Cred in toamne ce seamănă a primăveri nesfârşite

În mine nu-i vreme brumărită şi rea
Nu cred in copaci fara frunze in toamna mea
Cred in rodul bogat şi gutui aromate
In must şi magiun şi in prune coapte
Cred in focul din sobă fără grija facturii
Şi in noiembrie cald dinaintea furtunii.


Cred in toamne ce seamănă a primăveri nesfârşite
Le prefer inzecit unor ierni troienite.

Dar afară-i și brumă și copaci desfrunziți
Vijelie și aer zgribulit ca de-arici
Este ploaie măruntă ce vorbește de-amor
Tufanele ascunse printre frunze-covor
Poezia-i si afara, dac-o simti, esti ales
Dacă nu, vinovat nu vei fi pentru ce ai cules
De prin juru-ți, firesc, doar uitând de decor
Toamna-i muza vreodata, însă tu esti actor
Ce primeste scenariul și il joacă cum vrea
Pe o scenă, afară, sau în camera sa.

(….versuri dintr-un microbuz intarziat, într-o vacanță așteptată și consumată deja)

cred în toamne
cred în toamne
Continue Reading

Ce păcat că iubirea nu liniștește tumulturi

Ce păcat că iubirea nu liniștește tumulturi

și că-n oameni te cauți, în oameni te scuturi!
Ce păcat că furtuna se dezlănțuie-n vorbe,
de se uită amurgul, al tăcerilor strofe.

Ce păcat că vorbește doar durerea din noi,
plămădită-n himere, stoarsă-n lacrimi de ploi,
strecurată în filtre care-s prea încărcate,
de nu vezi nici lumina, nu vei ști că e noapte;

vei sta-n bezna de suflet, căutând pod lumesc
și în mâna întinsă cauți verbul firesc,
care nu te conține, nu te are, nu vrea
să îți fie nici leagăn, nici măcar o perdea,

care flutură-n geamul ce te ține departe:
tu, ascuns de lumina și de-a vieților șoapte,
uitând, simplu, că-n tine e apus, răsărit
și că singur vei prinde chiar un băț de chibrit

care să ardă totul, să te scape de semne,
din cenușa de-o clipă să răsară poeme;
să le ții pentru tine, nimeni să nu-nțeleagă
că-i posibil să fie un subiect într-o frază.

Ce păcat că nu-i omul pregătit să priceapă
că în viața-lumină e esență întreagă
și că rolul ce-l prinde, comedie sau dramă,
va fi mâine, probabil, nebăgare de seamă.

A căzut.
Punct, de la capăt
spre un alt început,
fără trecut.
Se închide coperta
și se scrie…mai mult.

ce păcat că iubirea nu linisteste tumulturi
ce păcat că iubirea nu linișteste tumulturi
Continue Reading

Adunați-vă în Rost

Nu vă adunați pe fluturi,

nu vă adunați pe flori,
adunați-vă în oameni,
adunați-vă în voi,
prindeți strâns tot busuiocul
din icoanele cuminți,
drămuiți toată sfințirea,
sfințiți dorul de părinți;
puneți vasul de aramă
lângă-un pom fără de frunze,
cam așa suntem cu toții –
cupru cald cu dor de muze;
adunați-vă pe trepte
și urcați, încet, pe munte,
să vă ningă tot albastrul
în iubirile știute,
să vă înverzească lutul,
să tăiați gratia minții,
să priviți în voi, mai bine,
unde stau, frumos, părinții.

Adunați-vă cu toții,
cât vă sunteți, cât veți fi,
adunați doar amintirea
și la masa inimii,
într-o lume ce se scurge
în clepsidrele uitării,
nu lăsați să treacă totul
țăcănind ca roata morii;
priviți bine tot vârtejul
și de ape, și de forță,
măcinați în voi lumina
celor dragi, aprindeți torța
care va rămâne-n vreme,
scânteind pământ și cer,
adunați-vă-n iubirea
cea de azi și cea de ieri;

scuturați rugina vieții
din povești care vor plânge,
miruiți doar veșnicia
legăturilor de sânge;
și șoptiți, de vreți, cuvinte,
talismane fără trup –
mulțumesc, mamă și tată,
pentru rost, pentru ce sunt.

adunați-vă în rost
familia mea
Continue Reading

Deschide, Doamne, fereastra….acasă!

Deschide, Doamne, fereastra acasa

Deschide, Doamne  fereastra și spune-i vântului că azi nu-mi pasă de el
Spune-le norilor că nu-mi umbresc orașul oricât de tulburați par,
Spune-le frunzelor să nu mai alerge ca nebunele, că tot acolo ajung,
Pe caldarâmul gri și știrb, apăsat de pași mulți și indeciși.
Spune-i toamnei că o iubesc mai puțin ca în alte toamne,
Căci prea se-mparte, pe bucăți, tuturor.

Deschid eu, Doamne, fereastra și spun atat: ce bine e acasă,
Și ce oraș binecuvântat mi se deschide în fața ochilor în fiecare zi!
Bine e să-ți cauți frumosul și în alte locuri, dar nimic nu se compară
Cu liniștea ce răzbate din fiecare obiect care-mi povestește de viata mea simplă.

Închid, Doamne, fereastra și multumesc. Am de vorbit, de povestit, la o licoare caldă, despre drumuri care duc….acasă.

 

 

Continue Reading