N-am răbdare cu ploaia;
Aș vrea mereu să vină,
Să dea o reprezentație scurtă
Și să plece.N-am răbdare nici cu soarele;
Dacă arde prea tare,
Îl retrogradez și mă ascund sub umbrele.
Să topească pe cine dorește!N-am răbdare cu ele, cuvintele,
Le-aș scrie pe toate într-o frază
Cu sens și poveste,
Să rămână în sufletul celui care citește.N-am răbdare cu oamenii.
Mă aprind și mă sting,
Mă tulbur și mă bucur,
Mă inconjor, dar fug mereu
Fără să spun de ce.N-am răbdare cu mine.
Nici cu ce aș putea fi,
Nici cu ce sunt,
Dar am răbdare
Să observ amănunte.Pe acelea le vând pe sub mână
Sau le las amanet
Când nu-mi mai ajunge plata
Pentru vreo două pacate.Dar oare cine are răbdare cu mine?
Hahaha, de parc-ar schimba ceva?
OrIcum am devenit campioană!
Cine ar spune ca nu sunt bună și eu de ceva?Și încă un lucru –
M-am săturat de tristeți!
Mie îmi place să râd.
Cică „nu poți iubi un om cu care nu ai râs niciodată”
Mare dreptate!
Etichetă: soare
Cai verzi și nori albaștri
De când cu toana asta nouă,
Soarele mi-a zis vreo două,
Când i-am spus să ia lecții de echitație, ca sihaștri,
Să călărească-n cer, cai verzi pe nori albaștri.
Auzi, ia du-te, mătăluță, și te ascunde,
Că acușica ploaia o să te ude
De plec si las să te cotropească, precum ostașii,
Picuri de sub copite de cai verzi, pe nori albaștri!
Mai bine, ia de aici raza mea bună,
Stai sub umbrele, urcă-te pe lună,
Fă semn cu mâna de ești printre aștri,
Căci prea vezi, des, cai verzi și nori albaștri!
M-am luat la ceartă cam nepotrivit,
În ceas de amiază, cald și toropit,
Cred că-mi doream răgaz și, potolindu-mi pașii,
Să visez umbră, vânt,… cai verzi și nori albaștri….
….fără vinovății de o clipă….
Versurile astea le-am visat ieri, dimineata. Primele trei strofe. Am coborat, buimaca si le-am scris rapid. Inca dormeam. Nebunie. Azi…le-am cizelat putin și …sper sa va placa. Zi faină ….cu tihnă…
Prietenii incredibile
Prietenii incredibile:
Pe 2 ianuarie, 2015, a apărut la noi Lupu’-Băiatu’, lupușorul bătrân ce nu credeam vreodata ca se va atasa atât de tare de noi, dar mai ales de casa. Era in stare sa nu iasa decat târât, eventual, și, rar, iesea în curte, de bună voie. Al șaselea caine care a aglomerat și mai mult locul și a impartit lumea in jurul nostru: o parte ne crede nebuni și inconștienti, iar o parte socoate ca e frumos gestul nostru. Uite ca au trecut doi ani jumatate și el nu doar că nu mai arată batran, ca atunci cand l-am gasit mergand prin zapada, ci tot zici ca intinereste de fericire.
In fine, de cand a aparut el, pisicul Silver, singurul supravietuitor, de atunci, din cei trei pisici pe care i-am avut din 2008 încoace, se autoexilase la demisol, in bucatarie. 6 luni. 6 luni in care frica de lupusor a fost mai mare decat nevoia de aer. Îl mai asezam eu pe pervaz, dar mieuna a neplăcere și se retragea in culcușul lui unde nu voia a fi deranjat. Într-o zi, pe 13 iunie 2015, Silver, a venit in sufragerie singur. Mi s-a cuibărit in brate si a inceput sa toarca.
Sub masuta mea de scris, statea intinsa maidaneza, pe un scaun de bar se aciuase catelul cel mic, Toto-vânătorul, alt sufletel care nu poate sta fara atingere de om. Alma- rotweillerita se spăla de zor, cu zgomot, usor deranjant, dar amuzant. Asta e obiceiul ei, cand se asaza parca spre a dormi.
De pe hol ne privea lupul și, culmea, se făcea ca nu vede pisicul. Mihai se uita in jur, iși oprea privirea pe fata mea și cu o duiosie de care mi-era dor imi spuse, incet: „Mai, ce draguti sunteti toti din casa!”
Am uitat sa va spun ca pisicul meu nu părea prea bine, cred ca avea 10 grame cu tot cu blană. Dar timp de 5 ani, cat a stat la noi, caci tot batranior a venit si el prima data, veterinarii ne tot amenintau ca moare. Am sperat sa fie cat mai tarziu acel moment. Sau niciodata.
In 24 iulie 2015 Silver a renuntat, cu greu, la ultima lui viață, dar din 13 iunie pana in 24 iulie Lupu’ – Baiatu’ a avut un scop – sa pazeasca pisicul. Ore in sir il privea cum sta pe pervaz la soare. In ziua cand Silver s-a desprins, nu l-a mai cautat niciodata, de parca stia.
Ca un facut, un an am stat fara neam pisicesc, și in 21 iulie 2016 am luat-o pe Fifi, iar Lupu i-a devenit prieten bun. Mi-au dat asa niste lectii, dar cred ca eu chiar aveam nevoie de ele, caci mereu am subestimat puterea lor de a face fata multor provocari. Uneori, par a intelege mai usor semnele din jur. Azi am avut o zi greuță, sunt obosită tare și, ca un facut, niciunul nu se agita, toti stau cuminti asteptand o privire unica, doar pentru ei. Doar Lupu’ Baiatu’ o priveste pe Fifi…
..deh, prietenii…de suflet și taină..,
prietenii incredibile
prietenii incredibile
prietenii incredibile
Sfântă Duminică
Sfântă Duminică, strecoară-ți vălul de aur
Peste soarele vieții noastre,
Dă-i strălucirea și căldura ta,
Pune-i raze zâmbitoare,
Înalță-l pe Cerul Inimii noastre,
Fă-l să nu dea doar Lumină
Ci să scoată Lumina din noi.
Sfântă Duminică, port în mine rugăciune ție
Și bucurie că-mi ești și azi,
Și că îmi dai liniște de argint,
Și albastru în suflet,
Și ne așezi pe leagănul tihnei,
Să ne-nțelegem odihna.
Sfântă Duminică, poartă-mă spre gând bun,
Adună-mă în zâmbet și grai simplu,
Să nu uit că-ți sunt floare,
Să nu uit că-mi ești floare,
Și că ne împodobim reciproc
Doar o dată pe săptămână!
Să mângâi soarele pe creștet
Cândva, ți-era frică să „mângâi soarele pe creștet”.
Ce zbor mi-am imaginat eu, nici nu știi!
Te vedeam zvelt, ca un vis violet, într-o furtună,
Ca un albastru șoptit într-o umbră de CER,
Dar dincolo de nori îți asezasei, în liniște, un covor.
Ai luat cu tine un strop de tutun, un vin cu renume,
Un nume neștiut de femeie, ca enigmă, și ți-ai pus străjer un condor,
Mai la dreapta de Carul Mare, să-ți povestescă despre lume.
Ți-ai mai luat un vraf de cărți, un ochean, nițică speranță,
Și cinci idei de rumegat. Neapărat filozofice.
Ti-ai pus ca lampă Steaua Polară
Și te-ai apucat de scris, să nu uitam nicicand
Că, demult, „ai vrut să produci o eclipsă”. Ți-a cam iesit!
Demult, „ai vrut să produci o eclipsă soarelui mângâindu-l pe creștet”, dar dincolo de nori, sub un cer violet, era menirea ta…
Zbor, cer, speranţă, violet, nori, albastru, condor, zvelt, dincolo, vis, furtună, linişte- covor, sunt cuvintele din provocarea lui Radu, care mi-a dat 13 cuvinte, pentru 13 versuri, pentru marți – 13 -, la ora 13.13. Poate o să vi se pară ciudat, dar cândva, dintr-un cenaclu la balcon, băiatul ăsta era poet de ocazie, zice el. Nu-l cred, habar nu are ca poți scrie versuri și fără să aibă formă concretă, iar cuvintele pe care ni le lasă nouă, celor care-l însoțim în călătoria asta virtuală, sunt mai mult decât poeme ad-hoc. Mulțumim, Radu! Succes în tot ce faci!
Și pentru că primul poem a fost puțin furat de ideea ta, mă inspir tot dintr-o calitate pe care o invidiez la voi, scorpionii – optimismul, și așez versuri bonus, în alt registru:
