„Cine eşti tu?”…. se pare Că-mi spun povestea…. fără ghicitoare, Căci toţi o ştiţi ca roua dimineaţa Pe cea ce-şi spune:Că iubeşte viaţa!Vă duc acolo unde merg mereu Indusă şi de drag, iubire şi de suflet Extaziat de vorbe prinse în curcubeu Nemuritor. În pagini simple ca un alfabet Etern, stabil, perseverent chiar şi pe avarii Luat cu asalt de zeci de comentarii Apreciată şi în vorbe, şi-n condei. Să nu săriţi! Nu sunt la osanale! Este fix prefaţa Aglomerată cu respect; Si poate de asta tot repet: Iubiţi viaţa! Pentru cei care nu cunosc temele propuse de clubul psi, aceasta s-ar fi vrut o temă din care ceilalţi ar fi trebuit să ghicească bloggerul pe care îl citesc cel mai des. Doar că eu mi-am făcut tema gen: ” mânăstire într-un picior ghici ciupercă ce-i”. Şi cei care mă citesc de la început ştiu de ce. Pentru că aici, pe blogul ei am scris eu primul meu articol. Ce ar mai fi de spus despre ea? Multe. Dar nu acum. Acum am vrut să fie vacanţă şi pe blogurile noastre; să mă joc într-un fel care ei i-ar plăcea, pentru că da, iubesc vara şi iubesc… viaţa! Şi pe tine…Vienela! Sper să găsim ceva de citit în acelaşi tabel. Sper!
Categorie: Mărgăritare versificate
Rugăciune amară
Rugăciune amară
Rătăcită în noianul
Rugilor topite de dureri,
Purtate într-un circuit cu speranţă,
Şi zămislite din smerenie și șoapte,
Se cuibări în Înalt.
Se auzeau zvonuri că era trimisă
De o minte necredincioasă,
Fără bunătate,
Fără credinţă,
Fără noroc…
Şi atunci cui și pentru cine se roagă, amar, străinul călător?
Povestea lui o ştie toată lumea.
Le-a rămas în memorie
Ca fiind tâlharul ce-a scurs, în timp,
Prea repede, viaţa unei fete.
Unei fete cu inimă caldă,
Dar cu suflet speriat de sălbăticiune
Care primise ca dar, la naştere,
Semnul ielelor.
Asta i-a adus şi nenorocul,
Prin el, omul cu pânda în suflet,
Care simţi aroma ei de spaimă înnăscută.
Şi-a arcuit firul lui de Cupidon tomnatic,
Şi, prea curând, avea să simtă gustul salin
Al buzelor cu inocență tremurândă.
Dar ce…păcat!
Povestea rămăsese agățată,
Ca de un ram de copac-candelabru,
Singurul martor al seninului…
Străinul călător privi spre cer
Curcubeul ce i se ivi în zare,
Ca un carnaval de culori necerute.
Toţi se mirară şi priveau extatic
Spre semnul din cer,
Şi, parcă, doar atunci zăreau
Pentru prima dată, ca o lumină,
Pruncul fără mamă din braţele străinului călător.
Un fragment viu rămas ca dovadă şi…
Desemnat pentru iertare.
Uite pentru cine
Striga tâlharul de iubire
În tubulatura cerului!
Nu cerea nimic pentru el:
Nici iertare, nici iubire, nimic…
Ci doar mai multe bucurii pentru… cel mic.
Amurg de oameni şi ziduri
Curg paşi uşori pe podul
Amurgului de oameni
Prinşi în tăcerea caldă
A resemnării lor
Nedreaptă, nefirească
Nespusă în cuvinte
Ce sapă adânc în sine
Silabe care mor.E-un prim fragment
Ce-şi plimbă aroma cea sălcie
Cu gust salin de lacrimi
Ce nu se văd pe chip
Ei ştiu că sunt pe-un drum
Cu circuit tomnatic
Şi au ca pasager al tinereţii timp…
Pierdut printre cotloane dosite, adormite,
Prin amintiri ce par memorie cu ştaif
Amară dar tivită bine cu bucurii mărunte
Şi în plus, pe ici …pe colo mai este nişte… praf.
Amurgului de oameni
Prinşi în tăcerea caldă
A resemnării lor
Nedreaptă, nefirească
Nespusă în cuvinte
Ce sapă adânc în sine
Silabe care mor.E-un prim fragment
Ce-şi plimbă aroma cea sălcie
Cu gust salin de lacrimi
Ce nu se văd pe chip
Ei ştiu că sunt pe-un drum
Cu circuit tomnatic
Şi au ca pasager al tinereţii timp…
Pierdut printre cotloane dosite, adormite,
Prin amintiri ce par memorie cu ştaif
Amară dar tivită bine cu bucurii mărunte
Şi în plus, pe ici …pe colo mai este nişte… praf.
Vorbesc cuvinte simple,
Născute-n alte vremuri
Şi simţi cum le adună
Pe cele care tac
Că-s mai uşor de adus în gări şi-n alte trenuri
Pierdute pe peroane de altădat’…..
Sunt mulţi în grupul ăsta plecat să recunoască
Liceul lor din vremuri apuse peste timp
Privesc extatic parcul, clădirea şi arinul
Ce-i singurul ce pare cam neatins…în schimb.
Înalt le pare ghidul ce-i desemnat să-i poarte
In locuri ce-altădată erau viteji pe…. val
Deşi, săracul…. acesta e arcuit de spate
De parcă-i un bufon trimis la ….carnaval.
În mintea lor ce vremuri stinghere şi adormite
Au cam trecut pe rând cu carneţel de bal
Ei nu mai văd acum decât clădiri sinistre
Şi-un ghid ciudat ce pare mult prea occidental.
Tubulatura porţii clădirii ce-i aşteaptă
E singura ce poartă doar strop de stricăciune
Nu-i chip să prindă în suflet un dor de altădată
Sau vreun crâmpei ştiut ca o ….. sălbăticiune.
Trecut-au anii peste tot şi peste toate
Şi zidurile groase au tencuială de faţadă
Să pară noi când timpul ne mai scoate
Şi oameni vechi în straie de……. paradă
Şi orice s-ar spune în poveşti şi în ovaţii
Sunt prinse aici de zeci de generaţii!
Dacă mai găsiţi pe cineva prins în duzina de cuvinte de vacanţă daţi-mi un semn. Nu vreau să rămân singură, mai ales că m-a chinuit talentul şi am scris două articole. Ne găsiţi pe toţi în acelaşi tabel.
Tabelul
Tabelul
Tabelul
Frunza primadonă: duzina de cuvinte inventate
Sunt o plantă urcătoare
Căţărată pe-un amarcus
Frate bun cu şapte rare
Crengi dintr-un copac măiastru,
Mă prezint ca primadonă
Importantă şi distinsă
În dulcerc de operetă sunt acuma
Foarte prinsă,
Tot ce-i vorbă, spirit, sunet
Prinse în triluri sus pe ton
Îmi sunt mie adresate
Dintr-un mândru verdicton,
Ştiu că verdele din frunze
De căldură au cam pălit
Eu nu recunosc o iotă
Zic că-i moda colorbit,
Din amarcus trec alene
Prin distinsul balcondur
Ajutată de un bariton
Care pare foarte dur,
Are o voce ce te duce
Colo sus în telurictus,
Dar atunci când te priveşte
Îţi imprimă doar un rictus,
Ai credea că vrea să fie
Demn de-un mândru cavaler
Doar că-n mine îmi rămăne
Un gust rău cam tristaler,
Şi prind glas de primadonă
Chiar de simt cum am să mor
Şi în gât am fibrilaţii
Măsurate de un drogor
Care are unde înalte,
E cumva mai selectiv,
Vrea doar sunete scăpate
Într-un ritm cam serbetiv
Nu prind ritmul, nu ştiu nota
O îndrumare vreau să cer,
Să ating cumva abisul
Într-un mod mai cristaler,
Pentru o arie solemnă
Mândră ca o adiere
Frunza mea pare nedemnă
Şi desprinsă din lungere,
Nu mai este doar soprană
Are gând de carnaval
Dus acolo sus în rampă
Cu avânt de alinaval.
V-a plăcut poemul frunzei,
Ce soprană se credea?
S-o iertaţi! E cam naivă
N-are vorbele la ea,
Le uitase în culise
Speriată de-un drogor,
Iar pe scenă se-mbătase
Mustăciosul de sufleor!Era să uit! Mai găsiţi cuvinte inventate puse în poveşti minunate în acelaşi tabel a lui psi.
Căţărată pe-un amarcus
Frate bun cu şapte rare
Crengi dintr-un copac măiastru,
Mă prezint ca primadonă
Importantă şi distinsă
În dulcerc de operetă sunt acuma
Foarte prinsă,
Tot ce-i vorbă, spirit, sunet
Prinse în triluri sus pe ton
Îmi sunt mie adresate
Dintr-un mândru verdicton,
Ştiu că verdele din frunze
De căldură au cam pălit
Eu nu recunosc o iotă
Zic că-i moda colorbit,
Din amarcus trec alene
Prin distinsul balcondur
Ajutată de un bariton
Care pare foarte dur,
Are o voce ce te duce
Colo sus în telurictus,
Dar atunci când te priveşte
Îţi imprimă doar un rictus,
Ai credea că vrea să fie
Demn de-un mândru cavaler
Doar că-n mine îmi rămăne
Un gust rău cam tristaler,
Şi prind glas de primadonă
Chiar de simt cum am să mor
Şi în gât am fibrilaţii
Măsurate de un drogor
Care are unde înalte,
E cumva mai selectiv,
Vrea doar sunete scăpate
Într-un ritm cam serbetiv
Nu prind ritmul, nu ştiu nota
O îndrumare vreau să cer,
Să ating cumva abisul
Într-un mod mai cristaler,
Pentru o arie solemnă
Mândră ca o adiere
Frunza mea pare nedemnă
Şi desprinsă din lungere,
Nu mai este doar soprană
Are gând de carnaval
Dus acolo sus în rampă
Cu avânt de alinaval.
V-a plăcut poemul frunzei,
Ce soprană se credea?
S-o iertaţi! E cam naivă
N-are vorbele la ea,
Le uitase în culise
Speriată de-un drogor,
Iar pe scenă se-mbătase
Mustăciosul de sufleor!Era să uit! Mai găsiţi cuvinte inventate puse în poveşti minunate în acelaşi tabel a lui psi.
Despre nimic
Lumea își duce la culcare neliniștea
Sperând că, prin cearceafuri cu miros știut,
Se vor preschimba în bucurii topite
în vise, în stele, în lumină sau în nimic.
(cum le-o fi norocul, gândesc)
Dar nopții îi cade brusc cortina
Și scena încremenește într-un act nedefinit.
Unii își găsesc, dimineața, la picioarele patului,
Rămășițe din gândurile tulburi.
Alții, mai norocoși, au amnezii pasagere,
Cât să treacă, ușor, de barierele zilei.
Habar nu am ce fac gândurile mele triste, noaptea.
Poate bairam sau poate un joc de-a v-ați-ascunselea.
Ori, pur si simplu, se evaporă.
Știu doar că nu caut nimic din ce nu apare,
Nimic din ce nu știu, nimic din ce am uitat, nimic din ce ar trebui să existe.
Cred că noaptea e doar o carte necitită.
Adună în ea tot ce e vraiște în noi.
Dacă ar fi după mine, ar rămâne nerăsfoită.
Mă cunosc. Nu rezist să nu adaug aceeași poveste de două ori.
Deseori mi se repetă un vis, în cartea nopții,
Care pare real – sunt pe un mal înalt, cu apă învolburată.
În spatele meu e pajiște verde, imensă,
Iar eu port o rochie gri perlă și mănuși de macrame.
Nu mi se întâmplă nimic. Doar stau și privesc nesfârșitul.
Oare cum nu uit asta, dar din ce mi-ai spus, aseară,
Și m-a tulburat, nu-mi amintesc nimic?
Cearceafurile mele sunt magice.
Se topesc, acolo, neliniști, dar se țin minte povești.
De azi, de ieri, de nicăieri, din nimicurile vieții.
Voi cum stați cu nimicul adus la rang de lucru important?