Mărgăritare pentru EI

Ciuleandra de neînţeles

M-am întors de multe ori în trecut cu gândul să-l rearanjez, niţel, să-i pun în ordine clipele neînţelese şi petrecute prea repede, prea degrabă şi prea fără de folos. Ce greşeală! N-am găsit nimic  de rearanjat. Nimic. Fiecare om, care-şi lua cu îndârjire bucăţica lui de poveste, era acolo. Nu voia să dispară, să plece. Degeaba făceam curat şi aduceam întruna amintiri mai frumoase, mai cochete, că cele rele tot acolo rămâneau. De neînţeles. De neînţeles a fost şi drumul lui prin viaţa noastră. Mi-l amintesc ca acum. Înalt, falnic, cu mustaţă şi clipiri dese, vii, zâmbind parcă şi cu ochii. Mândru, orgolios şi demn,până la final.
Ştia să se bucure de tot, să facă chefuri în doi, să celebreze viaţa şi ….. sa aprecieze iubirea. Și cea primită, și cea dăruită.  Atât cât a fost. Fără regrete, lamentări sau lacrimi. Dar i-a plâns sufletul. Mereu. S-a prins într-o horă în care a rămas prizonier până la sfârşit, ca într-o Ciuleandră ce te topeşte din picioare şi care e mai puternică decât tine, înlănţuitoare, trepidantă şi doborâtoare, într-un sfârşit. Cine să-l judece şi de ce?
Poate doar Dumnezeu, singurul care-i cunoştea slăbiciunea dar şi patimile! Omul-lup. Omul singuratic. Cine ştie? Dacă am mai trăi o viaţă, o viaţă în care să nu fii atât de ancorat în ale tale proprii şi să te lase să fii atent la cei din jur, cred ca aş lega altfel iţele unora, i-aş ajuta să şi le facă mai puternice. Dar aşa, eu nu pot fi puternică nici pentru mine, suficient. Poate de asta vreau să cred că Ciuleandra asta l-a topit pe picioare pe omul nostru. L-a mistuit, l-a ars şi l-a doborât într-un final. Poate că acolo unde e încă mai stă în cercul iubirii şi că Dumnezeu îl ajută de aproape  să-şi desăvârşească dansul. N-au mai fost oameni în dansul lui. Au fost doar vise, trăiri, neîmpliniri, iubiri pierdute şi tinereţea lui. Pe aceasta din urma o plângem noi, pentru că avea un nume şi un suflet. Pierdut acum. Pe vecie!
Cum spuneam, să-mi aranjez amintirile, da? Hmm…..au dispărut azi toate. A rămas doar una cu un nume nespus.
Să-ţi joci Ciuleandra, Tudore! Acolo în ceruri……

10 gânduri despre „Ciuleandra de neînţeles

  1. Eu nu citesc decat un joc cu misterul… Profilul celui descris ramane dezvaluit doar cunoscatorilor, insa imi poate creiona imagninea altor „Tudori” rasariti si pe poteca intortochiata a vietii mele…

  2. Asta era si scopul general,si ma bucur sa citesc o impresie ''din afara'',ca sa pot zice asa. Pe 25 Martie, acest ''Tudor'' pe care-l evoc ar fi facut 48 de ani doar. Din pacate,''cercul'' lui s-a inchis la 42. Am vrut sa amintesc de el, dar fara fapte,vorbe, care le-ar fi amintit celor care au trait macar putin in preajma lui de o durere, cum spuneam in articol,de neinteles.Asa ca am sugerat o idee, reala de altfel,si desi am imbracat-o frumos, de duminica, ramane o idee trista. Multumesc,in primul rand …pt vizita.

  3. Prin viata mea a trecut, aproape ca un fulger, un om lup, un Tudor ce purta numele de Stefan. Singur cu patimile lui, mandru si dureros de bun, de frumos! S-a dus sa-si joace ciuleandra la numai 31 de ani si ne-a lasat pe noi sa visam la ”cum ar fi fost daca… ”.

  4. au o fascinatie aparte oamenii de genul asta. si un dram din noi isi doreste sa fie ca ei macar o clipa, sa muste viata cu sete… poate de aceea si pleaca asa devreme… sa nu ajunga sa isi toceasca dintii si sa numai guste cu pofta tot ce li se intampla. poate…

  5. Bine spus. Un dram din noi, pentru că în povestea toată a fost şi multă risipire de sine şi multă inconştienţă. Un om drag, ce a făcut o vreme parte din viaţa noastră şi care s-a dus prea devreme. Dar cât de frumos ai spus-o!

  6. Prins în laț omul-lup va face tot posibilului să se întoarcă în lumea lui. Sau îți va da impresia că poate fi domesticit. Mai devreme sau mai târziu se va reîntoarce la habitatul lui. Prins în horă n-o să-și dea seama niciodată, sau poate prea târziu, că Ciuleandra lui îi va distruge întâi pe cei de lângă el și apoi va veni rândul.

    1. Era atat de singur, incat nu mai avea nimic de distrus decat propria viata, de aici şi denumirea de OM-LUP. îI VOI PLÂNGE MEREU TINEREŢEA. Restul e poveste rămasă, acum, undeva departe, estompată de timp. Dar sunt alţii ca el care, din păcate, cu propriile alegeri vor trage pe cei dragi după el, cu bună ştiinţă. Pe aceia îi plâng încă din viaţă…

  7. Cică am un telefon deștept, doar că nu sunt eu în stare să tastez niște litere corect…am vrut să spun „îi va veni rândul”. Greu cu tehnica asta, unde e stiloul de altădată?

Lasă un răspuns