Femeia îşi aşeză basmaua albă cu picăţele negre, un pic mai bine pe cap. Simţea că îi alunecă şi nu voia ca mâinile ei să aibă altă preocupare. Răsfoia un dosar roşu, cu foi puţine, prins cu un elastic grosolan. Atât găsise în casă. Coborâse din tren de 15 minute, se aşeză pe un scaun de peron ca să scape de forfota celor care se grăbeau spre pasaj. Aparent absentă, căuta sfioasă şi cu atenţie un chip prietenos în mulţime. Ofta lung şi îşi pironea ochii pe roşul din faţa ei. Nu putea gândi corect. O fierbinţeală a trupului, încins de atâta frământare, părea să o cuprindă şi nu era de mirare că oftatul ei părea un abur cu trup de duh, ca acela dintr-o lampă fermecată. Ehehe, ce bine i-ar fi prins acum o făptură să-i îndeplinească dorinţele! Măcar pe cea din dosar. Şi de acasă, să nu fi fost nevoită să bată drum degeaba.
.
Frigul de afară nu o urnea deloc şi nici privirea mea insistentă şi curioasă nu părea să o deranjeze. Zăbovea, suflând sacadat şi adânc ca şi când îşi făcea curaj să plece de pe peron sau să mă întrebe ceva. Plouase abundent şi nu putea să mai rămână, chiar dacă era adăpost. O geantă mică o aştepta la picioare şi, în sfârşit, se hotărâ să apuce taurul de coarne. Nu ştiu cum, poate de emoţie, poate pentru că mâna ei mică şi tremurândă nu-l apucase bine, dar dosarul se prăbuşi cu zgomot printre picioarele mele. Un icnet scurt, mai mult de teama ploii, slobozi femeia şi îmi mulţumi într-un zâmbet care m-a cutremurat de emoţie, în momentul când i-am adunat foile răsfirate. Erau puţine, am zărit o citaţie şi nişte copii după nişte acte. Nu mai vedeam nimic decât doi ochi negri, rotunzi, cu licăr de argint viu, rugători, umezi, dar fermi. Nu înţelegeam de unde atâta forţă în ei şi mai că voiam să întreb dacă o pot ajuta. Mâinile ni s-au întâlnit pentru o clipă şi am tresărit văzând că îi lipseau trei falange, probabil pierdute într-o ablaţie mai mult sau mai puţin medicală. Aveam să aflu, în cinci minute, poate pentru că îmi prinsese stânjeneala, că le pierduse la „Glorie”, când cu seceratul. Ieşisem din pasaj, când soţul meu absorbit de peisaj, sau mai bine zis cu ochii pe ceasul gării, îmi apăru în faţă precipitat. I-am făcut semn discret să aştepte. Femeia tocmai ce îşi derula povestea pentru care venise la Braşov, pentru prima oară după Revoluţie. Mihai ajunsese cum nu se poate mai bine, pentru a ne abate un pic de la subiect care părea absolut aberant Ne-am urcat în maşină toţi trei vădit încurcaţi. Ne mulţumea continuu, şi nu era chiar confortabil, să zic aşa.Ne-am oprit în faţa tribunalului, după ce am desluşit numele abreviat într-o citaţie, încercând să ajutăm cumva femeia sărmană care se trezise într-un proces abscons şi nefiresc, singura ei vină fiind actul  de identitate pierdut cu ceva timp în urmă şi pe care nu catadicsise să-l declare pierdut, aşa cum zicea legea. De unde să se gândească ea că va fi acuzată în puţin timp de abandon? Şi la Braşov, unde nu mai călcase de pe vremea lui Ceauşescu. Cineva se legitimase la maternitate cu buletinul ei şi acum era acuzată că şi-ar fi lăsat fetiţa în grija statului. Creştina din ea se închina de câte ori pronunţa cuvintele abandon şi fetiţă. Noi nu înţelegeam de ce e târâtă direct la tribunal şi nu se făcuseră nişte verificări la domiciliul personal. Cert e, că pentru o abrogaţie a unui act, semnat  prea repede de vreun angajat prea zelos sau absolvent de alte facultăţi, că nu semăna a profesionalism aici, era nevoită să bată drumurile unor locuri în care nu-ţi doreşti să calci vreodată în viaţă.

Problema Georgetei se rezolvă după vreo două apeluri, fără ca cineva să-şi atribuie vreo vină pentru situaţia creeată, profitând că biata femeie era fericită că nu s-a văzut nevoită să dovedească tot felul de lucruri ruşinoase pentru ea. Nu contenea să se mire că la 39 de ani era pusă în situaţia asta bizară, iar eu nu puteam să nu fiu uimită, pe ascuns, că aveam aceeaşi vârstă. Puteam să fi fost oricând în locul ei. Baticul ei alb cu picăţele negre ascundea un om tânăr care nu se mai simţea demult astfel. Ochii ei, însă, spuneau poveşti simple doar prin licărul lor de argint viu. Georgeta…

Textul face parte din duzina de cuvinte, pentru care au mai scris şi alţii, înscrişi în tabelul găzduit de psi.