Mărgăritare versificate

Amintiri albastre cu peniță de aur

În călimara mea nu mai există cerneală,
nici stiloul chinezesc nu mai este vreo armă,
lucește penița, mă privește amară,
c-am uitat-o-n sertar, sfert de secol, să doarmă.
Stă-n cutie cuminte, nedreptate omisă,
ne privim zeci de clipe, prelungim agonii,
mi-a fost dat chiar de tata, datorie promisă
pe când eu garantam că ani mulți va rodi.

Că-mi va fi o patină peste gheața de foi
și făcând piruete ale literelor dansuri,
că-i voi da tușul bun să-mi întâmple nevoi
și că el îmi va scrie amintiri în albastru;

că-mi va face chiar vrăji, inundând rânduri-gânduri,
nedreptăți domolind, bucurii scrijelind,
într-o carte de rosturi va puncta în amurguri,
că-i un bun dansator, parteneri de cuvânt.

Cere-mi, viață, să te scot la lumină,
să nu-mi uit prea devreme bucurii de-nceput,
călimara să-mi fie mai albastră, mai plină,
și-n patină de timp să mai scriu câte-un rând!


...cu peniță de aur, dintr-un timp pierdut


..cu peniță de aur, dintr-un timp pierdut
Mărgăritare versificate

Nu uit nimic

insira-te

Eu nu uit că sunt mică;
Nu uit că nu însemn mai mult decât un fir de praf,
Nu uit că port litere în suflet
Și că, de o vreme, visez în fraze pompoase.
Nu uit că sunt albastru înnoptat în inimă durută,
Nedat luminii, scos de prin penumbră,
Pe când culorile nu însemnau ambiții
Și nici nuanțele nu se-așezau în patimi.
Nu uit că am căpătat toate acestea
Într-un botez cu apă vie,
Nu uit că aș putea rămâne stearpă,
Că ar fugi din mintea mea cuvântul,
Si ca nu mi-aș reaminti ce dar am avut.

Nu uit ce bucurie am primit
Pe când eram, ca acum. Nimic.

Mărgăritare versificate

Accident pe firul gândului

Cobor pe linia vieții

Și mă trezesc suspendată pe un gând.

E subțire, prea subțire,

Ca un fir căruia nu i se vede capătul.

Nu mai fac niciun pas,

Nu mai trimit nicio undă de visare.

Ramân agățată de un cuvânt,

Altul decât cel așteptat.

E totuși un cuvânt și parcă nu mai imi e teamă.

Astept salvatorii, mai bine,

Dar devin stire de interes național

Într-o dramă care nu exista.

Imi pierd echilibru

Si cad inainte să aflu

Că misiunea oamenilor de bine

A fost indeplinită cu succes.

Cum o fi sa te ridici inainte sa cazi?

Nici acum nu știu;

Stiu doar sa ma impiedic de amănunte

Sau sa raman suspendata

In margini de lume

De cuvant,

De idee.

Sunt la știri,

Dar nu intereseaza pe nimeni,

E doar o altă cădere nereușită..

accident-2015

 

Mărgăritare versificate

Părere neclară

Imi plac oamenii.
Imi plac cei care plâng dincolo de ochi,
Dincolo de privire,
Dincolo de lacrimile care se văd.

Imi plac oamenii
Imi plac cei care râd cu ochii,
Cu fruntea,
Cu gropițele din obraji
Și cu varful degetelor.

 

Imi plac oamenii.
Imi plac cei care striga fara sunete,
Cei care vorbesc și cand tac,
Cei care canta cu trupul,
Prin unduire de stanga, de dreapta,
Cu rotiri de privire,
Ca un cerc de note invizibile.

Imi plac oamenii care stiu de glumă,
Care vad dincolo de tine,
Care găsesc retetele unor povesti uitate,
Care te ating, desi nu ti-s aproape,
Care construiesc lumi doar crezand in ei și in tine.

Nu-mi plac toti.
Nici ei nu mă plac pe mine.
Nu-mi plac nici cei pe care i-am plăcut odată,
Pe cand visam pe margini de cuvant;
Dar cel mai mult, nu-mi plac oamenii
Care se vor buni cu orice pret,
Care par victime si daca nu sunt,
Care sunt agresivi si daca par blanzi.
Cuvantul lor e prea dospit,
Prea atent, prea cizelat.

Prefer omul păcat, omul asumat,
Omul cu tremur in gand,
Cu o conștiință călău,
Dar scăpat de sentințe blânde
Primite ca dar, de la viață.

 

Prefer lumea cu bune și rele.
Ce zic eu aici,
E doar o părere
Despre mine, că-s om, ne-om.

om

Mărgăritare versificate · Mărgăritare-profil

Cititor

Șoptesc în umbrele de o șchioapă,

Ale neștiutului din mine,

Vreo două muze amorezate,

De un cuvânt ce nu mai vine.

 

Mă uit prin juru-mi și m-apasă,

Când stropi din mine curg alene,

Dar se inundă altă casă

Cu frământările-mi perene.

 

Mă scot din flăcări de regrete,

Mă sting cu apă vie  iar,

Mă-ntreb ce e în mintea mea, de o vreme,

De-i fac cuvântului altar

 

Sau îl trimit în altă lume,

În teritorii fără semn,

În loc să-l strâng, să-l strig pe nume,

Și să-l păstrez în al meu ghem?

 

Deșiră viața multe șanse,

Adună oameni la un loc,

Printre cuvintele rămase,

Voi sta mereu ca un zălog.

 

Mă scutur azi de gânduri rele,

Mă scutur de greșeli de  soi,

Mă scutur de cuvinte grele,

Șoptite în  decoruri noi .

 

Și uit c-am ars, nu pentru mine,

Pentru o părere sau doar vis,

Mă-ntorc la luna mea de miere,

Căci eu am propriul Paradis.

 

Curat, trăit, cu nume propriu,

Ce adună în el cuvintul șoaptă,

Mi-e muză viața și am norocul

Să-i fiu eu muză, câteodată.

 

Printre culori amețitoare,

Îmi plimb idei ce sunt alb negru,

Bronzez cuvintele la soare

Și le măsor cu termometru.

 

Nu vreau să fiu o altă formă,

Cu fond sau straturi-mprumutate,

Dar este timpul de o reformă

Și îmi ofer întâietate.

 

De-n viață veți deschide vise,

Ce nu v-aduc frumos și bine,

O să simțiți gusturi precise,

Iar în final, amar prin vine.

 

Și nimănui nu o să-i pese

Că ai povești de luat aminte,

Dar tu vei ști că viața țese

Pe pânza ta…alte cuvinte!

 

Mulți vor urni trăiri anume,

Eu n-am nici scris, nici sens, doar vorbe;

Dar mi le port cu al meu nume,

Mândră că n-au rămas…doar slove.

 

Și că le dați puțină viață,

Oprindu-vă asupra lor,

Vă fac cu drag o reverență,

Sunt  precum voi…un cititor!

 

Prea-mulți-cred-că-literatura-e-un-scris-nu-un-sens.citate-Nicolae-Iorga
citate celebre. ro