Privirile din cuvintele lumii

Privirile lumii îmi sunt străine astăzi. Azi îmi e soare chiar și în picurii de ploaie, căci mă iubesc mai mult, mă respect un strop în plus și mă scutur de tot ce nu îmi aduce folos. Uneori, singuratatea pitită în inimă, în jumătatea de inimă mai bine zis,  decantează și albește înțelesuri, topește neguri, alungă himere, te îmbracă în verde și te pune să îți coci fructele frumosului.
Uneori, dintr-un neînțeles capeți libertatea fluturelui zăvorât, până mai ieri, în pagini cu amintiri dureroase, incomode, ce-ți încețoșeaza și acum oglinda sufletului. Libertate necerută, dorită însă, de aș putea să recunosc asta, simplu, într-un moment banal de sinceritate pură. E suficient să îmi plimb tălpile pe iarba de acasă, să știu că totul e ca o ecuație fără necunoscute, căci ce îmi e drag e în jur, iar fiecare impuls îl trimit cu iubire, mai departe, în priviri ce nu se vor răstălmăci niciodată.
Eu cred ca ochii care nu se văd nu se uită, dar nici putere nu mai au asupra ta, așa cum nici oamenii care nu s-au privit în ochi vreodată nu au legatură veșnică, ci doar de o clipă, de o simțire, de o trecere periodică printr-un timp care ar putea părea comun. Am lovit cu degetele pietre din drumul meu. Nici iarba nu e doar iarbă, se pare. Nici lumea nu e simplă lume. Loviturile le poți simți în vârfuri de degete, dar depinde de cât ești de puternic -poate vor rămâne acolo sau te vor săgeta în punctul acela pe care îl păstrai transparent, cât să ți-l  coloreze clipa.
Statornicia pietrei nu mi-e cunoscută în emoțiile mele trecătoare. Îmi asum risipirea, căci mă simt adunată de pe cărarea pădurii, din povestea lui Hansel si Gretel, așezată în buzunar de inimă bună, care nu are nevoie de confesiuni și demonstrații. Tăcerea mea lucește de acolo, iar din însingurare voită ajungi să emani lumină în locul unde știi că îți e respectată toana, de parcă e cel mai normal lucru de pe pământ.
Atâta tot, că de alunec ajung din nou în iarbă și altcuiva îi pot fi piedică și durere.  Am eu talentul ăsta, oarecum. Poate mă va simți sub talpă sau mă va culege iar. Va zdrobi sau mă va iubi, tot cât o clipă,  tot din lipsa privirilor comune, căci veșniciile nu sunt decât pentru cei aleși.
Oricum ar fi, prefer libertatea, prefer privirile, prefer inima,  cu buzunarul ei ascuns, prefer piatra și slăbiciunea omenească decât zgura cuvintelor ce zgârâie talpa sufletului, definitiv. Din păcate, am lasat destul pietriș prin trecerile mele lumești și știu ce greu e să refaci învelișul, chiar dacă pare că pe iarba vietii calci la fel de sigur. În definitiv, cel mai simplu e să nu dai nimic din ce nu poți primi. Nici cuvinte, nici zâmbet, nici lacrimă,  nici atingere, nici pietre. Poți luci într-un singur buzunar de inimă. E suficient cât să fii fericit. Privind ochi în ochi, de la inimă la inimă, murmurând cântecul clipei care nu cere nimic, ci dăruiește loc liber ca fiecare să își poată scrie notele libertății de a fi.
Un lucru poate să se întâmple, în hazard: să descoperi  alte priviri și să pecetluiești ce simțeai pe când ochii lumii se ascundeau în cuvinte.  Însă, am eu darul ăsta de a sări peste momente cheie, ca și când  clipa-fluture nu și-a putut urni aripile, așteptând..astfel un alt zbor de destin.
Căci oricât ai fugi, tot vei recunoaște privirea din cuvintele lumii, rătăcită în privirile destinului..
pinterest.com: sursa Privirile lumii
pinterest.com: sursa Privirile lumii

You may also like

16 comentarii

  1. „Libertatea este o posesiune de o valoare inestimabila.” – Cicero –
    „Cautam ceea ce fuge de noi si fugim de ceea ce ne cauta.” – Henri-Frederic Amiel –
    O seara magnifica.

      1. Libertatea absoluta este o iluzie,o utopie. Suntem dependenti si robiti în multe aspecte ale vietii,însa cea mai usoara si placuta robie o confera DRAGOSTEA ! 🙂

        „Singurul om cu care nu trebuie sa te casatoresti este cel pe care-l iubesti.caci va face o sclava totala din tine.”
        „O femeie îndragostita este o sclava care-si pune barbatul în catuse.” – George Bernard Shaw –

          1. ..ar fi pacat sa nu fie asa, cand Dumnezeu ti-a oferit asta. Eram femeie singura – eu hotaram totul, inchideam, deschideam, faceam, aparent, ce voiam. Dar nu era libertate, eram constransa sub prejudecatile lumii. Libera sunt acum, cand cel de langa mine imi acorda sprijin si ma indruma sa-mi iau zborul in orice lucru nou. Te pup

    1. In viata asta nu avem mereu raspunsuri potrivite, și nici cuvinte care sa se muleze pe fiecare individ in parte. Uneori, nu am cuvinte decat pentru mine, depinde de fiecare ce percepe. Eu am încetat de mult timp sa mai ghicesc ce se ascunde sub carapacea vorbelor dăruite de alții, ca din întamplare. Viata e simpla. Tot ce-mi doresc e sa ma bucur de scrisul meu și de timpul pe care si asa il dramuiesc greu, sperand ca si ceilalti pot citi cu bucurie. Cand un text nu se citeste astfel, unul dintre noi pierde, poate chiar amândoi. Iți doresc sa te bucuri de tot ce citesti, si de lumea ta interioara. Acolo suntem noi, cei adevarati. Asa cum spun si eu. Cand tacerea ne cuprinde, apropo si de faptul canu poti spune nimic, noi proiecte se nasc. Iar asta e progres. Seara buna!

  2. M-am regăsit adânc în textul tău. L-am citit încă o dată și încă o dată și da, „poți luci într-un singur buzunar de inimă”… E de ajuns.

      1. Melentina mea draga, om cu nume melodios, uneori…stralucim si-n buzunare proprii, dar cata vreme avem o sansa sa mai gasem si buzunare de om bun si potrivit, de ce nu?

    1. ..mi-am dorit sa citesti textul meu, Em, pentru ca a fost o ardere de o clipă, iar tu ma stii, astfel de arderi consuma si intregesc, cat sa fie suficient un buzunar de inima buna. Te imbratisez cu mare drag.

Lasă un răspuns