”Mie îmi place cu seminţe”(zicea o reclamă). Vouă?
Lună: octombrie 2013
Toamna din mine
Toamna din mine are freamăt de stână,
Are foșnet de sat şi de cărări cu noroaie,
Dor de-o prispă pe care zac nişte prune,
..minune.. ….aşa,….. la îndemână,
Ce stau la uscat cu o mână de nuci adormite
Pentru un cozonac ce-mi place …fierbinte.
Toamna din mine prinde glasuri de pasăre umblată
Prin câmpuri triste, pe tarlale seci,
Şi bate acum uluci de garduri chinuite,
Ce stau să cadă de vreme şi ploi ropotite.
Se agață de vie culeasă devreme
De parcă s-ar teme.
Toamna din mine sapă doruri şi alinuri,
Are pătură caldă de frunze arămii
Şi pernă din dovleci rotofei.
Are zumzet de grădină cu roade tarzii
Și-mi vorbește de galben, și busuioc
Lânga un foc…
Toamna din mine are brumă şi ceaţă,
Lacrimi din cer, de neîmpliniri uitate,
Are struguri şi ardei roșiatici, uscaţi pe aţă
Lătrat de căţel..alintat ce nu merge la şcoală;
Restanţă-n impozite mari și arogante,
Şi parcă ar avea şi ceva vorbe…. prin spate.
Toamna mea mușcă din gutui ce par zestre
Sau podoabe, în odaia din spate a bunicii,
Se ascunde pe plita incinsa și bate-n ferestre,
Se răsfață c-un tors de pisica in poala;
Acasă mi-e toamna, dar meritat,
De-un an așteptat.
Toamna-n octombrie îmi pare
Dantelă colorata brodata cu aur
Povești înstrugurite cad din mâneci, agale,
Se coc încă mere pe poalele sale
Iar c-o cană de must blând- tulburat
M-a devastat.
Iar de nu știți de ce o port tainic în mine
N-aș vrea să explic, e un dar asumat
E o plată primită pe cand imi doream
Sa las lumii-ntregi, anotimpuri fierbinți
Iar eu sa raman cu arome divine
Din toamna din mine!
Toamna din mine are freamăt de stână,
Are dor de sat şi de cărări cu noroaie,
Imagini c-o prispă pe care zac nişte prune,
..minune..
….aşa,….. la îndemână,
Ce stau la uscat cu o mână de nuci adormite
Pentru un cozonac care-mi place …fierbinte.
Toamna din mine prinde glasuri de pasăre umblată
Prin câmpuri triste, pe tarlale seci,
Şi bate acum uluci de garduri chinuite,
Ce stau să cadă de vreme şi ploi ropotite.
Toamna din mine sapă-n amintiri înstrugurite,
Are pătură caldă de frunze arămii
Şi pernă din dovleci rotofei,
Prietenii mei.
Toamna din mine are brumă şi ceaţă,
Are struguri şi ardei uscaţi pe aţă,
Are lacrimi de neîmpliniri uitate,
Asanate de iubiri noi, vii, parfumate;
Are paşi de pisică ce toarce în poală,
Lătrat de căţel…ce nu merge la şcoală;
Are restanţă-n impozite arogante,
Şi parcă are şi ceva vorbe prin spate.
Orice-ar avea toamna din mine,
E o toamnă doar, la anul revine,
Şi aduce şi bune, şi rele, căci ştiu:
E aceeaşi toamnă ce-şi schimbă …..doar straiul, târziu.
Și-mi topește în mine arome ce strigă
Alchimista naturii are parfum…de bunică!
Sărutul meu sărat de Băragan
Odihneşte-te în pace”sărutul meu sărat de Bărăgan!”. Te vom iubi mereu!
Decret
Şi cer o abrogaţie unuia mai vechi,
Din rol de povestitor.
Voi coborî o treaptă…spre habar n-am.
Nu urc, ar fi aberant să cred că pot scrie
Ceva abstract, intens, sau poate-o poezie
Cu esenţă, ceva, ce nu-i de teapa mea.
Ştiu că am absorbit cuvinte ca de basm;
Le dau pe toate azi de-a berbeleacul,
Le prind în snop, sau le adun cu sacul,
Declar răstit că-i abandon curat,
Că de poveşti lumea s-a săturat:
Lacrimogene, tragi-comice, uneori,
Cu abur de real în firul lor,
Mi-s dragi, nu zic, dar cred că pot
A mă abate de pe-un drum, şi nu de tot;
Şi nu se simte de un mărgăritar
Nu se mai înşiră voluntar
Şi suferă o ablaţie de urgenţă
Până nu intră în insolvenţă.
Fluxul poveştilor fuse abundent,
Un bob zăbavă ar fi pertinent.
Nu căutaţi, vă rog, ceva abscons
Mi-e sufletul un pic întors pe dos.
Decretul l-am abreviat în trei cuvinte;
L-am scris pe o tăbliţă ca de cafenea
C-o mină absentă, dar de mâna mea
Ce tremura precum un absolvent
La teatru, dar făr’ de talent.
Am dat să îl aşez, fix, la intrare
Cu gândul să-l zărească fiecare,
Dar când să pun afişul cu sloganul
Sună şi ceasul şi-mi trezi coşmarul.
Ideea este veche, n-am ce spune;
Am scris-o eu, şi altii cu renume,
Cât despre ai mei mărgăritari de soi
Vor fi pe aici cât pot,….
….. şi cât veţi dori voi.Ideea mi-a venit citind ultimele articole ale lui greenleaffy. Tot despre duzina de cuvinte vorbim, şi tabelul vă oferă surprize plăcute. Spor la citit.
Abandon?
.
Frigul de afară nu o urnea deloc şi nici privirea mea insistentă şi curioasă nu părea să o deranjeze. Zăbovea, suflând sacadat şi adânc ca şi când îşi făcea curaj să plece de pe peron sau să mă întrebe ceva. Plouase abundent şi nu putea să mai rămână, chiar dacă era adăpost. O geantă mică o aştepta la picioare şi, în sfârşit, se hotărâ să apuce taurul de coarne. Nu ştiu cum, poate de emoţie, poate pentru că mâna ei mică şi tremurândă nu-l apucase bine, dar dosarul se prăbuşi cu zgomot printre picioarele mele. Un icnet scurt, mai mult de teama ploii, slobozi femeia şi îmi mulţumi într-un zâmbet care m-a cutremurat de emoţie, în momentul când i-am adunat foile răsfirate. Erau puţine, am zărit o citaţie şi nişte copii după nişte acte. Nu mai vedeam nimic decât doi ochi negri, rotunzi, cu licăr de argint viu, rugători, umezi, dar fermi. Nu înţelegeam de unde atâta forţă în ei şi mai că voiam să întreb dacă o pot ajuta. Mâinile ni s-au întâlnit pentru o clipă şi am tresărit văzând că îi lipseau trei falange, probabil pierdute într-o ablaţie mai mult sau mai puţin medicală. Aveam să aflu, în cinci minute, poate pentru că îmi prinsese stânjeneala, că le pierduse la „Glorie”, când cu seceratul. Ieşisem din pasaj, când soţul meu absorbit de peisaj, sau mai bine zis cu ochii pe ceasul gării, îmi apăru în faţă precipitat. I-am făcut semn discret să aştepte. Femeia tocmai ce îşi derula povestea pentru care venise la Braşov, pentru prima oară după Revoluţie. Mihai ajunsese cum nu se poate mai bine, pentru a ne abate un pic de la subiect care părea absolut aberant Ne-am urcat în maşină toţi trei vădit încurcaţi. Ne mulţumea continuu, şi nu era chiar confortabil, să zic aşa.Ne-am oprit în faţa tribunalului, după ce am desluşit numele abreviat într-o citaţie, încercând să ajutăm cumva femeia sărmană care se trezise într-un proces abscons şi nefiresc, singura ei vină fiind actul de identitate pierdut cu ceva timp în urmă şi pe care nu catadicsise să-l declare pierdut, aşa cum zicea legea. De unde să se gândească ea că va fi acuzată în puţin timp de abandon? Şi la Braşov, unde nu mai călcase de pe vremea lui Ceauşescu. Cineva se legitimase la maternitate cu buletinul ei şi acum era acuzată că şi-ar fi lăsat fetiţa în grija statului. Creştina din ea se închina de câte ori pronunţa cuvintele abandon şi fetiţă. Noi nu înţelegeam de ce e târâtă direct la tribunal şi nu se făcuseră nişte verificări la domiciliul personal. Cert e, că pentru o abrogaţie a unui act, semnat prea repede de vreun angajat prea zelos sau absolvent de alte facultăţi, că nu semăna a profesionalism aici, era nevoită să bată drumurile unor locuri în care nu-ţi doreşti să calci vreodată în viaţă.
Problema Georgetei se rezolvă după vreo două apeluri, fără ca cineva să-şi atribuie vreo vină pentru situaţia creeată, profitând că biata femeie era fericită că nu s-a văzut nevoită să dovedească tot felul de lucruri ruşinoase pentru ea. Nu contenea să se mire că la 39 de ani era pusă în situaţia asta bizară, iar eu nu puteam să nu fiu uimită, pe ascuns, că aveam aceeaşi vârstă. Puteam să fi fost oricând în locul ei. Baticul ei alb cu picăţele negre ascundea un om tânăr care nu se mai simţea demult astfel. Ochii ei, însă, spuneau poveşti simple doar prin licărul lor de argint viu. Georgeta…
Textul face parte din duzina de cuvinte, pentru care au mai scris şi alţii, înscrişi în tabelul găzduit de psi.