Cu cine semeni, dumneata? Cu tata…

Cu cine semeni, dumneata?
Cu cine semeni, dumneata? Cu tata
Cu cine semeni, dumneata? Cu tata

 

 

Din tine sunt și-n tine am rădăcini,

Cu trup crescut din foi deja citite,

M-ai plămădit din apă și senin,

Să nu rămân citită..pe sărite.

 

Din tine am crescut; cu ochi ca de tăciune

M-ai înzestrat și-ai pus în ei ambiții,

Nu am știut să-i țin deschiși mereu și, în lume,

Am bâjbâit o vreme-n …intuiții.

 

Spre tine îmi ridic privirea căutând

Știutele-ncruntări, emblemă vie,

Acelea mi-au rămas, sperând

Că esti în mine și eu urmă..ție.

 

În mintea mea te port ca la sfârșit

Cu albe fire ce-ți împodobeau seninul,

Uitând ce artist de om m-a zămislit

Si de-a lui tinerețe care a fost ca spinul…

..unui trandafir cules dintr-o grădina ascunsă

Topit în dragoste rămasă pe petale,

Te-ai scurs în noi, iubire adânc pătrunsă,

Să te amintim. Tu înger, și eu (noi)… floare.

 

Fotografia mi-a inspirat versurile, dar nu vreau să primesc de la voi niciun gând plin de tristețe. Frumusețea aceasta de om ne-a fost tată. Un special, un vesel, un muncitor și un om care nu a știut ce-i odihna. Iubea muzica, îi plăceau femeile frumoase, să cânte și să nu se dea bătut, învins, doborât. Mereu îmi descria oameni, locuri, lumea pe care ochii și inima sa le traduceau diferit. Cu cine a putut, a rămas prieten, cu cine..nu, pierderea a fost a lor, caci tata era un spectacol. Dacă acesta spunea despre un bărbat „e un domn”, atunci știam că nu am de ce să îmi fac griji că nu i-ar plăcea persoana. Intuia perfect, avea reacții neașteptate, pe care nu mereu le agream, căci nu avea stavilă în vorbe. Adevărul nu supără, dar modul de a-l spune….da. Era un om ambitios, prea ambițios. Eu nu-i semăn, singura mea ambiție, cum spunea cineva deunazi, e să fiu fericita. Dar el nu știa ce înseamnă …„prea mult”. De asta, azi, asa fara motiv, nici măcar pentru cei 10 ani de cand nu mai il  pot atinge, am vrut sa scriu aceste randuri..pentru, cu și despre tata. Si mi-ar mai plăcea ceva, sa-mi lasati, daca doriti, ce melodie v-a plăcut vouă din anii șlagărelor. Tatei îi plăcea Dan Spătaru, și, veti rade, il admira pe Ștefan Bănică junior. Cu seniorul avea prietenie veche.  Să aveti seară bună și bucurați-vă de amintiri frumoase sau de îmbrățișări palpabile. Ambele țin de cald.

 

Te salut, lumeeee!

Fumul tineretilor nebune

Știți ce? M-am săturat să uit de mine,
Să uit că sunt intreagă și completă,
Că n-am nevoie de iertări si-ar fi mai bine
 Să-mi pun nepotrivirile in eprubetă!

 

Torn peste ele ce s-o nimeri,
Acid sau bază după caz sau faptă,
Experimente poate le-oi numi,
Deși, va zic, doar fum o sa se vada.

 

Caci fum ramane-n urmă dacă vrei
Sa ai privire înainte îndreptată,
Să nu fii hrană pentru vreo doi lei,
Ce au nevoie mai mereu de-o prada.

 

Si cum din ceata deasa sau chiar fum,
Văd soare strălucind ca o vacanță,
Imi vad de viata și de al meu drum
Cu drag, iubire multă și speranță.

 

Ieri, am primit o vizită incertă,
Trădări și caracter dual vedea in mine,
I-am pus in suflet altă eprubetă
Si l-am rugat sa toarne cat mai bine

 

Cate substante vrea, ca e ofertă.
A pus in ea, cu grija, ce a stiut:
Ceva fierbinte,  stare desuetă,
O indiscretie de o zi, de netrecut,

 

Un flirt tardiv, o indignare vie,
O supărare nouă, dar și una veche
Si-am devenit ceva ce n-o să-nvie
Nicio durere dintr-un gând pereche.

 

Mă va trimite in zări indepărtate,
Nu vom mai  presara sare  pe rană,
Vom fi doar fumuri din țigări uitate,
In colț de tabacheră demodată.

 

Inchidem catastife cu memorii vii,
Vom pune praful peste ele și  uneori chiar scrumul,
Si vom zambi usor cum fac nebunii,
Acelor tinereti inamorate, plutind usor ca fumul
…..unor experiențe…. eșuate!

 

 

Viața e ca un fum. Trece un-doi. Multă vreme am trăit cu resentimente, cu oameni agățați în amintirile mele, cu vorbele unora, cu vorbele altora, cu  păreri de rău, cu zambet cald pe alocuri, cu bune, cu rele, cu ghinion sau noroc. Pentru cativa oameni din viața mea sunt doar fum, poate nici atat. Nu-i nimic. Plutesc și eu pe lângă ei, după cum merit. Nu am amnezii, ci doar conștientizez acut ca iubesc viața. E păcat sa o irosesc  cu resentimentele altora. Ce e făcut, omorât rămâne! Sunt un chip între alte chipuri.  Scriu vorbe, spun povești, unele adevărate, altele nu, dar mereu asumate. Am o mie de ani. Din ei cel mai mult am invatat ca cel mai rău lucru posibil după boală și ne-iubire e să iți fii dușman ție! De aici multe greseli. Aleg ca in cealaltă mie de ani, dacă mi-i ingaduie Dumnezeu, sa nu imi mai fiu dușman, cu tot ce inseamna asta – uitare, asumare, iertare, trait in prezent, nu trecut, cu gand bun spre oricare om intalnit in viața mea și de i-am fost urât sau frumos, în definitiv, pentru multi am avut, măcar o vreme, drag și emoții fine. N-as  putea face asta singura, fără Mihai, care dincolo de faptul ca imi e iubit și sot, imi e prieten, poate singurul prieten care mă acceptă cu toate nebuniile mele. N-as fi putut daca nu as fi inteles, in timp, si chiar clipă de clipă, ca niste mici revelații, că există viață și dincolo de tinereti zbuciumate. Si, stiti ceva? Pot fi chiar fum. Nici nu conteaza, conteaza sa plutesti măcar o vreme, nu doar sa te evapori. Oricum se va intampla si asta..cândva.
Deseori revin cu lucruri care par din acelasi film. Culmea, doar eu sunt constanta, partenerul de gand nu e mereu acelasi. E suficient un semn dinspre ..și mă trezesc in cuvinte care seamănă între ele, insistand pe anumite idei ce nu trec dincolo de ele.  Mi-am invatat lectiile, dar, uneori, imi inspira aceleasi litere ce se aduna la un loc. Tot e bine, sunt constantă. Cam așa e și soțul meu care mereu găsește modalitatea să-mi îndulcească trăirile, stările proaste provocate de alții sau chiar de mine dar numai pentru ca am lasat din nou sa se scoata raul din mine.  Am vrut sa rad de găselnița lui de a-mi dedica aceasta melodie, pe care, spre rusinea mea, n-o știam. Am dorit să-i spun  ca e cam demodat, dar după ce am ascultat versurile, mi-am inghițit cuvintele și supărările. Pe loc.