Sâmbată am mutat o masă în casă. Îmi place de mor masa asta, dar nu-i găsesc niciodată loc. Ba ocupă prea mult, ba e prea în drum, ba prea în colţ, ba prea nefolositoare, ba prea utilă, după caz, ba nu se potriveşte cu ambientul. În fine, motive de om dereglat, care caută un ţap ispăşitor neliniştii din el. Si a găsit- o momentan: masa. Am profitat de lipsa lui Mihai şi am împins-o, cu toata puterea, sub o scară.

-De ce, femeie? Ce ţi-a făcut biata masă de ai surghiunit-o?
-Păi, vine primăvara, nu vezi?
-Asa, şi? O fi primul an în care vine şi nu ştiu? Şi ce-i cu masa? Care-i şpilul?
-Ah, niciunul, dar aşa parcă ne inunda lumina peste tot. E loc şi…soare…
-Ah, şi masa ţinea lumina în loc, bună logică!
-Da, cu suportul de flori ce-ai avut? Văd ca a rămas doar sfoara din el, restul unde e?

M-am uitat o clipă la soţul meu, la fir, în timp ce derulam, în minte, un episod:

Pe cuierul pe care tronează un abajur de lampă, am pus, preţ de câteva minute, un suport de ghiveci cu ceva conuri de brad în el. Chinuindu-mă cu masa, destul de voluminoasă, vrând să rezolv ”problema” înainte de venirea soţului, care sigur ar fi ţâţâit a neînţelegere, am văzut cum pleacă de lângă mine, spre geamurile mari de temopan, cuierul de fier forjat. Am închis ochii o clipă şi toată povestea drobului de sare mi-a venit în minte. Am scapat ieftin, pentru o păţanie ce nu părea a se sfârşi bine, singurul lucru distrus era acel ornament stil ghiveci atârnat şi o julitura discretă a lemnului. Pe jos, o gramadă de conuri zdrobite, ce păreau nişte aripi minuscule de şindrilă, erau singurele ce parcă mi se afişau ca niste martori tăcuţi a întâmplării mele neîntâmplate. Geamurile erau intacte, era tot ce conta şi acel ”ce-ar fi fost dacă” trimis la plimbare. Cât n-aş da ca şi grijile şi întrebările mele ce mă frământă uneori mai tare să îmi fie doar martori nevăzuţi, ştiuţi doar de suflet, iar în final sa zâmbesc fericită.

Caci aşa zâmbesc acum, cu masa în colţul ei potrivit şi lumina soarelui în toata încăperea. Doar câte o aripă de şindrilă de con de brad mai zăresc rătăcită pe pardoseală. Semn.

 

Înainte să public articolul vreau să mulţumesc celor ce au intrat în jocul meu pe facebook. Mi-aţi descreţit fruntea şi am râs cat pentru trei zile.