Mărgăritare versificate · mărgăritare-jucării

Joi ascund lumea în mine

În tainele mele, se-ascund flori de miere,
Pe streșini aud fanfare de ploi,
Nu știu de mă placi sau e o părere,
Dar mi-ai zis, în șoaptă, că ne-ntâlnim joi.

În pumni țin strâns cerul, ascuns mișelește,
Cafeaua e rece ca timpul din noi,
Pisica îmi toarce dar parcă-mi vorbește,
Îmi pare că-mi spune că ne vedem joi.

Lovesc cu piciorul o frunză rebelă,
Furtună nu e, dar vântul e-n toi,
Mă toarnă o toamnă, îmi răstoarn-o umbrelă,
Mi-ai luat-o cândva. Știu precis. Era joi.

Se coace, în casă, o turtă cu brânză,
A pâine miroase, miroase a noi,
Pe pat am o carte c-o pagină plânsă,
Și-un titlu mă tace: „Pericol de joi”.

Atâtea cuvinte și de fapt niciunul
Nu îmi ajunge să stingă ce-am aprins amândoi,
În mine-s duminici, în tine Ajunul
Și o dulce amăgire c-avem înc-un joi.

Pe treptele sării din a noastră eroare,
Am pus la păstrare, pentru un timp de apoi,
Atingeri, o cheie, o eșarfă și o floare;
Ți le dau înapoi. Doar să vii. Te-aștept joi.

Fiecare are o zi când în ei ascund lumea,
A mea este joi, dar vă zic, joi, de vreau, e și lunea!

Din ciclul ,,poezii jucării”, azi, într-o duminică pe care v-o doresc minunată, va salut cu drag!

 

Fotografia postată de Adriana Tîrnoveanu.

Mărgăritare din treceri, păreri, dureri...

Cercurile vieții

Cercurile se închid. Vor cuprinde toate vorbele rostite deja,
Vor prinde-n ele măsurile vechi, măsurile noi
De intensitate care tulbură frecvențe și zdrăngănesc margini.
Cercurile se rotesc. Pe degete subțiri, pe inimi prinse
În vibrațiile frumosului.
Cercurile cuprind povești scrise de noi, în fiecare zi.
Destinatarul e sufletul, cufărul perfect ce adăpostește neuitari.
Receptorii? Oameni sensibili care îți vor adulmeca litera,
O vor analiza, partial, și o vor lua acasă,
Fără să ți-o dea înapoi, deși tu nu i-ai oferit-o decât cât o citire scurtă.
Nu vă apropiati de ce nu puteti cuprinde sau simți! Sunt atatea altele care vi se potrivesc!
 
Veți răni omul cercului încercând a intra cu forța, din incapatanări absurde!
 
Destinatarul vorbelor e doar sufletul, dar ce frumoși vizitatori poate primi! Unii care pun flori și fluturi pe litere.
 
Pentru restul, potrivită ar fi tăcerea sau depărtarea, chiar cu risc de abandon definitiv.
Sunt cercuri și în locurile cu înțeles, unele pe măsura inimii lor.
 
Sunt cercuri în care nu mai așez nimic. Nici vântul, nici gândul, nici intenția,
De teamă să nu strige după ajutor când s-ar vrea libere!
 
Nu poți ține în colivii viața. Nu-i pui margini. Nici macar cercuri.
Doar acțiunile pot fi cu start și stop. Curgerea timpului se face oricum, și dincolo de butoane sau parole.
 
Iubesc amintirile cu oameni pentru că nu mă lasă să uit că a greși e firesc,
Că a scormoni e neplăcut câtă vreme nu găsești comori
Și că sunetul clopoțeilor de vânt vin de dincolo de resentimente.
 
Sunt un cerc, unul care se rostogolește spre liniște!
 
Nu o mai tulburați, vă rog! Dupa punct, nu e mereu virgulă, deși, eu, precaută, mi-am îndesat o mulțime într-un sac să le scot când e criză. Am păstrat una la vedere care se va așeza însă chiar înaintea celui rătăcit cât să facă stânga împrejur. Un om senin o va da la o parte cu mâna, cu inima, cu piciorul sau gândul bun, căci drumul lui nu e făcut din semne ci din înțeles.
 
Ai auzit, suflete? Nu, tu cel de citesti esti cel cu gand bun. Stiu eu….
Imagini pentru verigheta tiffany
Mărgăritare versificate · mărgăritare-jucării

Frivolități de sâmbătă, la prânz

 

În parfum de mentă, dintr-o vară plânsă,
Unde tac cireșe și albăstrele dorm,
Mi s-a copt iubirea prinsă într-o caisă,
Doar tu erai mugur într-un alt decor.

Nu aș ști să-ți scutur praful de pe verbe,
Par îmbălsămate, să reziste vrei,
Îmi cern zahăr pudră să ascund regrete
Și te-ascund în ceașcă, într-un ceai de tei.

Tu nu simți arome, nestatornicia,
Nici alegeri duble ce mă-nvăluiesc,
Mă privești albastru, ești ca poezia,
Copt adânc în rime, esențe lipsesc!

Te strecori fanfară-n gesturi explicite,
Colorezi cu ochii trupuri de liană,
Îmi șoptești de artă, lucruri ilicite,
Pari un croitor cu o ruptă haină!

Uimitoare nu-ți-e toată efervescența,
Nici măcar strădania de a te risipi,
Uimitor e faptul că tu ai credința
Că doar nenorocul nu te lasă a fi

Cel care cunoaște, simte și iubește,
Chiar dacă o face numa-n teorii!

 

Fotografia postată de Adriana Tîrnoveanu.