Amintiri albastre cu peniță de aur

stilou cu peniță de aur
În călimara mea nu mai există cerneală,
nici stiloul chinezesc nu mai este vreo armă,
lucește penița, mă privește amară,
c-am uitat-o-n sertar, sfert de secol, să doarmă.
Stă-n cutie cuminte, nedreptate omisă,
ne privim zeci de clipe, prelungim agonii,
mi-a fost dat chiar de tata, datorie promisă
pe când eu garantam că ani mulți va rodi.

Că-mi va fi o patină peste gheața de foi
și făcând piruete ale literelor dansuri,
că-i voi da tușul bun să-mi întâmple nevoi
și că el îmi va scrie amintiri în albastru;

că-mi va face chiar vrăji, inundând rânduri-gânduri,
nedreptăți domolind, bucurii scrijelind,
într-o carte de rosturi va puncta în amurguri,
că-i un bun dansator, parteneri de cuvânt.

Cere-mi, viață, să te scot la lumină,
să nu-mi uit prea devreme bucurii de-nceput,
călimara să-mi fie mai albastră, mai plină,
și-n patină de timp să mai scriu câte-un rând!


...cu peniță de aur, dintr-un timp pierdut


..cu peniță de aur, dintr-un timp pierdut

You may also like

3 comentarii

  1. Frumoase amintiri, la tine albastre, la alții în nuanțe diferite, dar cea mai importantă rămânând penița de aur care așterne cuvinte-gânduri, șoptite sau nu. Tu poți scrie chiar și fără cerneală, căci penița îți va rămâne mereu aurită. Zi cu bucurii să ai, Adriana! 🙂

  2. ..mai nou, scriem cu taste aurite …și parca e pacat ca dispare scrisul, desi niciodata nu am avut o caligrafie frumoasa. Numai bine si tie, Dana. Si, multumesc. Cred ca esti singura ratacita pe blogul meu. Pana si eu..uit sa revin. Imi programez textele si..fug…

Lasă un răspuns