Înșir, deșir, cos, descos mărgăritare de tot felul

Masa şi aripi de ''şindrilă''

Sâmbată am mutat o masă în casă. Îmi place de mor masa asta, dar nu-i găsesc niciodată loc. Ba ocupă prea mult, ba e prea în drum, ba prea în colţ, ba prea nefolositoare, ba prea utilă, după caz, ba nu se potriveşte cu ambientul. În fine, motive de om dereglat, care caută un ţap ispăşitor neliniştii din el. Si a găsit- o momentan: masa. Am profitat de lipsa lui Mihai şi am împins-o, cu toata puterea, sub o scară.

-De ce, femeie? Ce ţi-a făcut biata masă de ai surghiunit-o?
-Păi, vine primăvara, nu vezi?
-Asa, şi? O fi primul an în care vine şi nu ştiu? Şi ce-i cu masa? Care-i şpilul?
-Ah, niciunul, dar aşa parcă ne inunda lumina peste tot. E loc şi…soare…
-Ah, şi masa ţinea lumina în loc, bună logică!
-Da, cu suportul de flori ce-ai avut? Văd ca a rămas doar sfoara din el, restul unde e?

M-am uitat o clipă la soţul meu, la fir, în timp ce derulam, în minte, un episod:

Pe cuierul pe care tronează un abajur de lampă, am pus, preţ de câteva minute, un suport de ghiveci cu ceva conuri de brad în el. Chinuindu-mă cu masa, destul de voluminoasă, vrând să rezolv ”problema” înainte de venirea soţului, care sigur ar fi ţâţâit a neînţelegere, am văzut cum pleacă de lângă mine, spre geamurile mari de temopan, cuierul de fier forjat. Am închis ochii o clipă şi toată povestea drobului de sare mi-a venit în minte. Am scapat ieftin, pentru o păţanie ce nu părea a se sfârşi bine, singurul lucru distrus era acel ornament stil ghiveci atârnat şi o julitura discretă a lemnului. Pe jos, o gramadă de conuri zdrobite, ce păreau nişte aripi minuscule de şindrilă, erau singurele ce parcă mi se afişau ca niste martori tăcuţi a întâmplării mele neîntâmplate. Geamurile erau intacte, era tot ce conta şi acel ”ce-ar fi fost dacă” trimis la plimbare. Cât n-aş da ca şi grijile şi întrebările mele ce mă frământă uneori mai tare să îmi fie doar martori nevăzuţi, ştiuţi doar de suflet, iar în final sa zâmbesc fericită.

hol

Caci aşa zâmbesc acum, cu masa în colţul ei potrivit şi lumina soarelui în toata încăperea. Doar câte o aripă de şindrilă de con de brad mai zăresc rătăcită pe pardoseală. Semn.

 

Înainte să public articolul vreau să mulţumesc celor ce au intrat în jocul meu pe facebook. Mi-aţi descreţit fruntea şi am râs cat pentru trei zile.

sindril

8 gânduri despre „Masa şi aripi de ''şindrilă''

  1. Si cu poza marita mie mi se parea ca unul din blanosii tai a scapat un k… Am uitat ca stai in oras de munte si conurile de brad sunt la ele acasa…De fapt, blansii nu au avuut nnici un rol iin poveste, poate doar de muza 🙂

    1. Ce rău imi pare ca nu am continuat jocul de pe fb şi aici pe blog. Tare ne-am distrat in ziua aia. Stiam că fără efecte speciale, sindrilele mele pot părea orice numai ceva din conuri de brad nu.

  2. M-am chinuit să-mi imaginez ce se desena pe covor dar, degeaba! Conuri de brad și șindrilă? De unde să-mi treacă prin cap. Dar am o întrebare: mi sunt camere libere la Hotel? Poate trec prin Brașov să știu dacă rezerv.

    1. Apropo de ”hotel” şi camere: iar am schimbat prin casa şi a rămas un culoar de 7 metri pe 2,35 lungime liber, fără mobilă. M-am gândit initial că voi cumpăra o mocheta pt acel loc, dar intre timp mi-a venit o idee ce nu stiu cat de utila va fi, dar incercam. voi face acel loc …loc de dormit, citit, campat, etc. Pun burete imbracat in panza şi va iesi ca niste mini saltelute. Asa ca, n-avem camere, dar avem loc la comun, pt cei ce stiu sa mai traiasca ca in tabere.

  3. Trec pe la tine, după ceva vreme și mă simt ca acasă. Te salut cu drag, Adriana, și îți doresc o primăvară cu mult soare, în care neprevăzutul să fie mereu de bun augur!!! 😉

    1. Am avut şi neprevăzut de ala cu mai putină stralucire şi cu esenta de teamă, dar şi multe împliniri şi actiuni răvăşitoare, asa ca urarea ta…a prins, ca sa zic asa. Iţi doresc numai bine.

Lasă un răspuns