Mărgăritare-confesiuni, de ieri și de azi

Melc, melc…codobelc

 

 dealul melcilorV-am spus des, pe aici, că locuiesc pe o stradă în mijlocul Braşovului, care e situată pe Dealul Melcilor, dar nu cu vedere spre Răcădău şi vechea carieră de piatră, ci pe cea mai puţin sălbatică, mai lumească, deşi destul de discretă, dacă pot să mă exprim astfel. Când am văzut, prima dată, vechea carieră de piatră, am încremenit, ca să folosesc un cuvânt ce sigur s-ar potrivi bine în context. Un hău roşiatic cu semne de trecere a unei mâini dumnezeieşti, peste care s-a interpus, cu ceva ajutor, sculptura omului care nu a avut puterea sa fi lăsat natura in pace. Eram destul de mică, iar în vraja ce o simţeam că mi-a prins trupul, nu puteam să nu mă intreb oare cum fusese la origini acest hău impresionant?  Oare muntele în profunzimea lui avea tot culori de aur şi cupru, de aramă şi de rugină caldă? Oare muntele în interiorul lui e calm şi călduţ, cum mi se prezenta mie in mintea şi sufletul meu, ca într-un scenariu inocent şi fără de substanţă? Multă vreme nu am mai călcat prin acele locuri, pentru ca mai apoi hăul să-mi devină vecin şi să îl simt ca pe o poartă spre vise împlinite.
melcuşoriUneori, îmi pare trist că trecem îngânduraţi prin locurile noastre ce ştim că le vom găsi şi mâine acolo. Şi nu le privim. Trecem zâmbind sau prea serioşi şi doar în clipe ca nişte simptome de revelaţie, gen miracol, ridicăm fruntea şi privim vecinul nostru munte. Pădurea ne pare cunoscută, dar uite că, printr-o foşnire de anotimp vioi, ne face să o salutăm cu toată fiinţa. O ignoram dintr-o obișnuință de neînțeles.
Şi iar arama hăului te cuprinde cu doruri ce îşi fac loc în camera sufletului pentru a-ţi aduna provizii de iubire ştiută.  Anul acesta iar a fost un decalaj între primăvară şi vară. Ploile, care au tot cuprins muntele şi nu numai, au făcut să simt prezenţa lui oriunde m-aş fi aflat.
 melcutiUmezeala, vegetaţia şi tot felul de lighioane minuscule au apărut de peste tot, însă cel mai mult şi mai mult, ca într-un năvod invizibil,  parcă prinşi în ochiuri verzi, vestiţii melci, ce dau numele locului, reuşesc a mă duce la disperare. Cine spune „mersul melcului” trebuie să ştie că greşeşte enorm dacă se gândeşte că e încet şi târîietor. Nici nu-şi închipuie ce înseamnă să vezi trei melci, care stăteau liniştiţi, aparent, pe soclul casei, cum se zgâiesc la tine din luciul geamului, după un timp ce ţie îţi pare tare scurt. Te bucuri că e închisă fereastra, altfel, cred, i-ai avea musafiri pe pervaz. În curte, zac cochilii strânse sau în desfăşurare; stânca e matca lor, căsuţa vie care-i găzduieşte şi care parcă-i înmulţeşte peste noapte.
În spatele casei, unde pădurea e stăpână, urmele trecerii lor sunt nişte dâre negre şi închegate, iar peretele, alb altădată, pare un peisaj abstract, dezolant pentru mine. Frunzele plantelor, din vestita brazdă a curţii noastre, singura din betonul care strică frumuseţea aceea naturală, au ca podoabă o cochilie de melc bântuitor.
 mamalciNu mi-s dragi, deşi am încercat să trec la sentimente mai bune de când sotul meu mi-a spus ca nu cumva să-i căsăpesc căci acolo e „viaţă”. Singurul lucru pe care pot să-l fac e să-i iau pe cei mai distrugători şi să-i mut în curtea vecină, unde tot nu locuieşte nimeni şi unde vegetaţia e foarte bogată. Privindu-i, acolo, par nişte scame mari tremurătoare, pe care eu le-as aduna şi le-as duce departe. Era o vreme când grupuri de oameni veneau şi îi culegeau pe toţi  pentru nu ştiu ce firmă de cosmetice care îi plătea pentru asta. De vreo doi ani, oamenii nu au mai apărut, semn că primul zvon cum că i-ar fi băgat în oală, cu niscai mujdei de usturoi şi oţet, nu era valabil.
  almişoaraPrivesc cu dezgust spre acel luciu gras şi transparent care a rămas pe bârna din faţa porţii după ce am deranjat un melc din mersul lui. Un botic de câine îl priveşte curios, îl dă de-a dura şi îl abandonează rapid. Mă bucur că Alma are un caracter versatil, altfel ar fi trebuit să salvez „viaţa” din faţa curiozităţii ei de căţel. Boticul Almei, rotweillăriţa mea, se aşază în palma-mi obosită. Parcă preferă mai mult asta decât jocul cu melcii. Îmi fac mâna căuş şi  las să poposească în ea căldura năsucului ei umed. Alint uşor puiul de goriluţă, cum îmi place mie să-i spun,  şi uit că există şi lucruri, chiar foarte aproape de mine, care nu-mi plac.
Prostii, prostii lucitoare, cu dâre tremurătoare şi cochilii fragile de melci nedoriţi. Aşa, şi?  Mă voi duce să privesc hăul de la carieră, pentru că in pozele de mai sus nu se vede culoarea si forma lui impresionantă, ci doar că există. Poate când mă întorc voi face un rezumat plăcut despre natură, iarbă, pomi şi piatră sfântă în culoare de aramă. Apropo, vouă vă plac melcii?

26 de gânduri despre „Melc, melc…codobelc

  1. Nu imi plac melcii. Nu mi-au placut niciodata. Imi dau o senzatie ciudata cand ii vad. Din nou m-ai facut sa vad totul cu ochii mintii si sa simt ca sunt acolo. Imaginea cu Alma, odihnindu-si boticul in palma ta, e asa d frumoasa. Si plina de iubire. Sa ai o zi superba.

    1. …da, Alma e răsfăţul suprem.Ieri, pentru că nu o băgam deloc in seamă şi incercase toate trucurile cu mine, adică mă pupa pe picioare, mă lingea pe mânuţe, mă trăgea de mâneci, s-a enervat şi s-a chinuit să urce la mine in braţe fix pe scaun.10 minute am putut-o ţine dar mai apoi am luat o pauză şi am fugit amândouă pe canapea.

  2. Da, cunosc senzaţia, să te simţi năpădită de melci, de dârele lor unsoroase, traiectorii cleioase pe ziduri gălbui. Da, cunosc senzaţia, senzaţia melcilor aliniaţi în spatele unei linii invizibile, melci nevinovaţi gata de orice, atâta vreme cât linie există, cunosc senzaţia concursurilor de melci şi „melcul meu alege mai întotdeauana diagonalele”, şi „pune-l la loc şi vezi-ţi de dară”, cunosc senzaţia tocăniţei imaginate, „cine ratează startul serveşte melcii in porţii mici dar concentrate”, cunosc senzaţia dealului şi a odată nucilor şi a odată ierbii, acum ţărână, da, cunosc senzaţia melcului, am crescut printre ei, dată cu ei. Nu departe de Carieră.

    1. …tu mă înţelegi cel mai bine pentru că ştii, ai trăit, văzut, simţit…tot ce spun eu aici…., cu diferenţa că eu nu mi-am petrecut copilăria printre ei, cred că era….prea mult.

  3. Daca te invidiam un pic pentru faptul ca traiesti la munte, acum nu o mai fac deloc.Numai cand ma gandesc cum arata o curte invadata de melci simt o senzatie stranie dar sa fii nevoit sa-i vezi zilnic,nici nu vreau sa-mi imaginez…

    1. ..şi mie imi plăceau, cand găseam câte unul era …o raritate şi păreau drăguţi.Datele problemei au devenit complexe şi i-aş trimite pe toţi la mama cremelor să imi lase mie casa şi curtea nelocuită.Şi da, goriluţa mică e fix goriluţă, ce să mai vorbim, şi încă una gen…tăuraşul Ferdinand: alintată şi botoasă. O minune…

  4. Adelina vroia sa ii gateasca si cerea retete despre cum sa-i prepare . Dar nu pentru ea, ci pentru soţ :)).
    Mie imi plac pentru că îi văd rar. Dar nu îmi plac cei fără cochilie. Aceia chiar sunt dezgustători. Şi mai mănâncă şi verdeţurile din grădină….

  5. La Constanţa avem melcii rapana. Trasi la tigaie sau gătiţi în orice fel sunt delicioşi, evident cu un bucătar şi un scufundător bun. Rar îi găseşti sub patru metri adîncime! 🙂

    1. …când ajungeam la Constanta mă opream la o terasă super populată la care se serveau doar fructe de mare şi peste.Acolo am mâncat rapane prima dată, o nebunie. Scoicile nu mi-au plăcut, in schimb.

  6. chiar ma ocnstatat că anul acesta sunt mai mulţi melci în oraş. dar, vorba lui mihai, sunt viaţă.
    apropo, azi am fost pe cetate şi văzând de acolo dealul melcilor ţi-am trimis un gând. este deja vară în braşov, cel puţin astăzi a fost.

    1. …de o săptămână, imediat, e vară in Braşov. Parcă sălciul mâlului de pe munte, de atâta ploaie, incepe să nu se mai simtă. Am inceput decorarea curtii, mai bine zis a betoanelor care să nu mai fie atat de discrepante în raport cu padurea. Nu ştiu ce o iesi, totul e teribil de scump. Mă rezum la artificii de împodobire naturală, mai bine zis, am furat lăstari de iederă…să facem cuiburi, iar dacă se prind se plantează unde trebuie. Mă uit cu jind la casa vecinei, care desi părăsită are o coamă de roze căţărătoare. Mulţumesc pentru gând, iti trimit şi eu unul…cu mot de friscă.

  7. Pe cât de mult îmi place Alma ta, pe atât de mult mi-e silă de melci ! Dar de scris, ai scris frumos despre ei și e mare lucru să scrii frumos despre ceva așa de… nici nu mai zic !
    Să ai zile frumoase, Adriana !

    1. …sinteza perfectă: sila asta de darele lor slinoase, dar dacă iti duci privirea la ce e frumos la noi şi anume câinii…parcă balanţa se înclină altfel.Mulţumesc, Zina. Să fiţi bine!

  8. Mi-am amintit de ”Dealul melcilor” din Munţii Bihorului, un deal cu melci fosilizaţi din vremea cretacicului…Localnicii zonei calcă pe ei ca pe pavaj… Fascinantă zona!
    Alma e o dulceaţă, draga de ea!

    1. ..când am căutat fotografii cu imagini ale carierei mele, mi-a trimis google notificări cu ceea ce spui. Fascinant. Deja se tesea istoria si minunile in capul meu. Da, Alma mea e o domnişoară alintată; nu credeam că un rotweiller educat altfel decat o fac cei ce nenorocesc cainii poate fi atat de dulce. Am o slăbiciune pentru ea.

  9. Poate si pentru ca ne intersectam rar drumurile, melcii nu-mi trezesc cine stie ce sentimente, mai degraba ma lasa indiferenta, in schimb textul tau m-a impresionat, citesc, recitesc si ma tot intreb, cum poate sa scrie cineva atat de frumos? 🙂 Emotionant, realmente. 🙂 Cate senzatii inedite starnesti in noi, cei care te citim! 😀

    1. Ştii că ai reuşit să mă tulburi puţin? Eu încă sunt nesigură în ceea ce priveşte scrisul, ştiu că pentru mine a înşirui cuvinte e mai mult decat puteam eu primi in viata asta. Mi se pare ca am atins ceva ce nici prin cap nu imi trecea ca mi-ar fi posibil şi mie nu doar celor care stiu ce inseamnă scrisul ca valoare, text, semantică şi ce o mai fi el însemnând. Mulţumesc, Nice.

  10. Anul acesta am intalnit doar doi melci: unul imediat ce a dat caldura, dupa o ploaie de o noapte, si altul acum o saptamana, doua, in timpul unei alte ploi. Poate ca acesta este motivul pentru care nu ma oripileaza. Sau poate ca sunt importante si amintirile din copilarie, de pe vremea cand puteam sta ore in sir sa ii studiez, sa ii admir. Nu imi pot imagina cum ar fi sa ii intalnesc la tot pasul, sa nu pot deschide o fereastra de teama ca imi vor intra in casa.
    Daca ai stii ce senzatii imi trezesc povestile tale despre „puiul de goriluta”… 🙂

    1. ..nu-i asa că i se potriveste puiul de gorilută? E fantastică, alintată, afectuoasă, jucăuşă, foarte atasată de mine până la epuizare, diferită de ceilalti caini şi se pare că nu e tocmai rotweiller pur, altfel ar fi trebuit sa fie mai mare si poate chiar mai agresivă sau măcar mai autoritară. Singurul defect: lasă păr cât ceilalti mici la un loc, doar lupul o intrece la asta. N-as fi zis privind faptul că e par scurt.

Va multumesc pentru vizită si semn, dar inainte de a lasa un comentariu, va rog sa cititi politica de confidentialitate a blogului, si va reamintesc ca oricand va puteti dezabona de la comentarii sau de la continutul acestui blog