Mărgăritare versificate

Solfegiul iubirii

Mirarea mea e-un pic cam falsă:
Dorind să ţin la aparenţă,
Mă trec fiori într-o cadenţă
De paşi purtaţi prin vorbe alese
Ai unor oameni ce-şi aştern
Cuvintele într-un tabel.
Şi cum nu pot să stau deoparte
La provocări cam…ireale,
Solfagiez, dacă se poate,
Prinzând, cumva, notă cu notă, agale.
Dovadă-mi e această stare, 
Refren adevărat despre iubire
Miraculoasă ca o floare,
Fantastic dar primit întru trăire.
Solişti suntem pe rând unul din noi,
La fel ca-n ziua cea dintâi,
Simţind aceleaşi melodii,
Dorind, cântând ….doar amândoi.
Solfegiul vieţii mele simple
E cu de toate amestecat,
Dar poartă-n el mai multe clipe
Ce doar iubire a semănat.

Inspirată cumva de Mugur am solfagiat şi eu cum am putut.

Mărgăritare versificate

Între file lipite ..stă inamicul pisicilor

Între două file lipite de vreme
Se ascunde o fărâmă de poveste,
Tu sari aşa, firesc, peste ele
Neştiind  ce lipseşte;
Pe pagina următoare nu se leagă nimic:
Ai un chibrit,
Un sac şi un pisic rătăcit,
Citeşti mai departe slova ieşită din tipar,
Când în poveste nouă pisici apar,
Chiar de îţi pare defectă şi cu pagini nescrise
Cumva afli că în sac cam opt mâţe au fost prinse ,
Dar al nouălea, mai istet, şi-a făcut pârtie ca piticul
Şi a reusit să evadeze înainte de a-i număra inamicul.
Inamic? Care inamic? Foile lipite ascund adevărul ce stă pitit,
Poate, la pândă, să vadă când se aprinde lumina şi e găsit.
Mă gândesc că e greşeală de redactare,
distanţa din poveste e cât se poate de mare,
Se mai întâmplă să găseşti prin cărţi
Foi albe, sau chiar lipsă părţi
Măricele
De nu mai ştii care e subiectul în ele.
Acum motanul devenea erou mucalit
Şi cică era şi un pic cam falit,
Îşi salvase fraţii din sac, într-o seară
Când erau răpitorii la şcoală,
Şi găsiră adăpost într-un staul,
Ocrotiţi cumva de un taur.
Era şi o vacă pe acolo cu lapte,
Deci mâncarea le era pe săturate.
Într-un final, pe neaşteptate,
S-au desprins şi foile. Toate.
Am aflat că inamicul era
Un băiat cam belea,
Dar că mâţul isteţ a tras la sorţi
Lozul câştigător pentru toţi.
E o poveste banală, de seară,
Ca o compunere dată la şcoală,
Dar mie nici că-mi pasă prea tare:
Vă trimit tuturor o salutare
Şi vă spun că iau o vacanţă,
Că m-a prins oboseala din faţă.
Nu mă duc nici la ski, nici la cros,
O să ies pe uşa din dos.
Când mă-ntorc vă voi prezenta pisoiaşii,
Cei ce fac acum pe poznaşii.
Să le dăm ceva nume, chiar unul de erou,
Şi să-i punem pe toţi în tablou.
Eu m-am plictisit de atâtea rime:
Plec până nu-ncep să mă deprime!Articolul este înscris în DUZINA DE CUVINTE, din clubul psi. Găsiţi şi alţi jucători …în acest tabel. Intraţi şi vedeţi alte sensuri ale aceloraşi cuvinte.

 

Mărgăritare versificate

Iarna din mine

Nu simt iarna ce a intrat în mine,
Dar simt cum joacă fulgi de nea
În mintea mea
Şi văd cum fac troiene în mâna stângă,
Din dreapta fac cărare, cumva, spre iarna mea.
Nu ştiu de ce am  azi o inimă de gheaţă,
Probabil s-au mutat  niţel cam repejor
Steluţele parşive cu mustaţă
Ce nu îmi sunt deloc de ajutor,
Plus  niscai veşti ce aduc răceală şi furtună
De-ngheaţă suflet, tot, iar inima-i cu brumă.
Mă scutur toată. Vreau să păstrez colinde,
Să mă-ncălzească,  azi, mulţimea de cuvinte.
Ninsori ce cad în mine dar eu rămân aceeaşi,
Căci lemne multe ard în sufletu-mi cu paşi, 
Ce aleargă-n  anotimpuri, se rătăcesc prin ele
Şi îngheţată pare viaţa, dar doar dacă o laşi.
Nu simt iarna din mine,
Iar cea de afară  pare
Intrusa care uită
Doar cheia la plecare.
Eu bâjbâi să o caut vreo patru luni pierdute,
Când ultima zăpadă cam pleacă de pe munte.
Şi de asta bătălie port eu cu iarna dură,
Deşi pierdută-i cheia, pe aici, prin bătătură.
Mărgăritare versificate

Echilibristică într-un pahar cu vise

Toarnă! Toarnă de sus, să iasă bulbuci!
Toarnă, toarnă…că nu dai de la tine…!
Umple până la semn, nici mai sus, nici mai jos!
De ce nu torni? De ce te-ai oprit?
Cine te-a încremenit într-un gest de poveste
Din cel al frumoasei din pădurea adormită?
Dacă ai şti cât am stat în acest basm?!
Un an? Crezi tu! Vreo cincisprezece!
Am stat în lumea viselor mult, prea mult,
Şi am plutit, şi m-am făcut că trăiesc…
Când, de fapt, îmi purtam paşii de somnambulă.
Niciun sărut nu mă trezea, nicio bucurie nu mă făcea să tresalt,
Eram ca într-o zi a cârtiţei.
Doar cei din jur erau alţii, iar uneori…visul rău se transforma,
Iar cel bun se sfârşea din faşă.
Dar ce fac? Ştiti deja povestea!
Aşa că soartă: umple, umple acum paharul!
Dă-mi licoare spumoasă, ca viaţa mea de acum!
Prinde-mi în cupa mea de cleştar visele viitoare,
Desi eu nu ştiu să citesc în ele!
Nu pot să le urmez:
Jumătatea mea bună e la fundul paharului!
Aşadar…umple-l, umple-l să nu stea gol nicio clipă!
Aruncă-ţi stropii tăi pe visele trecute
Şi şterge amarul din ele.
Mi-am primit demult sărutul
Şi de asta acum, nu mai fac…echilibristică în paharul cu vise al destinului!
Ups, l-ai scăpat! Sunt mii de cioburi aici!
O fi noroc? Sau nu? Ce bine că totul e doar o închipuire!
N-aş fi putut să mă zbat între vis şi realitate!
Prefer clipa. Clipa iubirii primite…
Ps: După aproape 4 ani…găsesc poezia mea, cu aceasta fotografie, cu etichetare facebook, ce e drept, dar fara link catre blog, pe pagina Smarald. Cine știe cate altele sunt preluate fără sursa, asa cum gaseam des, texte ciopartite, cu un autor pus gen: Adriana T sau chiar lipsa.  Dar na, asta e….virtualul, pe alocuri…
sursa: facebook Smarald
Mărgăritare versificate

Concert fatal

Când o gâscă adormită,
Ce-a băut prea mult alcool
Vrea să fie renumită
Lângă un tânăr tenor,
Uită că e doar surata
Din coteţu-alăturat,
Şi se laudă întruna
Că se pune pe cântat 
Nu-şi dă seama că prea ţipă, 
Şi că nu-i de teapa lui,
Că octava nu-i prea iese
Şi că sâsâie cam şui,
Ţine strâns de locul dulce
Ce l-a prins pe pile-n parc,
O trimit toţi să se culce
Dar se avânta ca un tanc.
În zadar mierloiul june
O invită la desert,
Ea o ţine cam pe bune
Că ea vrea: concert, concert!
Pe călcâi, ca la paradă,
Se-ndreaptă …ca o artistă,
Şi răsună în ogradă
Glas de gâscă ameţită.
Cânt de dragoste şi jale
Se voia neapărat,
Răsuna întreaga vale,
De-i făcuse şah şi mat.
În beţia sa de gâscă
Auzi un glas calin
Şi uită că este tristă
Căci era un semn divin;
Nu văzu săraca gâscă
C-apăruse şi un şorţ,
Jupâneasa cea distinsă
Ce voia să facă borş.
Când zări gâsca rebelă
Zumzăind a nebunie,
Se gândi că e tembelă
Şi-o s-o facă o piftie.
Uite aşa s-a dus concertul,
S-a sfârşit de la-nceput:
Dacă-ţi ţii cuminte pliscul
Nu sfârşeşti zdrobit pe rug,
Şi de cânţi la tine-n baie,
Nu produci nici o insultă,
Deşi ştiu şi eu o droaie
Care măcăne, nu cântă!