Mărgăritare-confesiuni, de ieri și de azi

Ca nu cumva să……

În ultima vreme nu mă pot opri să nu mă gândesc la repeziciunea asta prin care mâine devine ieri, aşa ca un vârtej ameţitor, într-o roată care, parcă, nu se mai opreşte. Şi de asta, privindu-mi chipul, ce îmi pare din ce în ce mai străin, de parcă o altă femeie vrea să-i ia locul cu tot dinadinsul, mă trezesc că alung gândul, dar alung şi din lucrurile ce mă incomodează. Uneori şi oamenii intră în ultima frază, dar acolo nu e vorba de alungare propriu-zisă ci o nevoie clară de confort şi stabilitate, printr-o detaşare nevoită.
Din ce în ce mai mult, refuz să intru în zone complicate, în care mă chinui să găsesc răspunsuri, acolo, unde, de fapt, ar trebui sa fie totul simplu; nu să faci slalom în scheme labirint, în care răspunsurile erau incluse în întrebare, dar nimeni nu le vede. În cazul ăsta, eu nu mai umblu cu alba-neagra şi nici nu mai aplic scenarii la fiecare fază neînţeleasă, ci iau masuri. Aşa fără să mai anunţ, cum făceam cu un an în urmă, şi când primeam răspunsuri din anumite părţi cum că „problema” mea ar fi o copilărie, care mă priveşte direct şi atât. Eu nu cred că mă privea doar pe mine, ci era ridicată la fileu ca fiind doar a mea, în timp afectând percepţia tuturor. Ei, dar cum eu trăiesc în basmul confortului, mi-am dorit să zburd neconstrânsă de lucruri. Nu poţi face asta fără să nu tai de undeva disconfortul, şi, automat, legături. Şi cum regulile mele cu cele impuse nu merg, şi nici invers nu se pupă…învăţ să trăiesc într-o altă dimensiune a vârstei.
Când ne schimbăm? Şi când uităm? Când ne debarasăm de vechi? Când vedem că nici noul nu aduce satisfacţie sută la sută? Când reuşim echilibru perfect? Şi de ce unii oameni nu te lasă să uiţi ceea ce vrei? De ce un om fericit se uită încă în ograda altuia, arătând cu degetul ameninţător şi invocând roata care se învârte pentru toată lumea, aducând şi binele, şi răul şi furtuna sădită pe vremuri? Cine nu ştie toate astea de îi trebuiesc fluturate pe la nas? De ce nu putem fi alături doar în ce ne place fără să luăm personal hotărârile celor din jur? Greu răspuns. Mai greu e să găsesc punţi de legătură între diplomaţie şi spontaneitate. Nu îmi iese. Aşa că voi trăi fără răspunsuri clare, primite pe loc sau, poate, cu răspunsurile ce vor veni în timp, chiar dacă vor fi bune sau nu.
Uneori prin scris îmi descătuşez stări mocnite sau găsesc explicaţii mai clar decât într-o conversaţie în care unul nu aude decât ce vrea şi doar din punctul lui de vedere. Lucrurile impuse cu forţa nu merg, ştiu asta, aşa cum nu merge amestecată viaţa în general, în cea particulară. Acolo fiecare are reguli şi drum propriu în care ceilalţi intră sau nu. Virtualul alină, nu rezolvă; ba, uneori, complică prin multitudinea de sensuri aduse de cuvinte. Caruselul ăsta ameţitor lasă loc de interpretari şi parcă sunt curioasă, câteodată, să văd direcţia în care modul diferit de a vedea viaţa îl face pe om să se îndrepte. Totuşi, în real, nu e decât parțial, aşa. Acolo simţi dezamăgirea, simţi regretul, simţi trădarea, simţi fericirea şi nefericirea. În ochi vezi toate acestea, în inimă păstrezi. Dincoace, să fim cu iertare, ne știm din poze și din ceea ce lăsăm a se zări printre rânduri.
Cineva spunea, cândva, că ar fi bine că atunci când cunoaștem un om să-i dăm nota 1, nu 10 din start; să nu mai fim entuziaști crezând în ceva despre care nu știi nimic și să adaugi note și puncte în plus, pe parcurs, căci depinde de noi cum continuăm: împreună sau separat. Eu nu regret niciun om de care m-am eliberat în timp, cu ştiinţă, neştiinţă, brutal sau din greşeală. Azi mi-e mai bine. Regret doar faptul ca nu pot – acum, nu ieri –  să arat ce a fost sau e, în capul şi mintea mea, în unele decizii. Întrebări se vor pune totdeauna. Răspunsurile nu sunt cerute şi primite tot timpul. Confuzia şi uitarea se vor intercala, iar omul se va depărta cu ură, regret, duşmănie, şi rar cu recunoştinţă că un timp au mers alături. Eu uit prima. Din comoditate şi protecţie. Şi-aşa mă trezesc alţii rapid. Ca nu cumva să…..
Ah, şi tocmai ce am găsit un citat minunat care mi se potriveşte mănuşă cu tot ce zic aici: „Nu este nevoie sa te lupti ca sa traiesti potrivit dorintelor tale. Traieste cum vrei şi plăteşte preţul necesar.” Richard Bach. Periodic mă resetez, și constat că aceste cuvinte par scrise acum cinci minute, semn că multe se schimbă, deși par la fel, sau multe par la fel..desi lumea e in schimbare. Din schimbările lor, primesti informatii „utile” de care te-ai lipsi, dar nu te lipsesc ei. Ca nu cumva să…
Altădată m-aș fi dus să scot ochi, să cer explicații, să întreb, să bat obrazul, să reproșez, să.. La ce bun? Tot ce e spus, e inventariat în dosarul cuiva scos strategic în clipe de slăbiciune. Ca nu cumva să…
Eu știu, ridic din umeri, privesc în dreapta și-n stânga, îmi adun bucuriile în inimă și alung neplăcutul. Citesc o mare de cuvinte în jur despre neînțelegerile dintre oameni. Nimeni nu rămâne dator. Da, da..ca nu cumva să…

19 gânduri despre „Ca nu cumva să……

  1. Niciodata un om multumit de el si de viata lui nu se va uita in ograda altuia. Cei care fac asta sunt nefericiti, sunt egoisti, sunt rai si au rani nevindecate. Sunt de plans. Nici macar nu ii putem dispretui. Mi-e mila de cei care nu se pot bucura de viata lor, care isi pierd timp pretios uitandu-se cum traiesc altii.
    Chiar zilele trecute scriam si eu in jurnalul de pe blogul nou ca lucrurile care mi se pareau importante si care ma legau de trecut acum nu mai inseamna nimic. Ne eliberam de vechile poveri si asta este un lucru bun, poate cel mai bun care ni se putea intampla in online, in afara de prieteniile care se leaga.

  2. O intorspectie a personalitatii tale, o radiografie prea amanuntita. Adriana, e prea mult si iti incarci sufletul inutil. Eu am invatat sa separ lucrurile bune de cele rele din viata mea. Ce as fi facut daca mi-as fi facut atatea ganduri ? Am lasat in bagajul cu care am plecat doar ceea ce am considerat ca-mi este util. Restul le-am incuiat intr-un sertar si am aruncat cheia cu care l-am incuiat. Priveste inainte. Bucura-te de fiecare clipa pe care o traiesti, de fiecare rasarit de soare, de Zara, de pisici, de ceilalti catei pe care-i ai in casa, si mai ales de Mihai. Viata e prea scurta ca sa uiti sa o traiesti.

  3. Astăzi mă gândeam la decizii doar. La cele în care ne întâlnim cu hotărâri gresite pentru noi, dar corecte pentru ceilalti, şi invers. Mi s-a intamplat să nu am aceeasi parere cu o anumita persoană, unde doream să ajungă ideea mea. M-am gândit că dacă nu pot convinge din prima, şi nici nu pot aduce ideea aproape, e musai să fac ceea ce e mai bine pentru mine. In definitiv, trăiesc doar o dată. Nu pot să-mi consum viata convingând, căutând scenariul potrivit, sau mai rau…avand regrete mai apoi. Stiu ce fac, chiar dacă uneori creez stupoare in jur. Mie mi-e teamă de cuvantul prietenie, ti-am mai spus. Cred in schimb in sentimentele puternice care se leagă in situatii in care nu vâsleşti tot timpul contra curentului.

  4. Mie imi plac gândurile lasate libere, Olimpia. Eu nu sunt suparata pe ceva, sau cineva. Iar cei care nu mă inteleg pe mine sau imi poarta ranchiuna oricum nu ar fi de acord cu niciun cuvant scris aici. Uneori mai vreau să vorbesc şi despre lucruri pe care dacă nu le amintim, nu inseamnă că nu exista. M-am lovit de o situatie pe care am rezolvat-o in felul meu, fara nicio explicatie. Explicatia am dat-o, dar nu acum, ci cu mult timp in urma. Din nefericire nimic nu se schimbase pentru mine si problema exista inca. Nu am mai spus nimic şi mi-am văzut de mine. Era modul meu de a rezolva ceva ce mă incomoda. Asdadar nu traiesc sub un glob de sticla, dar caut ca timpul ce vine sa mi se aseze mai simplu in fata. Atat!

  5. Si pentru mine cuvantul ” prietenie” are o alta conotatie. Nu pot numi orice persoana prietena mea. Trebuie sa mancam multa vreme impreuna pentru a putea numi o persoana prietena. Mai ales ca pe mine m-a tradat cea mai buna prietena.

  6. Cat de multe poti sa starnesti in cititor, pe mine ma ravaseste articolul tau, punandu-ma fara sa vreau in posturile descrise de tine, si retraind stari si emotii poate uitate. Si eu am fost tradata si poate, si de cealalta parte a baricadei, si nu mi-e usor sa o spun, dar mai intai a fost tradarea. Nu ma scuza asta, dimpotriva, ma acuza. Of, ce ma faci sa spun…

  7. Eu nu cred în imaculare. Nu cred in povesti moralizatoare, perfecte, fără pata. Nu cred in oameni care nu au şi povesti complicate, asta doar dacă nu au avut cel mai mare noroc din lume. Nu cred nici in vulcan nestins, gata să erupă de amintiri nerezolvate, cred in amalgamul asta care ne duce in directii in care ne-am ratacit, sau am gasit drum drept. Faptul că imi mai pun intrebari, vine si din dorinta de a face din acest loc …o cutie plină cu lucruri normale, nu doar povesti frumoase. Am trăit de toate, pe unele le-aş sterge cu peria de sârmă. Nu pot, dar vreau, acum, ca de fiecare dată când dau de vreo situatie, să o rezolv in asa fel incat sa nu mă mai simt vinovata. Uneori cer ajutor, pacat că nu se opreste nimeni sa vada asta, şi atunci actionez din instinct. Şi, culmea, mă simt mai libera! Mulţumesc pentru sinceritatea ta!

  8. exact cum zici !!!!! asa si ?? si eu stau la coada pentru fericire si voi sta … sta toata viata !!! de ce nu ??? eu îmi zic tot timpul: privesc înainte … restul ???? le las acolo de unde au venit …

  9. Esti un vulcan! Citindu-te simt nervul, viteza cu care te consumi, traind, suferind, punandu-ti intrebari! Esti omul care creste spiritual si fara sa-si dea seama!
    Numai ai grija sa nu uiti de… Lumina!

    Eu zic ca sunt printre cei mai norocosi oameni. Dar am platit si inainte si dupa ce norocul
    m-a tinut in brate! Cred ca nu exista bucurie fara lacrimi!
    Personal nu stiu sa rezolv problemele altfel decat asumand faptul ca am gresit, caci eu cred ca fara gresala mea nimic nu m-ar fi atins!
    Sunt si probleme a caror rezolvare nu depinde de mine si pentru ele asum suferinta ca pe o jerfa necesara.
    Libera ma simt doar daca ma iert! Si ce greu ma iert… nu vrei sa stii!
    Si mie scrisul imi face bine! M-a vindecat de tenebrele in care ma aruncasera doliul si boala.
    Unora le induc tristete cu textele mele dar pentru mine fericirea se naste din durere!

    Daca vrei sa te destinzi citeste „pata mea de culoare” care s-ar putea sa-ti aduca un pic de pace intre atatea intrebari tulburatoare!
    Sa-ti fie bine!

  10. Admir totdeauna oamenii care se adună, îşi iau bagajul, aruncă ce le e nefolositor şi pastreaza ce vor. Cred că mie imi place sa mai pun intrebari uneori. Intr-o multitudine de povesti de viata, explicatii primite sau lasate pe aici, ca din intamplare poate mai lasa sa se vada din tumultul vietii aparent senine. Nimeni nu trece fără intrebări la care uneori primim raspunsuri gresite. Doar că e mai usor să privim inainte. Pentru inapoi iti sucesti capul. Ciudat e că aceste randuri veneau să-mi explice acum o actiune care mă ajută să merg mai departe …fără să dau răspunsuri…in real.

  11. Cred că una din bucuriile pe care mi le-a adus cele sase luni de blogging, eşti tu, cita. Şi imi permit să nu folosesc un dumneavoastra sau alte apelative tocmai pentru naturaletea ce mă cuprinde citindu-te, şi pe aici, şi la tine (acolo,,,având de recuperat, nu glumă, dar mizez pe timpul urât ce mă va tine legată de calculator în mod plăcut pentru mine). De trei zile sunt racita rău, abia de pot să-mi mut ochii pe randurile de pe monitor. Clar acest mesaj a venit ca un medicament miraculos care imi imprima o stare de bine. Imi place, fara ipocrizie, perceptia ta. Vom vedea in timp, daca starea de vulcan mă reprezinta, sau e periodică. Mulţumesc, Cita. Voi citi povestea ta, pe care o crezuisem cea pentru psi luneala, pana sa vad că e ceva violet. Voi reveni.

  12. Ganduri,ganduri… le avem, dar pe urma le aruncam intr-un colt si le lasam acolo.Uneori le reluam, alteori nu.Uneori ne obosesc, alteori ne inteleptesc.Cred ca creierele noastre sunt precum o gara,unde gandurile vin si pleaca ca niste trenuri.

  13. Adriana…eu nu cred in oamenii care nu-si pun intrebari, care trec pe langa viata fluierand. Consider ca e firesc sa te intrebi tot felul de lucruri. Sa ai tot felul de framantari.
    Poate pentru ca si eu sunt cam la fel. Insa de multe ori incerc sa mi le pastrez strict pentru mine fiindca oamenii considera slabiciune a fi sincer, deschis … Din pacate.

Lasă un răspuns