac toti.
Nici ei nu mă plac pe mine.
Nu-mi plac nici cei pe care i-am plăcut odată,
Pe cand visam pe margini de cuvant;
Dar cel mai mult, nu-mi plac oamenii
Care se vor buni cu orice pret,
Care par victime si daca nu sunt,
Care sunt agresivi si daca par blanzi.
Cuvantul lor e prea dospit,
Prea atent, prea cizelat.

Prefer omul păcat, omul asumat,
Omul cu tremur in gand,
Cu o conștiință călău,
Dar scăpat de sentințe blânde
Primite ca dar, de la viață.

 

Prefer lumea cu bune și rele.
Ce zic eu aici,
E doar o părere
Despre mine, că-s om, ne-om.

om