Mărgăritare versificate

Cumpănă pe vârfuri de cer

Linia cerului era subțire;
Pe ea dansau toate visurile neîmplinite ale lumii,
Fără plasă de siguranță, dedesubt.
În cădere, picuri de ploaie se auzeau tropotind.

Când a căzut un vis colectiv,
A fost viitură și haos.

Mi-e teamă de ziua în care vor dansa prea multe deodată.
Ar fi posibil un dezastru colosal,
Și, parcă, m-aș apuca de construit o arcă,

Dar cum nu sunt Noe,
Mai bine învăț visurile sa meargă pe sârmă.

Le-am angajat un instructor.
Are obrajii roșii de fericire și un zâmbet ales.
Mi-a spus, la interviu, ca nu știe ce înseamnă neimplinirea,
Iar pentru asta nu a trebuit decât să
întindă sârma bine cu zambetul din colțurile gurii.

L-am crezut, ce să fac?
Insa sunt cu ochii pe el
ca nu cumva să se încrunte.

Dupa atâta ploaie, zău dacă mi-e dor de un potop!

Ei, ce ziceți?
Care vrea să-i ia locul?
Nu aveți nevoie decât de un zâmbet senin

și un vis dansator pe sârmă….

Sau poate știți să faceți cumpăna pe vârfuri de cer….

sursa: internet
Înșir, deșir, cos, descos mărgăritare de tot felul · Mărgăritare versificate

Cuiul înserării

Cade seara-n pasul ierbii,
Ceruri se agăță-n case,
Peste roșii acoperișuri
Norii fac drumuri umbroase;
Se scufunda-n hornuri clipa
Roșiaticei făpturi
Și suspendă înserarea
Pe un tablou ce stă-ntr-un cui.

Nu știu cum adun pe umeri
Puf de păpădii și zmee,
Mă rotesc într-o răscruce,
Îmi-nvârt inima c-o cheie;
Seara bate-n mine un clopot,
Flori se zbat pe o semilună
Iar cu mâinile amândouă
Eu prefac norii în spumă.

Noapte, uită-mă o clipă,
Nu mă adormi prea lesne,
Lasămă-n tabloul vieții,
Chiar de atârnă de un cui,
Să îmi fac din roșu taină
Și din stele epoleții,
Iar așa, împodobită,
Să visez că sunt hai-hui.

Sunt, și pot, și împart, atentă,
Frunze în cer, nori pe pământ,
Înserari și amiază caldă,
Vorbă, zâmbet si cuvânt;
Iar cu fluturi în batistă
Fac troc bun. Sunt precupeața!
Pun chiar stelelor căpăstru
Și-mi port seara-n dimineată,

….în tabloul libertății
Așezat la tine-n cui!

 

 

Mărgăritare-confesiuni, de ieri și de azi

Ascunzișuri și vrăbiuțe

Cât trăiești, greșești; te lepezi de bune, de cele de care nu te crezi in stare.

Cât trăiești simți și gândul rău cum își croieste loc. Uneori faci nedreptăți sau iei hotărâri rele care ii vor influența pe cei din jur.

Cât trăiești, zici multe; ignori, spui vorbe rele, judeci, arunci săgeți.

Voi, nu? Hmmm…

Ei bine, viața nu e doar din frumos și nu îmi plac deloc oamenii care nu se vad cu bune și cu rele, doar alții fiind de vina, ori, în anumite cazuri, nemaifiind de încredere doar pentru că au oferit o experiență nu tocmai plăcuta vreunui om uitând că și ei au făcut altora același lucru. Orice e posibil: si sa fii victima cuiva, dar si sa ramai consemnat pe viata pentru un lucru pe care nu mai ai cum sa il schimbi sau sa-l repari. Cu toate acestea, mereu ne vom separa drumuri si destine printr-o hotarare mai mult sau mai puțin clară.

Pe mine, insa, ma sperie imaculatii ….

Fiecare cuvânt de aici poate fi sucit, insa, dincolo de greșeli, de răutăți, de partea mai puțin plăcută a vietii, rămânem noi, cei care, în intimitate, singuri și fata in față cu conștiința, vom ști cine suntem. Parcă nu ne place sa ne aducă aminte cineva de partea noastră întunecată, însă, nu înseamnă că ea nu s-a observat la un moment dat. Iar dacă nu, și sunteți atât de norocoși încât să vă priviti in suflet și să nu găsiți nimic rău, atunci chiar ați avut parte de un echilibru aparte.

Soțul meu îmi spune, mereu:„daca nu poți face un bine, macar nu face rău”. Și asta nu mai uit eu. Poate și din acest punct de vedere mi-as fi dorit să îl fi cunoscut cu mai mult timp in urma. Altfel arata, acum, cărarea inimii mele.

In fine, iubiti-va cu bune și rele, si nu uitați, că în lumea asta mare cineva vă cunoaște și latura mai puțin vizibilă, iar când va privește ca și când ar deține secretul vieții voastre voi să îl priviti in ochi, căci nu ați uitat, nu sunteți un altul, ci doar va duceți împăcati și greșelile, in așa fel încât să nu le mai simțiți poveri ci doar picături înnegrite care oricând ar putea să își scuture veninul. Rolul tau e sa îți dovedești, ție, că e închis robinetul.

Atât.

Va veti intreba care e rostul acestei fotografii. Ei bine, ma uitam la aceste vrabiute, cum se inghesuiau la meiul pus printre muscatele mele, pe gard și vedeam cate una razleata, departe de gașca galagioasa. Credeti ca avea vreo sansa sa ramana primadona? Nu, imediat se ducea tot cardul după ea si o baga in grup, se amestecau cu toatele astfel incat nu mai stiai care e una si care-i alta. Mare lucru e sa te poti aseza in randul lumii, stiind ca, indiferent de ascunzisurile noastre, ziua cea noua iți da posibilitatea sa alungi fiecare gand apasator.

Si devii vrabiuta vesela cautatoare de companie placuta unde nu e nevoie sa explici nimic, ci doar sa fii fericit!

Fiti fericiti! Fiti vrabiute!

Ps, S-ar putea sa va trebuiasca lupe, dar sunt opt vrabiute pe pervaz; au fost si mai multe, insa, cum mai spuneam, candva, nu am ce imi trebuie pentru a le fotografia.

Mărgăritare versificate · mărgăritare-jucării

În grădina sufletului meu

 

Eu nu voi scrie poezii,
Eu doar versific amănunte,
Așa nu umblu pe câmpii
Când vin tristeți să mă inunde.

Nu pun metafore cu stil,
La bal duc slove amețite
Să îmi danseze un cadril
Și sa devină fericite;

Iar dacă le curtați boem
Și le zâmbiți cu îngăduință,
Se vor preface în poem
Și vor juca o periniță.

Se vor întoarce în pași de step,
Vor tropai prin mine iar
Și vom dansa un menuet,
Ele obosite, eu sprințar.

Să nu uitați, versuri nu scriu
Ci doar dansez cuvântul viu!
În inimă îmi prind căuș
Și slovelor le fac culcuș!

Așa mă știu nevinovată
Și nu calc teritorii Înalte,
Nu dau tribut și nu fac artă,
Pot doar să-mi pun și eu deoparte

….nisip de vorbe și emoții
Nesubjugate de pretenții..literare.

Sunt rătăcită prin cuvînt,
Cu el mă bucur, cu el mă plâng.
Mi-e prieten, zâmbet și altar
Unul ascuns în buzunar…
….de inima mulțumită!

Atât!

Mulțumesc tuturor că îmi permiteți să las, aici, tot felul de bălării. In definitiv, daca tot am un loc al meu, fie el și virtual, de ce sa nu grădinăresc puțin cu florile sau buruienile din sufletul meu.

Mărgăritare din treceri, păreri, dureri...

O întâmplare pe care nu vreau să o uit

Am avut o săptămână imprevizibila.  Noroc ca a inceput alta, poate mai linistita. Tuturor ni se pare, când ne uram de sănătate, că vorbim așa, stereotip, banal. Deh, cuvinte! Ei, bine, o durere de cap, o răceală sau ceva ce te lovește din senin și ai vrea ca acest cuvânt – sănătate – să fie unul plin și vindecator.

Nu vreau încă să mă bucur, dar lucrurile par a se reaseza. Lăsând toate astea deoparte, nu eram eu suficient de tulburată, că sâmbătă, dimineață,  aud o bubuitura zdravănă care mă face să sar din „fotoliul meu terapeutic” și să ajung în curte, instantaneu.

Ce se întâmplase – puiul mierlei, care nu mai pare pui ci mierloi în toată firea, s-a lăsat orbit de singura raza de soare din ziua aia și nevazand fereastra s-a lovit de geam. Nu suport accidentele de acest gen. Am ieșit, am adunat-o, deși părea deja dusă, am încercat cum m-am priceput sa o fac sa nu renunțe, mititica. I-am dat apa, am ținut-o în mâini, iar când am simțit că își înfige gheruțele in carnea mea, am asezat-o într-un ghiveci sa se liniștească.  Imi  doream sa o ajut, dar nu voiam că tocmai eu sa o agit, cumva.   Si, surpriza, nu doar că s-a liniștit, dar și-a revenit cu totul și și-a luat zborul.

Ei bine, a doua zi, (veți crede că sunt nebuna de va zic asta) când am ieșit în curte, mierloiul mă cântă și mă ciripea și se așeza de pe un copac pe altul și îmi strigă pe limba lui el știe ce, dar mare bucurie mi-a făcut. Și nu, nu era alta pasare. Le știu pe toate, pe cele din pădurea noastră. M-am simțit minunat, și, daca stau bine și mă gândesc, chiar nu știu de când nu am mai primit un concert doar pentru mine.

Lucruri mici, dar extraordinare, pe care nu le-aș înlocui cu nimic. Fain, nu?

Continuă lectura „O întâmplare pe care nu vreau să o uit”