Mărgăritare-confesiuni, de ieri și de azi

”Cea mai” … sau o mulţime de prostii scrise

Să mai scriu, să mai inventez ceva, să mai dau drumul cuvintelor în mod public? Încă nu am prins suficientă vechime încât să mă plictisesc de asta, dar ştiu că aduc şi ochi curioşi „degeaba” şi, parcă, nu  îmi  mai vine  să povestesc  despre….. cât de mult îmi plac  unele bloguri culinare, de exemplu, sau pâinea de casă cu ulei de măsline, cimbru şi usturoi. Sau vinetele prăjite, nu coapte. Sau despre cum o fi să vină căldura continuă, fără ploi de care m-am cam săturat şi jur că voi face faţă căldurilor viitoare, pe care, de obicei, nu le agreez.  Banalitățile mele, plictiseală pentru alții. E fain, însă, să alergi cu degetul pe tastatură încercand să-ţi goleşti mintea de stresul adunat peste zi, să uiţi că nu ai tocmai răspunsurile corecte la întrebările ce ţi se învârtesc în minte, să nu trebuiască să-ţi iasă vreo capodoperă a limbii române, dar nici  să-ți aducă vreun balaur cu şapte capete care să se întrebe „oare şi prostia asta o va găsi cineva la noutăţi de citit”?

E imposibil să nu-şi pună cineva întrebarea, măcar într-un articol,  dacă vorbele lui sau ale altora sunt de folos cuiva, dacă nu cumva se aglomerează virtualul cu o mulţime de dezlănţuiţi ce îşi consumă şedinţele care ar fi fost, altfel, la psiholog, nu în  on-line, dacă, dincolo de ”canapeaua ta cu taste”, e cineva care sa-ţi găsească cuvintele care  pot să  vindece, aline sau doar să convină cât de cât. Da, da…„să ne convină”, pentru că, să fim serioşi, mulţi aleg doar mesajele cu aspect pozitiv, că de cele negative e plin realul.

 De ce m-aş încărca şi aici, nu? Da, dar nu scrii cu cheiţă, eşti public şi trebuie să-ţi asumi. Însă şi asta cu asumarea e poveste lungă – din gură poţi spune că da, dar din fapte ba. Cine poate descifra, însă, cuvintele? Mai ales în sensul dat de tine.  Ştiu că sunt prea matură pentru astfel de jocuri şi încă imatură dacă vorbesc despre ele, când cunosc, prea bine, şi începutul, şi cuprinsul şi chiar finalul. Mai devreme sau mai târziu ceva va lovi în confortul nostru imaginar şi vom renunţa la „spovedanii” parţiale, pe blog. Au dispărut atâtea bloguri, iar eu sunt de puțină vreme aici și tot observ asta, ușor.

 As fi vrut să exersez îmbinarea asta între imaginaţie şi adevăr, între real şi ireal, dar cum poveştile mele par toate reale, mai că m-am încurcat singură.  Zilele trecute, la coafor, aflu că un x cunoscut îmi citeşte blogul. Aşa şi? N-am mai văzut-o pe acea persoană de mulți ani. Nu ne-am sunat niciodată, mi-e egal dacă e bine sau nu şi dacă ea vrea sa ştie cum îmi mai stă părul sau câţi câini mai am, nu are decât.  Sau că în nu ştiu ce poveste am scris doar o parte de adevar, ca despre altele, mai ascunse, oricum, nu aleg a vorbi.  Adevărat. Mi-am pus deseori problema, cum e să afli lucruri pe care nu ai fost niciodată curios să le afli la o cafea. De cunoscuți, vorbesc. Că, dintr-o dată, te ia asa cu foc și dai drumul unor vorbe despre, și despre, și despre..

Si auzi: „Ce-o fi apucat-o?”

Când mi s-a sugerat să-mi fac blog mi-l vedeam aşa ca un jurnal în care să mă amuz de greşeli trecute, să caut morala lor in viaţa mea actuală, să adun faptele din existența mea banală, să croșetez, pe margini de cuvânt, povești noi,  să râd mai mult. Ce s-a întâmplat, pe drum, de am pierdut abilitatea de a scrie texte amuzante, nu ştiu. Sau poate dorinţa a existat tot timpul, dar m-am trezit luată de val. Ador oamenii care scriu vesel, tropăitor, care pot face haz de necaz, care reușesc să pună, într-un text grav, nițel umor, încât să nu îi pară omului rău de ceea ce i s-a întâmplat, ci să zâmbească amar, în final.

Nu ştiu exact cine sunt, cum bine se întreba o bloggeriţă dragă mie, nu ştiu cum de mă schimb aşa de repede, cum de mă plictisesc de tot ce nu-mi aduce bine sufletului; cum ceea ce azi mă înalţă, mâine mă poate lăsa fără reacţie, cum şi unde dispar unii oameni şi cuvintele dintre ei, dar şi sentimentele, emoţiile. Ştiu însă că pot alege; că mă pot juca în cuvinte şi prin cuvinte, cu mine, cu voi – cei ce mă onoraţi cu vizitele -,  că pot jongla cu gândul bun, cu speranţa, cu viaţa mea, din care voi scoate, de azi, sper, tot ce am făcut rău sau mi-a fost greşit drumului meu, făcut cu bună ştiinţă. De azi, mă iert că nu sunt mai bună decât sunt sau am fost, mă iert pentru vorbe, pentru conştiinţă încărcată, pentru oameni ce nu i-am putut iubi, stima sau respecta. De azi îmi dau o şansă pe care, de vreo 10 ani, nu mi-am mai dat-o. Şi ştiţi de ce? Pentru că tot de 10 ani, jumătatea mea îmi disecă poveştile complete, dureroase sau nu, şi nu mă lasă să le mai retrăiesc. Bine el face asta, adorabil, și cu glumele, de știți vorba aia – „a analiza umorul este ca şi cum ai diseca o broască. Pe puţini îi interesează, iar broasca moare în timpul acţiunii.(E. B. White)

În fine, cu blogul am scos la lumină adevăruri uitate; le-am sters de praf și așezat în sertare, sub formă de articole. Ușor de găsit, nu bâjbâit prin hățișuri de memorie selectivă. Și asta pentru că am descoperit că pot. În felul meu.

Scriu cu emoţie, alteori cu stângacie, dar o fac perseverent fără să obțin ceva în urma acestui act. Cu o lună în urmă, Laura, îmi trimitea o leapşă; şi mai apoi Vienela..., în care mă întrebau care scriere îmi e mai dragă. Cum s-o alegi pe cea mai din cele mai? Cât am fost pe blogspot „Dulceaţa de trandafiri a Anei”.a fost preferata publicului. Dar pentru mine? Pentru mine „Tanţa, mireasa rock dintr-o zi de marţi”, „Prima dată” şi „…şase staţii”  vor fi pe acelaşi picior de egalitate. Le urmează „Mă cheamă Marcela”, „Cu mamaia la discotecă’‘, „Primăvară ploioasă cu miros de salcâm” și „ O zi la stână”,  bonus ”Destăinuire”, Un vis, o cale, un om” și „O dragoste”.  Nu ştiu câte sunt. 10, parcă. Cam multe linkuri, știu. Acestea sunt cele mai dragi. Peste toate tronează însă cea mai din cele mai:  Tanţa şi gândul ei de libertate. Și al meu.

E oare blogul o formă de libertate? Cine poate ști?

foto x

38 de gânduri despre „”Cea mai” … sau o mulţime de prostii scrise

  1. te-aş certa pentru titlu, pentru finalul lui mai exact. în rest: îţi mulţumesc. îţi mulţumesc mult.
    poate că ar fi trebuit să îţi spun asta mai demult… că îţi mulţumesc.

    1. …nu mă certa, ci fii atentă. Iniţial, articolul s-a vrut o înşiruire de prostii, ca mai apoi să ajung la un gând peste care am trecut prea repede în puţinul meu timp de virtual. Şi m-am riscat în titlu. Şi eu îţi mulţumesc, psi.

      1. 🙂 bine, tac. şi zâmbesc. iniţial voisem şi eu să spun că dulceaţa anei îmi place cel mai mult de la tine. apoi am trecut prin cele care îţi plac ţie pentru că mi-am amintit că percepţia celui care a scris este diferită de cea a celui ce citeşte.
        şi te-am recitit. şi acum mă întreb… care scriere de-a ta mi-a plăcut cel mai mult? de-ar fi să mă întrebi, ţi-aş răspunde că cel mai mult mi-a plăcut că m-ai iertat de fiecare dată când, neîngăduit, eu am trecut cu cizmele prin casa ta, printre cuvintele tale. este ceva ce eu refuz să-mi iert.

      2. Se face imediat anul de când te cunosc şi scriu pentru club în felul meu. De atunci am cu mai mult de 100 de scrieri in plus, doar pentru duzină şi psiluneala. Asta spune tot. Nu sunt totdeauna de acord ce spui sau cum spui, nu neapărat faţă de cuvintele mele, care, uneori, ştiu cat de stangace sunt, dar imi cunosc locul. Eu scriu de 15 luni, tu de o viata, de exemplu. Eu scriu făcand uz de emotie şi in timp, dovedit, mi-am făcut public darnic şi generos, recunoscând in el lumea fb-ului meu. Dintre blogerri mai putin, dar si asa sunt mulţumita.De asta nu am ce ierta, de ce sau pricepe gresit. Lectia virtualului o primesc zilnic şi abia acum pot spune ca îi pot face fata. Am primit mai mult decat mă asteptam şi am povesti care vor ramane şi mă intorc iar la ideea cu clubul psi. Totuşi, remarcam ciudat că aproape toate scrierile preferate mie sunt dinainte de a fi in grup, poate doar Prima dată să îi aparţină.Aş adăuga ”O dragoste” şi ”o viaţă, o cale, un om” sau ..”la stană”. Deci vezi? Cum să iert şi ce să iert? Te imbrăţişez.

  2. Adriana, te citesc cu plăcere de fiecare dată, chiar dacă uneori nu ştiu ce să comentez, cum de exemplu se întâmplă acum. Nu cred că trebuie să-ţi faci probleme!

    1. Radu, tu îmi aduci dovada şi că mă citeşti de două ori şi nu pot decat sa fiu tare fericită. Cât despre ceea ce ar trebui sau nu să laşi în mesaj, e boală generală. Eu mă mulţumesc cu un gând bun.

  3. Sa stii ca pe mine ma intereseaza si cum e cu painea aia cu usturoi si ulei de masline:). Despre articolele preferate regasesc si cele ce mi au ramas si mie in minte. Despre gandurile tale … acelea tu le stii mai bine dar reiese ca scrisul e cu adevarat terapie. In rest nu mi as bate capul cu cine si de ce si ce citeste la tine.

    1. …dincolo de ce ti-as raspunde tie aici, vreau sa-ţi spun ca ador puterea ta de sinteză. Şi da, mai nou ador pâinea de casă pe care picur puţin ulei de masline, pun usturoi şi o mananc …cu mozzarella sau ciuperci sau vinete prăjite.Nu fac bine siluetei, dar asta e…

      1. si draga de Irealia mi-a zis asta odata (si nu numai ) cand la un ditamai articolul ei eu am facut un rezumat intr-o propozitie :))). dar se pare ca nu intotdeauna imi este de folos puterea asta a mea de sinteza. avantaje si dezavantaje, ca in orice lucru.
        si cu vinetele prajite vroiam sa te intreb cum e :), numai cu ulei prajit sa nu fie :)).

      2. …fix in ulei, dar sunt prăjite ca şi pentru musaca şi le scot pe prosop de hartie. Nu se poate manca mult, dar eu iubesc combinaţia asta, mai ales că eu in rest nu folosesc maioneze, tocături, grăsimi. Echilibrez cum pot…măcar vara…

  4. Ai niste ganduri in care ma regasesc,ca de exemplu:alegem mesajele pozitive si cel in care spui ca nu stii unde se duc oamenii…Eu am asa un „spleen” zilele astea… 😀

    1. …tu esti una dintre persoanele pe care le admir …chiar dacă de la distanţă: esti frumoasă, talentată, mamă tanără, artistă. Am senzaţia că tu poţi orice, poţi trasa trenduri şi poţi să-ţi permiţi orice stare, pentru ca a doua zi să te redefineşti. În rest mă bucur dacă vorbele de azi…au trecut măcar puţin prin tine.Mulţumesc.

      1. Ai ma Adriana,pe bune? Multumesc frumos! Vorbele tale,adunate la muzica din parcul de vizavi (mai dansez din cand in cand in gradina :D) la care ma gandeam sa adaug putin vin rosu (rareori beau,ca ma imbat de la jumate de pahar)…si parca mi-a mai trecut nitel spleen-ul.Mereu mi s-a parut interesant sa afli cum te vad altii,ca normal,tu nu-ti dai seama.
        Da,vorbele tale au trecut bine prin mine 🙂
        Seara frumoasa!

      2. Da, pe bune. Şi incă m-am abţinut să vorbesc despre desene, cestile tale de ceai, tricouri şi toate lucrurile pe care..le lasi …discret să se vadă. Cu drag…

  5. De cate ori am citit ceva nou de la tine mi-am spus ”textul acesta e preferatul meu,e primul in top 10” insa dupa aceea am citit altul care mi s-a parut si mai bun si tot asa mai departe…E imposibil sa alegi deoarece fiecare poveste pe care ai scris-o are farmecul ei.E ca si cum ti-ai iubi un copil in detrimentul celuilalt.Daca de 15 luni ai aceiasi oameni care te citesc zilnic si care iti lasa un comentariu(nu asa sporadic ca mine!) inseamna ca esti cineva si ca tu contezi pentru ei.Un gand bun am si eu intotdeauna pentru tine chiar daca nu il fac cunoscut.

    1. …voi spune ceva super important: sunt recunoscătoare pentru fiece semn primit. La inceput am fost singura cu povestile mele si doar fb-ul mi-era barometru. Dacă de la cei ce au bloguri mă mai astept la o reactie, rar se intampla ca cei ce trebuie a se loga de fiecare data pt a lasa un comentariu să revină. Tu o faci şi-mi dai curaj, parcă ştiind cand am mai mare nevoie de asta. Mulţumesc, Nicoleta.

  6. Ca imi place cum si ce asterni tu in blogul tau nu mai e noutate. Ca m-ai purtat prin stari, trairi si zone bine ascunse in suflet, iarasi e ceva ce ti-am spus-o. Scrierile tale sunt puternice, Ma bucur ca ai ajuns in punctul in care ti-ai acordat iertarea. E cel mai necesar lucru pentru sufletul omului. Vin in vizita la tine, suflet de margaritar si plec zambind sau cu o lacrima ascunsa intre gene. Si cu multe alte trairi doar de mine stiute. Te pupic.

    1. …cineva imi spusese intr-o zi că vezi Doamne mi-am schimbat anturajul. Ei bine, gresit…anturajul meu a ramas acelasi, cu mici schimbări, căci oamenii vin şi pleacă; dar cuvintele scrise mi-au adus interactionări noi care m-au inspirat sau mi-au tăiat craca, dar constructiv de fiecare dată. Aşa cred şi in cazul tău. Ştii deja ca am cateva postari scrise la indemnul tau şi avem chiar si o lista de asteptare.Timp nu găsesc, de uite ce greu ajung a raspunde. Ce să mai vorbesc despre leapşă…că mi-a trebuit o lună să o pun in pagina..

  7. Cred că învăţăm mai mult sau mai puţin unii de la alţii, dar învăţăm, toată viaţa învăţăm… Preluăm de la alţii ceea ce ne trebuie nouă şi aplicăm, pentru că în viaţă nu există reguli clare, precise, la fel pentru toată lumea, deşi, uneori, parcă ne-am dori nişte reguli, paşi care duc la succes, însă care ar mai fi frumuseţea, farmecul vieţii?
    Toţi cred că ne întrebăm la un moment dat cine suntem şi cred că ştim cine suntem, dar uităm prea des şi poate că asta aduce nefericirea, dar e bine când vocea interioară vorbeşte destul de tare, adevărat, şi ne spune să nu renunţăm, să ne continuăm drumul.
    Gânduri bune îţi transmit şi să scrii în continuare ceea ce e din tine şi ce consideri că îţi face bine. 🙂

    1. Ieri, citeam la d’agatha despre fericire şi modul in care o simte fiecare, unii mergând până într-acolo spunând că nu exista, ca poate fi o stare, ca tine de percepţie, confort şi chiar de mediocritate..simplificând forţat totul. Eu am realizat că nu pot fi fericită dacă nu as fi ştiut ce inseamnă nefericirea, şi că tot confortul şi succesul acelor vremuri nu insemnau nimic fără forţa fericirii ce odată instalată greu aş lăsa-o sa plece. Da, învăţăm şi bunele, şi relele şi greşeala, şi iertarea…dar nimic nu poate ştirbi frumusetea oricât de greu am trăi. Poate doar ultimul act…şi pentru unii…nici acela. MULŢUMESC, CLAUDIA.

      1. Eu cred că fericirea există, dar de obicei ea este de scurtă durată. Ca să o avem mai mult, trebuie să avem cât mai multe momente de fericire şi asta depinde de fiecare în parte cum îşi face viaţa. Evident că nu putem cunoaşte fericirea dacă nu am cunoscut şi nefericirea, altfel, nici nu ştiu cum le-am fi deosebit… Şi sunt de părere ca orice esec, nu e o groapa în care am căzut pentru totdeauna, nici o pedeapsă, dar aici mulţi fac greşeala de a nu-şi mai da voie la fericire. Din orice eşec ar trebui să învăţăm şi vom sti ca data viitoare să nu mai mergem pe calea aceea. Cu plăcere, Adriana! 🙂

  8. Nu mai este un secret pentru nimeni faptul ca mie imi place absolut tot ce scrii, pentru ca in scrisul tau e atat de multa emotie ce impresoara sufletul, indiferent de starea in care se afla omul ce te citeste. Ca in topul preferintelor mele se regasesc aceleasi scrieri asternute de penita ta fina, iar nu mai este un secret. Poate inca nestiuta sa fie nostalgia mea dupa zilele de inceput, cand ma scaldam in inocenta, cand cunosteam atat de putini bloggeri si toti erau oameni frumosi, calzi si buni, ce imi transmiteau veselie si imi trezeau la viata amintiri placute, imi faceau zilele minunate…

    1. Ţii minte cât am ezitat eu a scrie aici şi că mă pierdeam pe lunga filă a facebookului tocmai ştiind că prin stângăcia mea s-ar putea sa perturb liniştea şi frumosul celor care ştiau ce înseamnă scrisul şi regulile lui? Am avut totuşi noroc că multă vreme nu am interacţionat cu nimeni, fb-ul fiindu-mi radar de orientare şi gps. Aşa am reuşit să nu mă pierd şi nici sa nu mă infior de neplăcere dacă omul ar fi confundat cuvintele cu persoana care scrie. Acum nu mă simt blogger, incă mai caut noi titulaturi care să-mi permită să-mi consum arderea cuvintelor incat sa nu raman doar scrum in caz de mă interesctez cu cine nu trebuie. Eu am ales multă vreme poveştile, chiar dacă cele mai apropiate postări, nu dragi neapărat, sunt destăinuirile la …limită. Multe aş mai face, dar am in trecutul meu oameni care imi raportează viata la anumite evenimente si intamplari dintr-o anumita perioada. Ei, bine…eu nu am trăit doar atunci, iar acum mi-as dori să ajung să mă scutur de acest gand si sa scriu şi continuarile. Sau să le rescriu.Cum ar fi ca prin cuvinte sa schimbi cursul intamplarilor primite? Măcar la nivel imaginar sa te gandesti: cum ar fi fost dacă…sau in varianta asta…hmmmmm

  9. Doar 15 luni, eu oare când te-am descoperit? Oricare ar fi statisticile, am impresia că scrii despre mine şi pentru mine şi-ţi mulţumesc!
    Îmi cer scuze pentru timpul tot mai scurt pe care-l petrec răsfonind poveşti pe bloguri…:-(

    1. …of, ne cerem scuze reciproc. Eu am trecut rar până şi pe propriul blog. Şi acum realizez că nu doar despre timpul liber e vorba, ci despre vara asta, asa capricioasă cum e, pe care o petrec departe de virtual. Poate, in putin timp, să reusim sa normalizăm situatia, dar cred ca mai devreme de 10 august, nici nu pot să mă astept a respira…nealergată de probleme de tot felul. Sper să fii bine…oriunde ai fi…vara asta.

Lasă un răspuns