Înșir, deșir, cos, descos mărgăritare de tot felul · Mărgăritare versificate

Cuiul înserării

Cade seara-n pasul ierbii,
Ceruri se agăță-n case,
Peste roșii acoperișuri
Norii fac drumuri umbroase;
Se scufunda-n hornuri clipa
Roșiaticei făpturi
Și suspendă înserarea
Pe un tablou ce stă-ntr-un cui.

Nu știu cum adun pe umeri
Puf de păpădii și zmee,
Mă rotesc într-o răscruce,
Îmi-nvârt inima c-o cheie;
Seara bate-n mine un clopot,
Flori se zbat pe o semilună
Iar cu mâinile amândouă
Eu prefac norii în spumă.

Noapte, uită-mă o clipă,
Nu mă adormi prea lesne,
Lasămă-n tabloul vieții,
Chiar de atârnă de un cui,
Să îmi fac din roșu taină
Și din stele epoleții,
Iar așa, împodobită,
Să visez că sunt hai-hui.

Sunt, și pot, și împart, atentă,
Frunze în cer, nori pe pământ,
Înserari și amiază caldă,
Vorbă, zâmbet si cuvânt;
Iar cu fluturi în batistă
Fac troc bun. Sunt precupeața!
Pun chiar stelelor căpăstru
Și-mi port seara-n dimineată,

….în tabloul libertății
Așezat la tine-n cui!

 

 

Mărgăritare din treceri, păreri, dureri...

Privirile din cuvintele lumii

Privirile lumii îmi sunt străine astăzi. Azi îmi e soare chiar și în picurii de ploaie, căci mă iubesc mai mult, mă respect un strop în plus și mă scutur de tot ce nu îmi aduce folos. Uneori, singuratatea pitită în inimă, în jumătatea de inimă mai bine zis,  decantează și albește înțelesuri, topește neguri, alungă himere, te îmbracă în verde și te pune să îți coci fructele frumosului.
Uneori, dintr-un neînțeles capeți libertatea fluturelui zăvorât, până mai ieri, în pagini cu amintiri dureroase, incomode, ce-ți încețoșeaza și acum oglinda sufletului. Libertate necerută, dorită însă, de aș putea să recunosc asta, simplu, într-un moment banal de sinceritate pură. E suficient să îmi plimb tălpile pe iarba de acasă, să știu că totul e ca o ecuație fără necunoscute, căci ce îmi e drag e în jur, iar fiecare impuls îl trimit cu iubire, mai departe, în priviri ce nu se vor răstălmăci niciodată.
Eu cred ca ochii care nu se văd nu se uită, dar nici putere nu mai au asupra ta, așa cum nici oamenii care nu s-au privit în ochi vreodată nu au legatură veșnică, ci doar de o clipă, de o simțire, de o trecere periodică printr-un timp care ar putea părea comun. Am lovit cu degetele pietre din drumul meu. Nici iarba nu e doar iarbă, se pare. Nici lumea nu e simplă lume. Loviturile le poți simți în vârfuri de degete, dar depinde de cât ești de puternic -poate vor rămâne acolo sau te vor săgeta în punctul acela pe care îl păstrai transparent, cât să ți-l  coloreze clipa.
Statornicia pietrei nu mi-e cunoscută în emoțiile mele trecătoare. Îmi asum risipirea, căci mă simt adunată de pe cărarea pădurii, din povestea lui Hansel si Gretel, așezată în buzunar de inimă bună, care nu are nevoie de confesiuni și demonstrații. Tăcerea mea lucește de acolo, iar din însingurare voită ajungi să emani lumină în locul unde știi că îți e respectată toana, de parcă e cel mai normal lucru de pe pământ.
Atâta tot, că de alunec ajung din nou în iarbă și altcuiva îi pot fi piedică și durere.  Am eu talentul ăsta, oarecum. Poate mă va simți sub talpă sau mă va culege iar. Va zdrobi sau mă va iubi, tot cât o clipă,  tot din lipsa privirilor comune, căci veșniciile nu sunt decât pentru cei aleși.
Oricum ar fi, prefer libertatea, prefer privirile, prefer inima,  cu buzunarul ei ascuns, prefer piatra și slăbiciunea omenească decât zgura cuvintelor ce zgârâie talpa sufletului, definitiv. Din păcate, am lasat destul pietriș prin trecerile mele lumești și știu ce greu e să refaci învelișul, chiar dacă pare că pe iarba vietii calci la fel de sigur. În definitiv, cel mai simplu e să nu dai nimic din ce nu poți primi. Nici cuvinte, nici zâmbet, nici lacrimă,  nici atingere, nici pietre. Poți luci într-un singur buzunar de inimă. E suficient cât să fii fericit. Privind ochi în ochi, de la inimă la inimă, murmurând cântecul clipei care nu cere nimic, ci dăruiește loc liber ca fiecare să își poată scrie notele libertății de a fi.
Un lucru poate să se întâmple, în hazard: să descoperi  alte priviri și să pecetluiești ce simțeai pe când ochii lumii se ascundeau în cuvinte.  Însă, am eu darul ăsta de a sări peste momente cheie, ca și când  clipa-fluture nu și-a putut urni aripile, așteptând..astfel un alt zbor de destin.
Căci oricât ai fugi, tot vei recunoaște privirea din cuvintele lumii, rătăcită în privirile destinului..
pinterest.com: sursa Privirile lumii
pinterest.com: sursa Privirile lumii
Mărgăritare versificate

Un om, pe drum de lut

Să nu adapi gândirea lumii
Cu vorbe roșii în colț de gând,
Să nu pui zambetul luminii
Pe chipul vreunui suflet hâd,
Să nu dai soarele ca dar
Magiei negre-nșelătoare,
Sa nu il chinui in zadar
Pe omul care vrea sa zboare.

Sa lasi sa creasca fiecare,
Sa zburde-n viata asta gri,
Sub semnul unui OARECARE.
Ilustru nume poate fi.

De-o rătăci cu minți de cruce,
Cu teorii ce sparg minciuna,
Vreun geniu blând care tot fuge
Ce-ar prinde-n inimă chiar luna,
Să nu-l alungi, zvacnind spasmotic
În frici stinghere și amare,
Chiar de-i murdar sau e cianotic,
E un suflet fără alinare.

Și de-l privesti, să-l lasi sa creada
Ca el a cucerit imperii
De stele care or sta sa cadă
Și chiar povestile din ele,
Sa-i pui incet, pe mâna stanga,
Un fluture cu alb pe margini,
Și o sa vezi ca o sa stranga
O lume-ntreagă in imagini
Ce-or derula in mintea-i dusă,
Cand i-o fi foame sau doar somn,
Despre o iubire cam apusă,
De cand era si om, și domn.
Nu pune chip nechipului,
Chiar de iți pare cunoscut,
Dă-i libertatea omului,
Ce-i e final și început.
Nu îi da nume, are unul,
De l-a uitat nu-i vina lui,
Nu spune încet: „Uite, nebunul!”
E doar un om, pe drum de lut…
..dintr-un film mut.
fluturi

 

Mărgăritare în clubul celor 12 cuvinte · Mărgăritare versificate

Libertate

Natângă sunt acum, în turmă mă nvârt;

Şi nu ştiu ce-am făcut, pe unde am trecut;

De ce privim în jos, noi ce-am doinit frumos,

Atunci, în ”douăjdoi”, când ei au tras în noi,

De am rămas în viaţă cu suflet de paiaţă?

Şi am în ochi şi-n minte o mie de cuvinte,

O mie de-ntrebări şi tot atâtea stări,

Caci am luptat pe stradă, dar am scăpat cu viaţă,

Chiar de eram copilă şi aveam atâta silă

De griul şi uratul, de mutele cuvinte;

Şi acum nu luăm aminte!

Eu m-am târât pe coate,

În neagra aceea noapte,

Dorindu-mi libertate.

Şi acum?

Nu uit, nu pot, nu vreau să-mi şuiere iar gloanţe

Din puşti ce măcăneau ca nişte cotoroanţe;

Nu vreau să retrăiesc puternice emoţii,

Ce le-am închis pe veci, dar ard ca nişte torţe,

Şi-mi ţine aprinsă-n mine recunoştinţ-adâncă,

Că am primit iar viaţă şi-o libertate frântă

De la-nceput. Caci sângele din stradă

Din mintea mea…nu pleacă.

Cred ca îmi fac un obicei de a-mi scrie postarea începând-o la Wordwasfirst, în comentarii, dar versurile ei mă inspiră teribil. Eu chiar am fost pe stradă, în 21 şi 22, prietenul meu de atunci a cărat un mort iar sangele de pe adidașii lui ne-a ramas pe retina si in suflet pentru totdeauna, am văzut puşti date cu …”buletinul”, ca acum credite; am făcut depresie, mai apoi, am păstrat hainele cu care m-am tarat şi nu pot vorbi prea mult despre toate acestea fara sa tremur la propriu şi să nu-mi vină în minte colbul ce se ridica pe strada din faţa Liceului Unirea Braşov, fără să văd imaginea morţii, a disperării, a haosului şi a bucuriei umbrite. De la început libertatea aceasta, atat de hulita acum, am primit-o cu dâre de sânge şi cu bucurie reţinută.

Postarea face parte din provocarea de luni, cu tema fixă: Libertate. Veţi găsi şi alte abordări la Eddie in tabel.

Mărgăritare în clubul celor 12 cuvinte · Mărgăritare versificate

Roţi dinţate

Roţi dinţate

aplecate

înspre faţă,

dinspre spate,

răsturnate ,

îmbîrligate,

cadenţate,

pun pe fapte

alte mecanisme, poate,

asamblate,

de-un ”fârtate”,

într-un ceas

cu iz domnesc

şi aud cum…ticăiesc.

 

Roţi mai mari

şi mai micuţe

se învârt după secunde,

plâng de dor muşcat de timp,

fac amor stereotip,

în sincron ameţitor,

pierd iar şirul orelor,

sunt turbate de plăcere,

cântă ode pe repere,

până cand ceasornicarul

le opreşte tot vacarmul.

 

Au încremenit, se pare,

nu-i nici urmă de mişcare,

dar amorul e aparte,

tic-tac dat…de roţi dinţate

fermecate

şi rodate,

cam mirate,

ce pornesc din nou

cuplate,

nelegate,

în libertate,

doar sunt niste

roti dinţate.

orologiu

 

Am scris pentru tema fixa de luni, ce poartă numele de ”Roţi dinţate” ceva uşor, poate potrivit după încrâncenarea prin care am trecut zilele astea. Pentru provocarea de luni,  în tabelul lui Eddie, mai găsiţi şi alte variante, în alte interpretări. Eu vă mulţumesc de pe acum. Simt zâmbete indulgente pe feţele voastre.