Surâsul meu, precum înghețata de fistic

Surâsul meu, precum înghețata de fistic:
Sunt oameni care au rătăcit drumul,
Sau erau pe alte drumuri
Când le bătuse la poartă norocul.
Stim cu toții asta,
Dar, uneori, e bine să-ți mai aduci aminte,
Căci, nu știu cum, dar daca privești pe fața unora
Observi mulțumirea,
Vezi licărul acela ca și când te-ai topit
De drag când ai primit înghețata ta preferată
La cornet, fină și cremoasă,
Dar sesizezi și faptul ca multora le tună și fulgeră
Chiar si când e soare, de parcă regretă că în ziua aceea
Nu au stat acasă să-și aștepte binecuvântarea promisă.
Ce nu știu ei, e că o primesc oriunde s-ar afla,
E suficient să se uite pe colțul de cer potrivit
Sau sa stea liniștit pe o bancă, sub o umbrelă roșie,
Ori să se plimbe lejer, împiedicându-se de vreun alt trecător
Care tocmai ce i-a predat, ca la ștafetă, printr-o atingere întâmplatoare
Dar neîntâmplătoare, în esență,
Șansa de a simți și observa bucuria.
Uneori, oamenii merg pe drum împreună.
Văd aceleași stele, simt adieri din aripă de înger,
Se simt părtași în fericiri neînțelese de alții. Vibrează la unison.
Și totuși, stelele cad; pe umerii unora îngerii își strâng aripile;
Fericirile se împart – unul încă le simte, generos, ca parte a lumii,
Altul și le adună și le vrea doar pentru sine, egoist,
Să-i coloreze zbateri mărunte.
Sunt tot felul de oameni pe drumurile noastre,
Dar  habar nu aveți că dacă îi privești din față
Multora le vei sesiza harul, darul, seninul și chiar păcatul
Însa tot ce îți va ramane ..va fi
Zâmbetul de catifea
Ce închide, ca o cortină, scena trecerilor noastre.
Pe drumul meu, mulți actori
Și puțini cei care nu amestecă plânsul lumii
Cu plânsul inimii lor.
Dar noroc că sunt și cei care zâmbesc
Ca și când au primit cornetul lor cu înghețata preferată.
A mea e de fistic, mentă si ciocolată cu lapte…
Precum surâsul meu.
Surâsul meu, precum înghețata de fistic
Surâsul meu, precum înghețata de fistic

You may also like

17 comentarii

  1. …mda, mulți actori pe drumurile noastre iar unii dintre ei joacă atât de multe roluri, într-un timp atât de scurt, încât nu se mai recunosc nici singuri. Devii alunecos și înfricoșător de-ți porți identitatea sub măști de cele mai multe ori hidoase. Norocul? Mulți îl percep doar ca stare materială. Câți dintre noi văd ca noroc o vorbă bună, o mângâiere, un petec de cer senin în mijlocul unei furtuni violente, o rază de soare ascunsă de cel mai întunecat nor, un om întâlnit într-un moment crucial?

    Surâsul tău, deși doar virtual până acum, îmi topește continuu ghețarii din suflet. Și culmea, aceeași înghețată prefer și ei.

    1. ..da, percepem toti fiecare om dupa cum ni se interescteaza inimile, și, culmea, uneori nu ne mai apar asa cum îi vedeam candva. Multumesc, Nico, sa-ti fie vara …fistichie!

      1. 🙂 Universul nu-i chiar aşa de sarcastic, chiar şi cântecul spune asta:

        „dar vezi ca undeva in lume
        la fel plangea altcineva
        plangea dorind la fel ca mine
        iubirea ce nu se ivea
        el azi mi-a dat tot ce nu am sperat
        si pot sa spun zadarnic am cantat” că n-am noroc… vezi? Universul tinde să aline dorurile mai degrabă! 🙂

  2. Am aceleași gusturi și la înghețată (eu o adaug celor două și cea de căpșuni) și la cuvinte. Iar scrisul tău e înghețată de fistic. 🙂

    1. ..spuneam pe facebook, ca aceasta poezie, initial, era sumbra si trimitea cititorul la alte interpretari. Esenta e aceeasi, deci nicidecum vesela si optimista, dar strecurand un suras si o inghetata am mutat accentele cat sa traduca omul prin culorile sufletului sau. Numai bine si tie, Dana…

  3. Mi-au plăcut tare mult versurile tale, dragă Adriana. Și ce frumoasă comparația dintre zâmbetul tău frumos și delicioasa înghețată de fistic. Din care n-am mai mâncat de foarte mulți ani!
    Așa să-ți fie mereu zâmbetul, în toate zilele! 🙂

    1. Multumesc mult, Alex. După ce am raspuns comentariilor voastre tare m-a luat pofta de inghetata; exista la noi, in oras, o gelaterie de iți da suras instantaneu…

      O zi frumoasa sa aveti!

Lasă un răspuns